Lista națională a experților în caz de malpraxis a fost actualizată. Unde îi găsiți
- Maria Pană
- 17 mai 2025, 19:31
Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Sursa foto: facebookExperții medicali care își pot oferi serviciile în cazurile de malpraxis se găsesc pe lista actualizată a Ministerului Sănătății. Comisiile de analiză pentru astfel de cazuri sunt cele care apelează la serviciile lor.
Experții medicali- noua listă a apărut în Monitorul Oficial
Ordinul MS nr 1.370/2025 a fost publicat în Monitorul Oficial și conține lista actualizată a acestor experți. Este vorba de toți specialiștii din domeniul sănătății care își pot oferi expertiza în caz de malpraxis. Medici generaliști, stomatologi, farmaciști, asistenți medicali sau moașe, toți se regăsesc în această listă. Ei sunt organizați pe județe, să poată fi găsiți mai ușor.
Ministerul Sănătății a explicat exact cine sunt acești experți și ce rol au ei. “Sunt consultați în toate cazurile în care comisiile de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis de la nivelul autorităților de sănătate publică județene și a municipiului București sunt sesizate în legătură cu săvârșirea unor acte de malpraxis în exercitarea unor activități de prevenție, diagnostic și tratament”, se arată pe site-ul MS.
Cine face parte din comisie
În legea sănătății 95/2006 se arată că o astfel de comisie trebuie să aibă în componență mai mulți experți. Mai exact reprezentanți ai direcțiilor de sănătate publică județene și, respectiv, ai municipiului București. De asemenea lucrători ai casei județene de asigurări de sănătate, colegiului județean al medicilor, colegiului județean al medicilor stomatologi, colegiului județean al farmaciștilor, ordinului județean al asistenților și moașelor din România, un expert medico-legal, sub conducerea directorului executiv adjunct sau a medicului-șef al direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, după caz.

Sursa foto: dreamstime.com
Comisia poate fi sesizată de persoana care ar fi suferit de pe urma unui malpraxis sau de reprezentatul legal. În cazul în care persoana a decedat, succesorii persoanei decedate sunt cei care pot sesiza comisia.
Malpraxisul este definit ca eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului. Acesta implică răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.