Valeriu Gheorghiță va administra vaccinuri la maratonul de vaccinare din București. Momentul va fi un regal al campaniei de vaccinare

Valeriu Gheorghiță va administra vaccinuri la maratonul de vaccinare din București. Momentul va fi un regal al campaniei de vaccinare

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul CNCAV, va fi unul dintre cadrele medicale care va administra vaccinuri lamaratonul de vaccinare din București din perioada 7-9 mai 2021

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că va fi unul dintre medicii care vor administra vaccinuri în cadrul maratonului de vaccinare care se va desfășura în acest sfârșit de săptămână în București.

Maratonul de vaccinare din București va avea 50 de cabinete de vaccinare

Maratonul de vaccinare din București va avea loc în perioada 7 -9 mai, la Sala Palatului și Biblioteca Națională. Vor fi 50 de cabinete de vaccinare. Vaccinul folosit la maraton va fi Pfizer / BioNTech.

„Sunt 1.000 de voluntari înscriși la acest demers. Inclusiv eu voi fi prezent și voi vaccina în ziua de vineri, la Sala Palatului. Ne dorim ca și de această dată să putem crea oportunitatea ca un număr cât mai mare de persoane să fie prezente și să se poată vaccina”, a spus coordonatorul CNCAV, Valeriu Gheorghiță.

Ne puteți urmări și pe Google News

Valeriu Gheorghiță a mai spus că astfel de maratoane de vaccinare vor fi organizate în mai multe orașe din țară, în perioada următoare ( Timișoara, Cluj-Napoca, Oradea, Iași).

 

Discuții intense cu personalități din domeniu pentru organizarea unor maratoane de importanță cardinală

“Evenimentul de la Timișoara, acel maraton al vaccinării, va fi replicat la nivel național. Am avut mai multe discuții cu rectorii universităților de medicină și farmacie din România. Toate și-au arătat disponibilitatea de a organiza astfel de evenimente de vaccinare, prin implicarea personalului medical, corpului academic”, a declarat anterior Valeriu Gheorghiță.

“Vor fi în toate centrele universitare unde avem universități de medicină și farmacie. Trebuie să implicăm aceste demersuri, să le multiplicăm la nivel național. Avem nevoie să transmitem mai mult decât principii de organizare”.

Maratonul de vaccinare de la București va constitui un moment deosebit de important pentru evoluția campaniei naționale de vaccinare. ”Va fi nevoie doar de cartea de identitate”, a mai declarat coordonatorul CNCAV, Valeriu Gheorghiță. Succesul campaniei de vaccinare depinde de gradul de implicare al cadrelor medicale și de buna organizare.