Editura Evenimentul si Capital

Joggingul începe în cabinetul medicului

Alergarea în aer liber este una dintre cele ma simple și eficiente metode a ne menține în formă
Autor: | | 0 Comentarii | 400 Vizualizari

Practicarea oricărui sport, nu doar a celui de performanță, ar trebui să debuteze după o vizită la doctor, analize medicale și teste de efort care să ne ferească de eventualele surprize neplăcute.

Pentru multi tineri, sosirea primaverii înseamna si posibilitati sporite de a face sport în spatii deschise. Pentru cei mai putin tineri înseamna o ocazie în plus de a da jos kilogramele acumulate la adapostul hainelor groase.

Pregătirea. Însa, putini dintre noi ne gândim sa trecem prin cabinetul medicului de familie înainte de a ne apuca sa facem vreo activitate fizica, fie ca e vorba de simple alergari prin parc, fie de plimbari cu bicicleta. Și mai puțini decidem să punem în practică acest lucru, chiar dacă știm că așa ar trebui. Și totuși.

Orice fel de activitate de acest tip presupune un efort la care e bine sa stim daca si cât anume rezistam. „Sunt cunoscute cazurile de morti subite la sportivi sau de astm indus de efortul fizic. Asa ca primul drum ar trebui facut la medicul de familie”, explica prof..univ.dr. Anca Mirela Ionescu, presedintele Societatii Române de Medicina Sportiva.

Examenul clinic.Medicul de familie este cel care face un examen clinic si, daca este necesar, unul paraclinic.

Teste de efort. De la medicul de familie ar mai trebui sa facem un popas la medicul de medicina sportiva pentru o evaluare a capacitatii de efort si a adaptarii la efort. „Acesta este cel mai în măsură să efectueze o examinare de specialitate care înseamna evaluarea conditiei fizice, a capacitatii de efort aerob si anaerob, a adaptarii la efort, examen somatoscopic si antropometric pentru evaluarea unor posibile deficiente fizice, a compoziiei corporale etc”, explica si conf.univ.dr. Maria Vasilescu, vicepresedintele Societatii Române de Medicina Sportiva.

Program de exerciții. Pe baza acestor teste, medicul prescrie o anumita „reteta” de exercitii. „Este nevoie de recomandarea unui exercitiu prescris pentru fiecare barbat trecut de 35 de ani si pentru fiecare femeie peste 45 de ani”, mai spune dr. Ionescu. Adica un program de exercitii fizice bine pus la punct, sub îndrumarea medicului. „Dupa sase saptamâni, pacientul este chemat din nou la control si îndrumat mai departe”, adauga prof. dr. Ionescu.

Alergarea, înlocuită cu dansul

Durata optima a exercitiilor fizice este, asa cum se stie, de 30 de minute pe zi, daca vorbim de o persoana adulta, si de o ora, daca este vorba despre copii.


FOTO: Mersul pe bicicletă îți solicită mai ales mușchii și articulațiile picioarelor



Important este, mai spune specialistul, să practicăm acel sport care ne place și care să ne intre în stilul de viață. „Daca ne decidem sa alergam prin parc, e bine sa o facem în haine comode, din bumbac, care sa nu ne faca sa transpiram. Nu toata lumea îsi poate permite sa-si cumpere echipamente speciale, astfel ca putem alerga i în pantofi de sport obisnuiti.


Medicii indică să ne abținem de la mâncare două ore înainte de a face sport și una, după, însă e musai să bem apă


Trebuie sa avem grija, însa, pe ce fel de suprafata alergam, pentru ca persoanelor cu platfus le este mai greu pe suprafete dure cum este asfaltul”, explica prof. dr. Ionescu. Vârstnicii pot înlocui alergarea cu dansul, cu exercitiile Pilates, cu yoga sau cu orice alte exercitii care dezvolta mobilitatea si restabilesc echilibrul corporal.

Cât priveste mersul pe bicicleta, mai spune dr. Ionescu, daca o folosesti pe cea medicinala atunci stii exact ce efort faci si îti poti verifica si frecventa cardiaca.

Hidratarea. Joaca un rol important în timpul cât facem exercitii. Nu trebuie sa asteptam sa ne fie sete. Senzatia de sete nu este un indicator fidel al organismului, astfel ca trebuie sa ne hidratam daca nu simtim ca ne e sete. Este stiut ca scaderea cu 2% a nivelului de hidratare scade performanta cu 10%, mai explica prof. dr. Ionescu.

Alimentația. Este indicat sa nu ne alimentam cu doua ore înainte si o ora dupa ce am terminat de alergat, ne sfatuieste presedinta Societatii Române de Medicina Sportiva.




Alte articole din categoria: Sănătate

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista noilor miniștri din Guvernul Mihai Tudose 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate