Mugur Isărescu: Avem probleme de feudalism târziu

Mugur Isărescu: Avem probleme de feudalism târziu

Cel mai mare beneficiu obţinut de România în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional este faptul că instituţia şi-a asumat rolul de coordonator al politicilor economice, consideră guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Acesta a făcut referire la necesitatea unei politici economice corect dozate, în condiţiile în care reformele structurale continuă să fie întârziate, informează Agerpres

"Cu ce ne-a ajutat pe noi cel mai mult FMI, ca să dau şi eu un verdict după atâţia ani de colaborare cu ei? Faptul că mixul de politici a avut o anumită consistenţă. Pentru că noi nu prea vorbim între noi, avem probleme de feudalism târziu, să spun aşa. Şi ei mergeau din loc în loc, de la instituţie la instituţie şi spunea "stai domnule că ce faci aici nu prea se leagă cu ce face celălalt", a explicat guvernatorul BNR. 

În opinia sa, reformele structurale sunt, în continuare, cele mai întârziate, iar a încerca să contracarezi efectele acestor întârzieri cu pârghii fiscale sau monetare poate duce la probleme mai mari. 

Ne puteți urmări și pe Google News

"Cele mai intârziate sunt reformele structurale. Degeaba încerci să apeşi pe pârghii fiscale sau monetare, de la un anumit punct încolo e ca şi cum ai lua în exces un medicament în ideea că îl compensezi pe altul. Nu! Dacă dozajul nu este bun, mai faci o intoxicaţie sau ceva mai rău", a explicat Isărescu.