USR nu vede posibilă o alianţă cu PNL după alegerile parlamentare, însă ar intra într-un Guvern condus de Dacian Cioloş din care ar face parte miniştri USR şi PNL.
"Nu văd posibilă o alianţă între USR şi PNL, pentru că o alianţă ar presupune deja o conivenţă. Văd însă posibilă şi ne dorim acest lucru o continuare a mandatului premierului Cioloş, în care am văzut un om de bună credinţă, în care avem încredere, despre care ştim cum guvernează şi ne dorim să-l sprijinim, cu acei miniştri pe care dumnealui îi va alege, dar nu credem că o alianţă politică cu PNL este de preconizat în momentul de faţă. Va fi o negociere a sprijinului USR pentru viitorul Guvern, pe baza unui program foarte clar, care să prevadă punctele pe care noi dorim să le promovăm, să le realizăm şi pe care vrem ca Guvernul să le implementeze. Ar fi deci o formulă de guvernare, în care USR-ul şi-ar da sprijin premierului Cioloş şi ar face încredere pentru echipa pe care şi-o alege", a declarat fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, candidat USR la parlamentare, la RFI.
Întrebat dacă negocierile vor include posibilitatea ca membri ai USR să facă parte din viitorul Cabinet, Vlad Alexandrescu a răspuns: "Da, sigur, evident, pentru că eu cred că USR-ul trebuie să-şi joace toate pârghiile de care va putea beneficia în viitoarea formulă, astfel încât să-şi asigure realizarea programului lui, orice partid politic îşi doreşte să aibă un cuvânt de spus în administrarea ţării şi acest lucru se poate face prin Guvern".
Candidatul USR nu crede în varianta unui Guvern de uniune naţională: "Ar fi, cred, cea mai proastă dintre variante, pentru că nu avem cu cine să facem o uniune naţională în momentul de faţă. O uniune naţională ar însemna pur şi simplu o consfinţire a stării de fapt, o stare de fapt în România, pe care cred eu că foarte multă lume vrea s-o schimbe. Deci ar fi formula cea mai proastă".