VIDEO/ Andi Moisescu nu mai ține pasul la sporturile extreme cu cei doi fii adolescenți. „Mă mai bagă și pe mine în seamă”

VIDEO/ Andi Moisescu nu mai ține pasul la sporturile extreme cu cei doi fii adolescenți. „Mă mai bagă și pe mine în seamă”

Andi Moisescu este foarte discret atunci când vine vorba de familia lui, vorbind destul de rar despre cei doi băieți ai lui, David și Luca. Cu toate acestea, prezentatorul TV se laudă cu ei prin intermediul platformelor online și îi postează din când în când pe canalul lui de YouTube.

Prezentatorul de la „Pe Bune!” a povestit pentru EVZ care mai este relația cu cei doi, mai ales că David și Luca au ajuns la vârsta la care mai toți copii încep să se desprindă de părinții lor.

VEZI GALERIE FOTO Poza 1/11

„Ne uităm împreună la emisiune (nr. Pe Bune !) că e haioasă, toată lumea se distrează la ea, îți dai seama. Plus că ei sunt la vârsta la care sunt acolo la graniță, că mai au puțin și fac 13 și 15 ani”, a povestit Andi despre serile cu băieții lui. Atât el cât și soția lui, Olivia Steer, sunt pasionați de sporturile de iarnă, în special de schi, pasiune pe care le-a insuflat-o și copiiilor, însă, de când aceștia au devenit adolescenți, nu prea mai urcă pe pârtie cu părinții.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sunt pasionat de schi, snowbordind mai nou, dar am fost ani de zile pasionat de schi. Am fost primul la schiat din familie, asta se întâmpla când s-au apucat ei de schiat. Acum e imposibil să mai fiu primul întrucât cel mic se dă foarte-foarte repede. Mi-e imposibil să mă țin după el. Mi se pare că este foarte periculos, adică eu sunt mult mai greu decât el. El se oprește imediat, la mine e destul de dificil. Și atunci îl las, nu-l prind”, a mai declarat Andi pentru EVZ, mărturisindu-ne în același timp că nici el nu prea mai vrea să se aventureze pe pârtie alături de David și Luca, iar asta pentru că nu mai ține pasul cu ei. „Fie vorba între noi nu-l mai prind nici pe ăla mare. Nici nu se mai dau acum cu mine, ca să ți-o spun pe aia dreaptă pentru că fac parte dintr-o altă generație și numai sunt așa de cool. Așa dacă m-aș duce cu ei la sărituri, poate, dar îți dai seama că nu pot face ce fac ei și nici nu aș vrea să mai risc. Am făcut chestia asta și am mai rupt câteceva pe la mine, dar din fericire m-am reparat, și m-am liniștit. Îi las pe ei”.

„Ne mai întâlnim pe la apreschi din când în când”

Chiar dacă nu se mai iau la întrecere pe pârtie, ci Andi schiază doar cu Olivia și restul prietenilor cu care se întâlnesc la munte, cei patru merg în continuare împreună în vacanțe și îi țin în continuare sub supraveghere, chiar dacă o fac cumva mai de la depărtare. „Ei se cam dau cu gașca lor. Mă duc și eu, îi mai filmez. Mă mai bagă și pe mine în seamă. Ne mai întâlnim pe la apreschi din când în când. Întotdeauna mergem la munte împreună, părinții în camera lor, copiii camera lor, ieșim împreună la schiat, ne mai întâlnim peste zi, iar seara eu mă întorc mai repede decât ei. Ei știu foarte bine zona și am încredere în ei. Pe oriunde mergem cam știu, au și cunoștințe, au prieteni. Sunt mari deja, au și ei viața lor, nu mă mai bag chiar așa în sufletul lor nonstop”, ne-a mai declarat Andi Moisescu.

Video: Răzvan Vălcăneanțu