Vremea se menține rece în Republica Moldova, sunt șanse mari de precipitații

Vremea se menține rece în Republica Moldova, sunt șanse mari de precipitații Prognoza meteo. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Variații mari ale temperaturii, astăzi, în Republica Moldova, cu maxime ce vor fi cuprinse între 2 și 9 grade Celsius, după cum au informat meteorologii. Și o minimă ce ajunge, de asemenea, la 2 grade. Sunt condiții de apariție a ploilor, în centrul și în sudul țării.

Cel mai cald va fi la Briceni și Rîbnița, cu maxime de 9 grade Celsius. La Bălți se vor consemna 8 grade, la Cahul și Chișinău câte 6 grade, iar cel mai frig va fi la Ștefan-Vodă, acolo unde mercurul din termometre va urca doar până la 2 grade Celsius. Mâine, temperaturile sunt în urcare, iar maxima zilei va fi de 10 grade, au preconizat specialiștii meteo.

Frig și ploi în Republica Moldova

În România, înnorările vor fi mai persistente în nordul, centrul și estul țării, precum și în zonele montane, iar în restul teritoriului cerul va fi temporar noros.

Vor fi precipitații mixte (mai ales ploaie și lapoviță) local în Moldova și pe arii restrânse în Maramureș și Transilvania, iar în Dobrogea și pe alocuri în Muntenia vor predomina ploile. În zona montană va ninge în general slab. În celelalte regiuni, precipitații slabe vor fi posibile doar izolat.

Ne puteți urmări și pe Google News
Prognoza meteo, Republica Moldova

Sursă foto: Arhiva EVZ.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură, local în estul și sud-estul teritoriului și în extremitatea de sud-vest.

Cum va fi vremea în România

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 și 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -2 și 3 grade. Noaptea, izolat vor fi condiții de ceață și se va produce brumă.

Valorile termice vor fi în creștere față de ziua anterioară și se vor situa în jurul celor normale în această perioadă.

Cerul va fi temporar noros și vor fi posibile ploi de scurtă durată, mai ales în a doua parte a zilei.

Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 11…13 grade, iar cea minimă de 1…2 grade, ușor mai scăzută în zona periurbană.