Fără a mai fi supuşi la acte de violenţă, dar izolaţi de clasa politică, comunitatea gay din România şi simpatizanţii ei au ieşit în număr mic la paradă.

„Vă dorim numai bine în celebrarea demnităţii voastre!”, le-au transmis, sâmbătă, printr-o scrisoare deschisă, trei dintre miniştrii guvernului britanic participanţilor la Marşul GayFest 2009, în calitate de „persoane care îşi asumă în mod deschis orientarea sexuală gay”. Cei 200 de oameni care au mărşăluit, sub steagul diversităţii, în centrul Capitalei, au avut în frunte şi politicieni şi diplomaţi. Nu pe cei români, însă, ci pe cei britanici, francezi, suedezi, olandezi şi de alte naţionalităţi.

„Nici unul, ca de obicei”

Printre ei: trei europarlamentari - Michael Cashman (Marea Bri ta nie, mem bru în Comitetul Exe cutiv al Partidului Laburist), Hélène Goudin (Suedia), Michel Teychenne (Franţa, Partidul Socialist). Aceştia au stat în primele rânduri la parada gay, fluturând stea gul Uniunii Europene, însemnat cu steluţe în culorile steagului LGBT (lesbian, gay, bisexual, transgender). La rândul lor, ambasadorii Marii Britanii, Olandei, Suediei şi Cehiei la Bucureşti au mers cot la cot cu homosexualii, zâmbitori şi relaxaţi.

„Ştiu ce vreţi. Vreţi să fiţi trataţi ca nişte oameni normali, cu aceeaşi protecţie în faţa legii”, a spus, la finalul paradei, în faţa Palatului Parlamentului, ambasadorul Olandei, Jaap Louis Werner, venit împreună cu soţia şi fetiţa lor. „Câţi dintre aleşii noştri sunt aici, câţi dintre cei care vă reprezintă în Parlamentul European (PE) sunt alături de noi?”, a întrebat, mai mult retoric, de la microfon, Florin Buhuceanu, liderul Asociaţiei Accept, organizator Gay Fest. „Nici unul, ca de obicei”, a şoptit din public un tânăr cu mască pe faţă.

Nu este nimic nou în faptul că picior de politician român nu s-a încumetat să meargă, câteva minute, alături de membrii LGBT din România şi de simpatizanţii acestora, heterosexuali de toate vârstele. „Din păcate, politicienii noştri nu solidarizează cu cineva care nu le aduce voturi. În măsura în care vor avea vreun interes, vor ieşi la paradă alături de homosexuali”, spune Florentina Ionescu, activist pentru drepturile omului.   Ionescu spune că nu o dată au fost invitaţi reprezentanţii noştri în parlament la diverse acţiuni LGBT. „Nu am reuşit să strângem politicieni de nici o culoare. Am căutat mereu susţinere de orice fel. Nu au vrut nici măcar să ne fie aliaţi neutri”, arată Ionescu. Frica de majoritate

Cu două săptămâni înainte de alegerile pentru Parlamentul European, prezenţa oamenilor politici la o acţiune pro-homosexualitate ar fi fost cea mai proastă strategie electorală, spun specialiştii. „Pentru că în România încă sunt prejudecăţi destul de multe faţă de această minoritate, este evident că par tidele nu vor să-şi atragă o majo ritate negativă. Antipatiile ve nite din partea votanţilor - cei mai mulţi declaraţi împotriva homosexualităţii - le-ar fi putut dă una, mai ales acum”, explică sociologul Mircea Kivu.   „Sunt conştienţi că ar fi putut fi acuzaţi de oarecare simpatie faţă de LGBT şi ar fi pierdut pe 7 iunie”, crede şi sociologul Marius Pieleanu. Despre o previziune legată de anul în care clasa politică mioritică îşi va asuma prezenţa la o astfel de paradă, Mircea Kivu nu e deloc optimist: „Probabil că atunci când vor avea ei curajul nu va mai fi nevoie să iasă în stradă”.

