Viața Sfintei Evloghia de la Samurcășești, femeia care i-a ajutat pe cei nevoiași și a înfruntat prigoana comunistă. Patriarhul Daniel: „A fost o binecuvântare revărsată peste săraci”

Viața Sfintei Evloghia de la Samurcășești, femeia care i-a ajutat pe cei nevoiași și a înfruntat prigoana comunistă. Patriarhul Daniel: „A fost o binecuvântare revărsată peste săraci”Patriarhul Daniel. Sursă foto: Facebook/Basilica

Patriarhul Daniel a evidențiat, duminică, cu prilejul proclamării locale a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, devotamentul acesteia față de oamenii nevoiași, activitatea misionară desfășurată în satele din Muntenia și curajul cu care și-a mărturisit credința în perioada regimului comunist, potrivit Patriarhiei.

Sfânta Evloghia de la Samurcășești, canonizată. Patriarhul Daniel a vorbit despre jertfa sa

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a amintit că Sfânta Evloghia și-a dedicat viața ajutorării celor aflați în dificultate, sprijinirii lăcașurilor de cult și răspândirii învățăturilor creștine, în pofida bolilor, lipsurilor materiale și persecuțiilor.

„Cu evlavie și recunoștință cinstim astăzi pe Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești, mare misionară în perioada interbelică, a celui de-al Doilea Război Mondial și în zorii prigoanei comuniste din România. Cuvântul ei duhovnicesc a trezit sufletele contemporanilor, îndreptându-le atenția către Dumnezeu și către Biserică. Prin activitatea sa, Sfânta Cuvioasă Evloghia a fost o binecuvântare revărsată peste săraci, peste satele Munteniei și peste Biserica încercată în vremuri de prigoană atee comunistă. Analizând lucrarea sa duhovnicească, se desprind trei aspecte importante: iubirea ei milostivă față de oamenii sărmani, lucrarea misionară permanentă și mărturisirea lui Hristos cu prețul vieții”, a transmis Patriarhul Daniel.

Evloghia de la Samurcășești

Evloghia de la Samurcășești. Sursa foto: Facebook

Sfânta Evloghia și-a dedicat viața ajutorării săracilor

Patriarhul Daniel a rememorat sacrificiile făcute de Sfânta Evloghia pentru a-i sprijini pe cei aflați în suferință. La rândul ei, aceasta s-a confruntat cu probleme grave de sănătate, sărăcie și perioade îndelungate de neputință, experiențe care au determinat-o să fie și mai apropiată de oamenii aflați în nevoie.

Sfânta Evloghia a oferit ajutor văduvelor, orfanilor, studenților fără posibilități materiale și familiilor nevoiașe, renunțând la propriile bunuri pentru a le putea veni în sprijin. Potrivit Patriarhului, aceasta a respectat cu strictețe votul monahal al sărăciei și nu păstra nimic din ceea ce primea.

„Ea a zăcut ani întregi fără putere, grav bolnavă, cunoscând ce înseamnă sărăcia, boala și uitarea celorlalți. De aceea, în fața flămândului, a orfanului sau a bolnavului, cuvioasa nu vedea un străin, ci îl vedea pe Hristos Care a ajutat-o și i-a dat putere să facă binele și celor din jurul ei. Ea recunoștea îi cei neajutorați și propria durere de odinioară. Votul monahal al sărăciei l-a trăit cu o strictețe care ne uimește și astăzi, fiindcă nu păstra nimic pentru sine. Tot ce primea oferea celor lipsiți: văduve și orfani, studenți săraci și familii nevoiașe. Iarna, Sfânta Cuvioasă Evloghia nu își încălzea chilia, pentru ca celelalte maici să aibă suficiente lemne de foc. În această jertfă ascunsă se vede măsura adevăratei iubiri, care nu dăruiește din prisos, ci din propria nevoie, asemenea văduvei din Evanghelie care oferit tot puținul ei (cf. Marcu 12, 41-44 și Luca 21, 1-4)”, a afirmat Patriarhul.

Unul dintre gesturile care ilustrează generozitatea sa a avut loc în 1934, când Sfânta Evloghia și-a sărbătorit ziua onomastică oferind o masă pentru 50 de persoane nevoiașe.

Sfânta Evloghia a sprijinit biserici și mănăstiri

Cu binecuvântarea Patriarhului Miron Cristea, aceasta a strâns ajutoare din satele Munteniei, pe care le-a dus la Ospătăria săracilor „Mila creștină a Sfintei Patriarhii”. Pentru implicarea sa, în 1935, a primit o diplomă de onoare din partea primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

Pe lângă ajutorul acordat persoanelor vulnerabile, Sfânta Evloghia s-a implicat în strângerea de fonduri pentru construirea și restaurarea lăcașurilor de cult.

După cutremurul din 1940, care a provocat pagube importante bisericii și chiliilor Mănăstirii Samurcășești, aceasta a mers prin sate pentru a aduna ajutoarele necesare refacerii clădirilor.

