Vinetele coapte se pot curăţa rapid. Trucul care te scapă de coji în câteva secunde

Vinetele coapte se pot curăţa rapid. Trucul care te scapă de coji în câteva secunde Sursa foto: Dreamstime.com

Vinetele sunt îndrăgite în toate bucătăriile lumii. Un avantaj este că le găsim în piață pe tot parcursul anului, dar trebuie să fim foarte atenții să nu fie prea bătrâne deoarece pot avea un gust amar. 

Vinetele coapte sunt de nelipsit în bucătăria românească. Sunt preparate în diverse moduri, fie salată, fie pane, zacuscă de vinete, mâncare de vinete, ghiveci cu legume şi vinete sau vinete murate cu usturoi. Problema este că de multe ori se curăţă mai greu, dar există o metodă care să vă scape de această problemă.

Vinetele coapte: trucul care te scapă de coji rapid

Dacă aveți de gând să coaceți mai multe vinete pentru iarnă, trebuie să ştitţi că există metode de a vă ajuta să le curățați mai repede. Penturu început trebuie să te asiguri că sunt coapte uniform pe toate părțile. Pentru asta trebuie să tai capătul unde se află codița. Ulterior, se folosește folie de aluminiu pentru a înveli această parte.

Folia de aluminiu are rolul de a păstra căldura. În plus, datorită condensului coaja se va desprinde mult mai ușor de pe pulpa coaptă bine. Tot ce trebuie să faci este să le lași așa câteva minute și apoi se trece la curățare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se desface folia de la capăt și se strânge vânăta la capătul opus astfel încât pulpa să iasă prin locul unde există tăietura. Miezul legumelor va ieși extrem de repede și acest truc perfect te va face să nu pierzi timp prețios.

Dacă nu aveţi folie de aluminiu, puneți vinetele coapte într-o oală cu capac ermetic. Lăsați-le acolo până se răcesc. Veți constata că acea coajă se va desprinde cu mare ușurință.

Sursa foto: Pixabay

Vinetele, beneficii pentru sănătate

Vinetele sunt pline de beneficii nutritive. Această legumă oferă şase grame de fibre per porție. Ceea ce reprezintă aproximativ jumătate din aportul zilnic recomandat pentru femei. Şi o treime din doza zilnică recomandată pentru bărbați.

În ciuda faptului că sunt bogate în carbohidrați, vinetele nu conțin zahăr sau colesterol , ceea ce o face ideală pentru persoanele cu diabet sau care își limitează aportul de grăsimi sau zaharuri.

Dacă aveți boli de inimă, accident vascular cerebral, boli de rinichi sau gută, vinetele vă pot ajuta, deoarece conțin antioxidanți cunoscuți sub numele de nasunin și acid clorogenic.

Nasunin protejează în mod specific membranele celulare de radicalii liberi și poate reduce deteriorarea țesuturilor și organelor corpului. Între timp, acidul clorogenic ajută la eliminarea substanțelor potențial dăunătoare din sânge și reduce riscul de boli de inimă.

Vinetele sunt, de asemenea, o sursă excelentă de vitamina K, de care organismul are nevoie pentru coagularea normală a sângelui și pentru o dezvoltare corespunzătoare a oaselor. Așa că ...cu siguranță nu doriți să rămâneți fără această legumă nici iarna.