Ar fi fost frumos să-i vedem la marşul gay măcar pe cei care au votat pentru căsătoriile homosexuale în PE, spun sociologii. „Dar este clar că cei mai mulţi au votat după cum le-au dictat grupurile politice din care fac parte, nu după cum cred ei”, conchide Marius Pieleanu.  VOT ÎN PE Europarlamentarii noştri, pro-gay peste hotare “Rezoluţia Catania”, aprobată de Parlamentul European pe 14 ianuarie 2009, propune standardizarea statutului legal al căsătoriilor homosexuale în toate ţările membre UE. Grupurile homosexuale din întreaga lume au salutat-o ca pe un pas î na inte în procesul de emancipare şi de re cu noaştere a acestei comu nităţi, iar asociaţiile pro-life şi profamilie au con damnat-o. Iniţiat de comunistul italian Giusto Catania, actul cere garantarea accesului la “drepturile sexuale şi de reproducere”, precum şi recu noaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

Supusă la vot, rezo lu ţia a primit 12 voturi „pentru” şi 12 „împotrivă” din partea repre zen tanţilor României în PE. PSD-ul, afiliat Internaţionalei Socialiste, şi PNL-ul, afiliat la ALDE, au votat pentru „Rezoluţia Catania”. PDL-ul, afiliat Partidului Popular European (PPE), a votat împotrivă. Între europarlamentarii care au votat împotrivă sunt Maria Petre, Marian-Jean Marinescu, Theodor Stolojan, Constantin Dumitriu şi Flaviu-Călin Rus.

Pe lista celor care au votat „pentru” sunt Ramona Mănescu, Daniel Dăianu, Magor Imre Csibi, Adrian Severin, Corina Creţu, Daciana Sârbu, Gabriela Creţu, Ioan Mircea Paşcu, Silvia Ţicău, Victor Boştinaru, Csaba Sógor şi Iuliu Winkler. Nici unul dintre ei, însă, nu şi-a asumat public susţinerea pentru LGBT din România. REPORTAJ

„Trebuie să le explici, să înţeleagă că eşti OK” „Nu sunt lesbi, dar sunt aici pentru că susţin dreptul fiecăruia de a alege”, spune relaxată Mădălina, una dintre tinerele hetero care s-a îmbrăcat colorat ca să participe la paradă. Cu 10 minute înainte de sta rtul marşului, lume pestriţă stă la umbră, pe Bulevardul Unirii, în dreptul imobilului cu numărul 13.

Pentru securitate, anul acesta, parada s-a desfăşurat pe un traseu mai scurt: de la mijlocul bulevardului cu fântâni până în Piaţa Constituţiei şi, de aici, până la staţia de metrou Izvor. S-au evitat astfel „punc tele de vulnerabilitate” ca acela de la Piaţa Unirii, unde, anii trecuţi, homosexualii au fost atacaţi, cu ouă şi pietre. „Nu vor să se arate” Printre participanţi - travestiţi fardaţi din belşug, antrenaţi pentru interviuri televizate, şi cupluri gay cu chef de distracţie - 70o jandarmi şi poliţişti stau pregătiţi să în ă buşe şi cea mai mică urmă de in to leranţă. Imuni la parada di versităţii, caii poliţiei stau tolă niţi la umbră, prin tre copaci. Pe trotuare, câte un cuplu hetero priveşte cu indulgenţă. Sunt prea încruntaţi jandarmii ca să-i ardă cuiva de glume. La parada de sâmbătă erau aşteptaţi 500 de oameni. Au venit numai vreo 200.   „Din păcate încă suntem la început, foarte mulţi nu îşi asumă vizibilitatea. Trăim într-o societatea care extermină orice, într-un climat social instabil, date fiind şi actele violente din alţi ani, românii LGBT nu vor să se arate”, explică Florentina Ionescu. Cristi şi Viorel sunt doi dintre puţinii băieţii gay care au avut curajul să iasă la paradă. Are fiecare câte 19 ani. Se ţin de mână şi, din când în când, îşi fură câte un pupic. N-o fac ostentativ, pare mai mult o joacă. Sunt „altfel de când se ştiu”.

STOP-CADRU. Travestiţii au făcut show la paradă Foto: Răzvan Vălcăneanţu

Profesoara lesbiană Odată începută parada, Cristi face baloane de săpun. Viorel fredonează „I will survive”. „Suntem împreună de aseară, din club”, râde Cristi. Nu-s prea convingători, dar amândoi se jură că părinţii lor ştiu că au în casă doi băieţi cărora le plac băieţii „dintotdeauna”. „Ai mei ştiu, dar nu mă întreabă foarte mult despre viaţa mea privată. Fratele şi sora mea nu s-au băgat.