Implicarea sa a depășit granițele României. Sfânta Evloghia l-a sprijinit pe schimonahul athonit Ghedeon Chelarul să strângă fonduri pentru construirea bisericii Chiliei „Sfântul Gheorghe” - Livadogheni, din Kapsala, Sfântul Munte Athos, unde trimitea și pomelnice și daruri.

Misionara a străbătut satele Munteniei pentru a răspândi credința

Activitatea misionară a Sfintei Evloghia a început în 1927, după ce s-a vindecat de o boală gravă. S-a alăturat Asociației Creștin Ortodoxe „Patriarhul Miron” și, cu binecuvântarea protosinghelului Teofil Ionescu, viitor episcop român la Paris, a început să organizeze cateheze și să propovăduiască Evanghelia din sat în sat.

Chiar și după intrarea în mănăstire, aceasta și-a continuat misiunea, parcurgând pe jos distanțe mari, indiferent de condițiile meteorologice. Le oferea oamenilor icoane, cruciulițe, candele și cărți religioase, încercând să apropie comunitățile de viața Bisericii.

Patriarhul Daniel a amintit că Sfânta Evloghia a întâmpinat ostilitate în unele localități, însă a continuat să le vorbească oamenilor despre credință. În 1931, în Turtucaia, deși a fost ironizată și insultată, a reușit să-i impresioneze pe unii dintre cei care au ascultat-o. Mai mulți bărbați care fumau încă din copilărie au renunțat la acest obicei după întâlnirea cu misionara.

Prin perseverența sa, Sfânta Evloghia a devenit una dintre cele mai active misionare ale asociației, atrăgând numeroși oameni către Biserică.

Sfânta Evloghia a încurajat renunțarea la patimi și apropierea de Biserică

În timpul predicilor, Sfânta Evloghia aborda problemele morale și sociale ale comunităților, îndemnându-i pe oameni să renunțe la comportamentele pe care le considera incompatibile cu învățătura creștină. Se ocupa și de educația religioasă a copiilor, pe care îi pregătea pentru serbări bisericești, astfel încât învățăturile credinței să ajungă și la familiile acestora.

Patriarhul Daniel a arătat că misionara colabora cu preoții din sate, îi învăța pe credincioși cântări bisericești și le explica pasaje din Sfânta Scriptură. Una dintre preocupările sale importante era să-i îndrume pe cei care trăiau necununați să primească Taina Cununiei.

Potrivit relatărilor amintite de Patriarh, activitatea sa a contribuit la apropierea oamenilor de biserică, în timp ce localurile în care se vindea alcool au început să fie mai puțin frecventate în unele dintre comunitățile pe care le vizita.

Misiunea sa a atras însă și ostilitatea celor care se opuneau schimbării modului de viață al sătenilor. La Copăceni-Mogoșești, în timp ce le explica oamenilor Evanghelia, aceasta și credincioșii prezenți au fost amenințați și insultați de jandarmi, de un cârciumar și de mai mulți bărbați aflați sub influența alcoolului.

Patriarhul a amintit și alte episoade relatate în legătură cu activitatea Sfintei Evloghia, în care aceasta ar fi fost amenințată, agresată sau ținta unor tentative de intimidare din partea celor care se opuneau propovăduirii sale.

Sfânta Evloghia a fost persecutată în timpul regimului comunist

Activitatea misionară a Sfintei Evloghia a continuat și după instaurarea regimului comunist, în pofida presiunilor la care a fost supusă pentru credința sa.

În decembrie 1949, în satul Ulmeni din județul Călărași, aceasta a fost bătută cu cruzime de un grup de comuniști și lăsată aproape fără viață. A fost transportată ulterior la Spitalul Brâncovenesc din București, însă, la scurt timp, a cerut să fie dusă la Mănăstirea Samurcășești.

Sfânta Evloghia a murit în seara zilei de 19 decembrie 1949, în urma suferințelor îndurate.

Patriarhul Daniel a amintit și momentul deshumării rămășițelor sale pământești, care a avut loc la 15 ianuarie 2026, în cimitirul mănăstirii. Potrivit relatării sale, cei prezenți au observat că „osemintele aveau o culoare galben aurie și răspândeau bună mireasmă”.

Întâistătătorul BOR a subliniat că numeroase vindecări sunt atribuite Sfintei Evloghia, ale cărei moaște sunt considerate făcătoare de minuni de către credincioși.

Patriarhul Daniel s-a rugat pentru pace și sănătate

Cu ocazia proclamării locale a canonizării, Patriarhul Daniel a transmis aprecierea sa față de ierarhii, clericii și credincioșii care au participat la eveniment pentru a o cinsti pe Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești.

Acesta a evidențiat exemplul de răbdare în suferință și de devotament față de credință oferit de sfântă, care și-a dedicat viața mărturisirii Evangheliei și a murit în urma persecuțiilor.

Patriarhul Daniel a încheiat printr-o rugăciune adresată Sfintei Evloghia, alături de Maica Domnului, de Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași și de ceilalți sfinți, pentru ca aceștia să mijlocească pentru pace, bucurie, sănătate și mântuire.