Ziua Drapelului Național - 14/26 iunie 1848. Cum a reușit Guvernul Provizoriu să impună un simbol pornind de la tradiții.

La 14/26 iunie 1848, Guvernul Provizoriu de la București decreta că Drapelul Național va fi în culorile albastru-la hampă, galben la mijloc și roșu în vânt. Dar oare de unde s-au inspirat pașoptiștii?

Drapelul Național - origini

Letopisețul de la Bistrița vorbește de o împăcare între Bogdan Vodă și Radu Vodă la 1506. Pictorul Constantin Lecca a pictat, câteva secole mai târziu scena, drapelul Moldovei având culorile roșu și galben, iar cel al Țării Românești,  galben și albastru. Cele trei culori apar și în simbolistica heraldică din vremea lui Mihai Viteazul, în steagul lui Tudor Vladimirescu.

În mai 1848, la Blaj, românii au folosit în Ardeal simbolul culorilor verticale, albastru, alb roșu, după amintirile lui George Barițiu. Pe Drapel, era deviza „Virtutea Romană Reînviată”. Pașoptiștii de la București au decis ca să  folosească același sistem de dispunere, pe model francez, numai că drapelul românesc avea albastru, galben și roșu. Dispunerea culorilor era pe orizontală.

Drapelele revoluționare au fost sfințite în vara lui 1848, în toate centrele revoluționare. La Craiova, de exemplu, a fost sfințit în curtea Bisericii Episcopale Gănescu, aflată atunci exact unde la finele secolului XIX s-a ridicat  Palatul de Justiție, astăzi, Rectoratul Universității din Craiova, adică principala clădire a Universității. Drapelul revoluționar avea înscrisă deviza „Dreptate Frăție”.

Drapelul Național - expresia tradiției românești

Albastrul simbolizează Libertatea, Galbenul Dreptatea, Roșul, spiritul de sacrificiu al poporului român de-a lungul secolelor. De menționat este că atât înainte de momentul 1848, cât și după, autoritățile au folosit dispunerea orizontală a culorilor, Adică atât domnitorul Alexandru Ghica, cât și domnitorul Barbu Știrbei au folosit drapele având culorile orizontale. Din 1856, însă, s-a revenit la folosirea culorilor în sistem albastru, galben, roșu, orizontal.

Românii au continuat să poarte „tricolorul revoluționar” și să îl arboreze chiar și în timpul Adunărilor Ad Hoc, în 1857. În perioada 1859-1861, au coexistat drapelele Țării Românești și Moldovei, Totuși, tricolorul pașoptist a rămas drapelul unic, folosit până la 1861, alături de drapelele celor două Principate, dintr-o întâmplare fericită.

Atunci când se îndrepta spre București, pentru prima oară, de la dubla alegere, Alexandru Ioan Cuza a fost întâmpinat de autoritățile primului județ al Țării Românești, Buzăul, cu drapelul tricolor. Așa se face că la 22 iunie 1861, Cuza avea să reglementeze drapelul tricolor drept Drapelul Național al României, în dispunerea culorilor orizontală: albastru, galben, roșu. Ulterior se va trece la dispunerea verticală a culorilor drapelului național.

Constituția României adoptată la 21 noiembrie 1991, în  articolul 12, alineatul 1 prevede „Drapelul României este tricolor; culorile sunt așezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roșu”.

Proporțiile fiecări culori, nuanțele fiecărei culori, alături de „protocolul drapelului” sunt reglementate de către  Legea nr. 75 din 16 iulie 1994.

Legea nr. 96/ 20 mai 1998 a nominalizat ziua de 26 iunie ca fiind  Ziua Drapelului Național al României.