Valul 3 al pandemiei. Vor fi noi restricţii în România? Anunţul premierului
- Andreea Vlad
- 8 martie 2021, 12:03
Premierul Florin Cîțu a făcut, luni dimineață, precizări legate de situația valului 3 al pandemiei în România. Oficialul a dat detalii despre etapa a 3-a a vaccinării, dar și despre eventuale noi restricții.
Valul 3 al pandemiei. Vor fi noi restricţii în România? Premierul a vorbit despre noi măsuri de restricție care ar putea intra în vigoare, într-o conferință de luni dimineață, la sediul PNL. Liberalul a solicitat ca, în zonele cu număr mare de cazuri și unde sunt locuri libere la vaccinare, să se permită vaccinarea celor din etapa 3.
Valul 3 al pandemiei. Vor fi noi restricţii în România? ”E o nebunie să lași locuri libere când sunt români care vor să se vaccineze”
Florin Cîțu a anunțat luni că le-a cerut colonelului Valeriu Gheorghiță și ministrului să fie permisă vaccinarea persoanelor din etapa 3. ”Am cerut ca în zonele precum Timișoara, carantinate, și unde sunt locuri libere, să se permită vaccinarea celor din etapa 3 de vaccinare. E o nebunie să lași locuri libere când sunt români care vor să se vaccineze. Dacă persoanele din etapa 1 și etapa 2 nu vor să se vaccineze, să lăsăm persoanele din etapa 3. Cer mai multă atenție”, a spus premierul Cîțu.
Premierul a precizat că a verificat situația din Timiș și a aflat că sunt 20.000 de locuri libere în platforma de vaccinare. Termenul oficial pentru începerea vaccinării persoanelor din etapa 3 este 15 martie.
Legat de carantinarea Timișoarei, premierul a mai spus: ”Nu îmi explic cum să ajungi să ai 20.000 de locuri libere (la vaccinare – n.red.) și să fii în carantină. Primarul și președintele Consiliului Județean ar trebui să comunice mai mult pe tema vaccinării. E clar că acolo nu s-au respectat regulile și nu au fost sancționați”.
Ce măsuri economice rămân în vigoare în contextul valului 3. Nu se introduc taxe noi
Demnitarul a specificat că o parte din măsurile Guvernului menite redresării economice post-criză vor rămâne în vigoare și în 2021. „Tocmai pentru a reduce din impactul negativ al acestor măsuri, există în continuare măsura de muncă flexibilă, există și șomaj tehnic, toate aceste măsuri care au dat rezultate anul trecut. Ele sunt în continuare în vigoare și pentru anul acesta. În ceea ce privește predictibilitatea, aici depinde doar de noi, de toți românii, să respectăm regulile. Atunci când le vom respecta, veți vedea că sunt mai predictibile. Vom analiza situația, vom vedea evoluția, și în funcție de evoluția situației vom veni și cu măsuri. În acest moment sunt măsurile pe care le avem, pe acestea le implementăm”, a spus Florin Cîţu, luni dimineaţă, potrivit România TV.
Premierul Florin Cîțu susține că nu vor crește taxele și nici nu vor fi introduse altele noi. Scăderea deficitului până în 2024 este posibilă printr-o colectare mai bună, soluția majoră fiind digitalizarea.
„Vă dezvălui o discuție pe care am avut-o la Comisia Europeană. Toată lumea ne întreabă cum putem să facem această reducere a deficitului până în 2024, de la 9,8% la 3%. Am tot văzut în spațiul public că se încălzește o ciorbă ma veche, asta cu taxele. Nu, nu introducem taxe. Să introduci taxe într-o perioadă în care dinamica economiei e sub potențial e sinucigaș, sau să crești taxe. (…)Nu sunt adeptul creșterii taxelor. Nu cred în creșterea taxelor când economia e sub potențial, e sinucigaș”, a spus sâmbătă șeful Guvernului.
Cîțu: Așteptăm de la ministrul Voiculescu prezentarea rapoartelor pentru Piatra Neamț și Matei Balș
Chestionat despre rapoartele aşteptate de opinia publică după tragediile de la spitalele din Piatra Neamţ şi Bucureşti, premierul susține că a cerut ministrului Voiculescu să i le prezinte.
„Aşteptăm ca ministrul Sănătăţii să vină public cu prezentarea rapoartelor şi cu concluziile. Le va prezenta public atunci când va avea concluziile rapoartelor respective. Eu nu i-am dat niciun termen domnului ministru. Domnia sa şi-a dat nişte termene public. Eu nu i-am dat niciun termen; i-am spus când sunt gata rapoartele şi concluziile să le prezinte. Eu am rapoartele de la corpul meu de control şi acestea au fost deja depuse acolo unde trebuie să fie depuse. Dar rapoartele de la Ministerul Sănătăţii nu le am şi când le voi avea vor deveni publice”, a declarat, luni, Florin Cîţu.