La fel şi la liceu: mulţi au venit cu întrebări, trebuie să le explici, să-i faci să înţeleagă că şi tu eşti OK”, zâmbeşte Cristi şi-l ciupeşte prin blugi pe noul iubit. „Mama a fost wow, dar tata - nu. Eu mai am un frate gay. Sper că vor accepta, într-un final, că ăsta sunt”, zâmbeşte Viorel, deloc sigur pe el. Venită din East Sussex, Anglia, profesoara Clare Dimyon, lesbiană de 25 de ani, a fluturat steagul gay pe lângă decoltata Laura Andreşan. „Săptămâna trecută am fost la Riga, sâmbăta viitoare merg la Kiev. Sunt aici pentru prietena mea româncă. Ea a rămas acasă, e persoană publică şi se teme încă să-şi asume orientarea sexuală”.

După o oră şi jumătate de marş la 40 de grade C, cu muzică, baloane şi confetti, homosexualii se urcă în taxiuri supravegheaţi de poliţie. De după un copac, apare un protestatar împotriva diversităţii. „Nu vrem neam de poponari!”, strigă un bătrânel. Zice că erau 100. Nu-l filmează nimeni. 

„Mama a fost wow, tata - nu. Sper că vor accepta, într-un final, că aşa sunt şi aşa rămân. Eu mai am un frate gay, aşa că nu e o problemă.” Viorel gay, 19 ani

POVESTE

„În România am primit multe înjurături pentru că sunt gay, în Spania am toată libertatea”   Daniel Sebastian vorbeşte cu accent: ardelenesc şi iberic. Are 22 de ani, e gay de la 13, iar de 3 ani stă în Spania. „Mergeam pe stradă şi în loc să admir o fată, admiram un băiat. Asta a fost!”, zâmbeşte senin. Lo cu ieş te în Spania în aceeaşi casă cu fratele său, soţia şi copiii acestuia. Nu-l prea înţelege fratele, dar îl acceptă.

Să spună acasă că nu se va însura nici odată cu o fată a fost mai degrabă o glumă: „Mă tot întrebau mama şi tata când îmi aduc şi eu prietena acasă, să o cunoască. I-am zis: mama, mie nu-mi plac fetele. Mama a acceptat, cu tata nu prea vorbesc despre asta”. Tocmai a încheiat o relaţie de un an. E fericit cu viaţa lui şi nu-i e greu să-şi găsească un nou partener.

„În România am primit mul te înjurături pentru că sunt gay, în Spania am toată libertatea. Pot să merg la job, să merg pe stradă cu iubitul meu, eventual să mă şi căsătoresc. Deşi nu cred că actul acela ajută cu ceva un cuplu”, încheie Daniel.  INTERVIU

Europarlamentarul Michael Cashman a participat, pentru a doua oară, la parada gay de la Bucureşti: „Indiferent de orientarea sexuală, şi celălalt e o fiinţă umană!”

Michael Cashman, europarlamentar britanic din partea Partidului La burist, împlineşte anul acesta 59 de ani de viaţă şi 27 de căsnicie alături de partenerul său, Paul Cottingham. Cunoscut ca primul englez care a sărutat la televizor un alt bărbat, în 1986, într-un serial BBC, Cashman a partici pat pentru a doua oară la parada gay din România.  „Evenimentul zilei”: 74% dintre cetăţenii României nu vor să ai bă un prieten LGBT (lesbian, gay, bi sexual, transgender), iar 57% nu-şi doresc un astfel de coleg la ser viciu...  Michael Cashman: Nu mă surprinde deloc! Ce e cu adevărat important însă: chiar dacă nu vrea să fie prieten cu un gay sau să împar tă biroul de la muncă cu o lesbiană, românul trebuie să-l respecte pe ce lălalt. Indiferent de orientarea se xuală, şi celălalt e o fiinţă umană, cu a celeaşi drepturi ca ale lui, care e heterosexual.

Trebuie să-i dea voie să-şi vadă de viaţă fără a-l discrimina. Şi mai important e procentul care rămâne, cei 26% care ar accepta un prieten gay, cei 43% care ar putea să lucreze alături de un bisexual. Suntem datori să schimbăm opinia publică. Am făcut-o în Marea Britanie, cred că suntem pe punctul de a o face şi în Ro mânia.  E mai greu în România decât în alte ţări europene?  E dificil în orice ţară. În urmă cu 12 ani, în Marea Britanie membrii comunităţii LGBT nu aveau niciun drept. Le-au obţinut pentru că guvernul şi politicienii au avut curajul să schimbe legi, să schimbe opinia publică. Cred că în România şi în celelalte ţări ex-comuniste din estul Europei ar trebui să fie chiar mai simplu de acceptat libertatea celui de lângă noi.

