LUANA MINEA, şefa Crucii Roşii Braşov ŞI-A DAT DEMISIA în urma implicării în scandalul MARIAN GODINĂ

LUANA MINEA, şefa Crucii Roşii Braşov ŞI-A DAT DEMISIA în urma implicării în scandalul MARIAN GODINĂ

Luana Minea, membră a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) din Braşov care a fost implicată în scandalul poliţistului Marian Godină, şi-a dat demisia, a anunţat astăzi preşedintele ATOP, Carol Ambruş.

"Cred că este o decizie bună luată de doamna Luana Minea pentru că nu văd de ce numele ATOP trebuie să apară în această dispută a Poliţiei. Decizia luată de doamna Luana Minea, de altfel o doamnă respectabilă, va fi discutată în şedinţa de luna viitoare a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică. Până atunci aşteptăm şi nişte concluzii de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie, pentru că eu nu am niciun fel de instrument pentru a stabili care este adevărul. Faptul că este membru al ATOP nu înseamnă că trebuie să-şi creeze un avantaj, ci înseamnă o mulţime de obligaţii pe care trebuie să le îndeplineşti", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Autorităţii Teritoriale pentru Ordine Publică Braşov, Carol Ambruş.

Pe lângă asta, Luana Minea este director al filialei Braşov a Crucii Roşii şi consilier judeţean PSD. Poliţistul Marian Godină a reţinut la începutul lunii februarie permisuş unui şofer după ce acesta nu a acordat prioritate unui pieton aflat pe trecere. Martoră la incident, aflându-se în maşină, Luana Minea ar fi spus că este şefă la Crucea Roşie, încercând să influenţeze decizia poliţistului, reclamându-l pe acesta superiorilor lui. Biroul permanent judeţean PSD Braşov va supune analizei siţuaţia generatp de scandalul în care Luana Minea este implicată.

"În exercitarea mandatelor de reprezentare, ca şi în poziţiile nominalizate politic, membrii Partidului Social Democrat au datoria de a respecta interesul general şi valorile constituţionale, fără a utiliza aceste poziţii în scopuri personale. Biroul permanent Judeţean, la propunerea Comisiei Judeţene de Etică, Integritate sau Arbitraj, poate dispune următoarele sancţiuni: retragerea sprijinului politic, suspendarea din funcţia politică, suspendarea din calitatea de membru de partid, excluderea din partid", se arată în comunicatul PSD.

Miercuri dimineaţă Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov preciza că, ''în urma verificărilor efectuate la nivelul IPJ Braşov referitor la informaţiile apărute în mass-media la data de 16.02.2015, în legătură cu agentul şef adjunct de poliţie Godină Marian, din cadrul Poliţiei mun. Braşov — Biroul Rutier, au rezultat unele elemente privind posibila săvârşire a unor infracţiuni în legătură cu serviciul de către şefii profesionali ai poliţistului, constând în presupuse intervenţii, în afara cadrului legal, în sensul favorizării unei persoane ce a fost sancţionată contravenţional la data de 08.02.2016.'' ''Conform sesizării, rezultatul verificărilor a fost concretizat într-un raport, ce urmează a ne fi transmis ulterior, prin poştă. Sesizarea a fost înregistrată în evidenţa dosarelor penale, urmând a fi efectuate verificările corespunzătoare'', preciza prim-procurorul Florin-Nicolae Postolache în comunicatul citat, potrivit agerpres.ro

Ne puteți urmări și pe Google News