Israelienii au obţinut un vaccin care distruge 90% din tumorile canceroase.
Printr-o simplă injecţie, sistemul imunitar identifică şi distruge anumite molecule care se regăsesc în 90% din cazurile de cancer. Principala problemă la pacienţii care se luptă cu acest diagnostic este faptul că organismul lor nu percepe celulele canceroase, astfel că nu "luptă" împotriva lor. Cu acest vaccin, ImMucin, anunta specialistii de la Universitatea din Tel Aviv, pacienţii care suferă de cancer au o şansă mult mai mare de a învinge boala, scrie publicaţia "The Telegraph". Vaccinul are efect după 2 - 4 doze. Cercetătorii israelieni sunt de părere că medicamentul va fi produs în serie abia în şase-şapte ani. Aceştia atrag atenţia că vaccinul nu poate preveni îmbolnăvirea, scopul lui fiind să identifice moleculele deja existente în corp.
Vaccinul a fost deja testat pe oameni, iar 3 din 10 pacienţi de la Centrul Medical Hadassah din Ierusalim s-au vindecat complet de cancer. Pentru alţi patru pacienţi, sistemul imunitar s-a îmbunătăţit considerabil după administrarea vaccinului.