Toţi cei care au trăit sub regimuri totalitariste ştiu ce înseamnă să lupţi pentru libertate, pentru drepturi. De aceea, ei ar trebui să ne înveţe pe noi ce înseamnă valorile, solidaritatea, drepturile omului. Altfel, ne vom reîntoarce la mentalitatea comunistă: că nu suntem egali, că e bine numai dacă eşti cum spun eu. Până la urmă, la Revoluţie s-a luptat pentru toţi, nu numai pentru unul. Totul se reduce la egalitate.  Cât de importantă e lupta pentru egalitate şi drepturile LGBT în Parlamentul European (PE)? Pe ce parte a baricadei se situează europarlamentarii români? Întâi de toate, şi în PE există mai multe tabere vizavi de homosexualitate. Şi vor exista mereu. Dar chiar dacă dreapta şi extrema dreaptă nu acceptă homosexualitatea, egalitatea e mai presus de orice. Cum nu sunt permise discriminări de gen sau de vârstă, aşa nu sunt permise cele de orientare sexuală. E prevăzut în tratatele Comunităţii Europene.

Am văzut destulă intoleranţă din partea multor state în PE, dar asta nu mă sperie. Dacă nu luptăm în fiecare zi pentru respectarea legilor egalităţii, le vom pierde. Cât despre europarlamentarii români, am lucrat cu mulţi dintre ei. Sunt sigur că şi ei vor să-şi ducă ţara într-o direcţie bună, dar o vor face în ritmul lor. Ar fi greşit din partea mea să-i judec: nu sunt politician român, nu trăiesc în România.  De ce le este frică politicienilor noştri să iasă în public şi să pună egal între heterosexuali şi gay? Hmmm... Părerea mea e că societatea se schimbă atunci când po liticienii au curajul să o accepte aşa cum e. Nu trebuie să netemem să le spunem oamenilor ce credem, nu trebuie să ne temem să luptăm pentru cei discriminaţi, avem numai de câştigat dacă îi susţinem pe cei slabi şi luptăm pentru ei. Sunt numai 12 ani de când s-a întâmplat în ţara mea, iar noi, britanicii, nu am fost sub totalitarism, nu am fost puternic legaţi de biserică. Respect religia fiecăruia, dar, în acelaşi timp, cred că voinţa religioasă nu trebuie să încalce drep turile omului.  Cum apreciază un europarlamentar faptul că românii îşi pierd slujba din cauza orientării sexuale?  E ilegal, acest lucru e pedepsit şi de legislaţia română, şi de cea europeană. Iar românii care au păţit asta au dreptul să meargă în justiţie şi să ceară daune. Nu avem voie să facem nicio diferenţă între angajaţi. Dacă sacrifici o singură minoritate, ai încălcat drepturile tuturor.  Cât credeţi că va mai dura până când România va fi „prietenoasă” cu LGBT?  Asta nu se măsoară în ani, ci în voinţă politică. România va fi cu adevărat „prietenoasă” cu LGBT când va fi capabilă să înlăture barie rele, când societatea va fi în stare să spună: «E greşit să discriminezi pe cineva care nu are aceleaşi prefe rinţe sexuale ca mine». De aceea, organisme precum Consiliul Naţional pentru Combaterea Discrimină rii sunt foarte importante.

Iar cel mai important e ca persoanele din con du cerea acestor instituţii să rămână independente, asigurându-se că legile sunt corect formulate, fără adăugiri politice. Pentru că drepturile omului nu au orientare de stânga sau de dreapta.  Ce le transmiteţi românilor? Tuturor le spun că e indispensabil să susţină campania de recu noaş tere a drepturilor tuturor minorităţilor. Şi-i îndemn să le ceară politicienilor pe care i-au votat, care îi reprezintă, să-i sprijine şi să aibă grijă de valorile lor. Cum spune Shakespeare, toţi suntem la fel: ne gâdilăm, râdem, ne tăiem, sângerăm, suntem trişti, plângem. Ţineţi minte: nu e nicio diferenţă, suntem cu toţii fiinţe umane.

SUSŢINERE. Alături de alţi doi colegi europarlamentari, Michael Cashman (foto centru) a mărşăluit sâmbătă seară sub steagul diversităţii, în Capitală Foto: Răzvan Vălcăneanţu „Acum doi ani, la ceremonia mea şi a partenerului meu, Paul, a fost prezentă, între alţii, soţia premierului Tony Blair. A venit să celebreze jurământul a doi oameni care se iubesc.” Michael Cashman europarlamentar britanic

CITIŢI ŞI:

EDITORIALUL EVZ: Marş gay sub un clopot de sticlă