Xi jinping va fi prezent la summitul lui Joe Biden. China și SUA dispuse la colaborare în domeniul poluării
- Ionel Sclavone
- 21 aprilie 2021, 15:41
Președintele chinez Xi Jinping va susține un „discurs important” la summitul organizat în sistem de videoconferință de Joe Biden, liderul de la Casa Albă, pe tema modificărilor climatice.
Preşedintele chinez Xi Jinping va participa la summitul virtual organizat de liderul de la Casa Albă, Joe Biden. Preşedintele american Joe Biden a invitat 40 de lideri din lume la un summit dedicat luptei împotriva încălzirii globale. Acesta va fi organizat în sistem de videoconferință, joi și vineri.
Oficialii de la Beijing au confirmat participarea lui Xi Jinping, în pofida unor tensiuni americano-chineze. Cele două puteri par decise să colaboreze în lupta împotriva modificărilor climatice, după cum relatează AFP. Xi Jinping va susţine online un important discurs la summitul virtual legate de modificări climatice, a anunţat Ministerul chinez de Externe.
China şi Statele Unite sunt primii doi poluatori mondiali cu gaze de efect de seră, aflate la originea încălzirii planetei. De aceea, înţelegerea lor este crucială pentru succesul eforturilor internaţionale în vederea unei reduceri a acestor emisii. Chinezii şi americanii par hotărâţi să-şi lase deoparte divergenţele şi să colaboreze mai activ în lupta împotriva modificărilor climatice.
Aceasta în condițiile în care sunt în dezacord pe o mulțime de alte subiecte. Washingtonul critică Beijingul cu privire la politica în Hong Kong, atitudinea faţă de Taiwan sau tratamentul aplicat musulmanilor uiguri din Xinjiang, în nord-vestul Chinei.
SUA și China s-au angajat să coopereze în domeniul modificărilor climatice
Cele două ţări s-au angajat să coopereze în lupta împotriva modificărilor climatice, în urma unei vizite la Shanghai a emisarului american în acest dosar, John Kerry. Acesta a avut o întâlnire cu omologul său chinez Xie Zhenhua.
Xi Jinping a fost aplaudat la sfârşitul anului 2020, când a anunţat că ţara sa începe să reducă emisiile de CO2 înainte de 2030. Măsura este menită să atingă în 30 de ani „neutralitatea carbonului” - adică să absoarbă tot atât carbon cât emite.
China, o mare consumatoare de cărbune, necesar în producerea electrictăţii, este totodată ţara care investeşte cel mai mult în energii noi.