Urmează încă un val de scumpiri. Prețurile la pâine și la bere vor exploda

Urmează încă un val de scumpiri. Prețurile la pâine și la bere vor explodaSursa foto: Arhiva EVZ

Pâinea și berea, două produse care intră în alimentația de zi cu zi ale multor români, se scumpesc. Majorările de prețuri vor fi consistente, în cazul pâinii, fiind posibil ca prețul de vânzare să se dubleze. Cauzele sunt legate, pe de-o parte de producția de cereale, sub așteptări, dar și de noile taxe introduse de guvern.

Brutarii estimează prețuri mult mai mari la pâinea pe care o vor vinde începând cu această toamnă. Ei dau vina pe producția de cereale, mult sub așteptări, care a făcut să crească prețurile făinei, dar și pe scumpirile de energie și carburanți. În acest context, producătorii apreciază că prețurile vor ajunge chiar duble, în anumite situații. Astfel, o franzelă de 300 de grame, care în prezent costă 2 lei, ar putea ajunge, la toamnă, să se vândă cu 3 lei.

Brutarii se confruntă, pe de altă parte, și cu o scădere a vânzărilor, ceea ce face ca situația lor să se complice și mai mult. Oamenii consumă mai puțin, din cauza prețurilor foarte mari, și astfel cantitatea de pâine consumată scade. Pe de altă parte și fermierii se plâng de recolta săracă din acest an. Ei dau vin ape seceta care persistă în mare parte din țară și invocă acest lucru pentru a justifica creșterea prețurilor la grâu și făină. Astfel, din grânarul ţării, Bărăganul a devenit polul secetei, iar fermierii sunt disperați că și-au pierdut recoltele.

„Condițiile meteo nu ne-au ajutat, astfel încât avem zone cu producții foarte mici, zona Râmnicului Sărat, unde producțiile la grâu au fost între 1.500 - 2.000 de kilograme la hectar, ceea ce a făcut ca în mare parte, fermierii să nu își poată recupera cheltuielile", a declarat Valeriu Alec, conform Antena 3.

Prețul berii va crește de la 1 august

Prețul berii va crește începând cu 1 august după ce guvernul a majorat acciza la alcool cu 20%. Anul viitor este bine ca amatorii de bere să se aștepte la o nouă majorare, de această dată cu inflația. Berarii sunt de părere că decizia Guvernului de a majora acciza va avea efecte negative pentru o piață și așa afectată de mai multe crize.

Julia Leferman, director general Berarii României a precizat că este dficilă de făcut un calcul pentru a stabili cu câte se va scumpi berea. Aceasta deoarece fiecare producător are propriile marje cu care lucrează și își stabilește propriile prețuri. Ea a precizat, însă, că efectul asupra pieței se va resimți de fiecare client.

„Această creștere apare într-un context economic local care este deja foarte dificil, marcat de efectele pandemiei, de războiul din Ucraina, dar și de creșterea accelerată a inflației, a prețurilor materiilor prime, energiei, gazelor și combustibilului. Estimăm că această creștere va afecta piața și mai mult”, a spus Leferman.

sursa: doctorulzilei.ro

Berarii nu se așteaptă la lucruri bune

Potrivit spuselor sale, în primele 4 luni ale anului piața locală a berii a înregistrat o scădere de 10% în raport cu aceeași perioadă din 2021, după 2 ani de stagnare. Iar acum se așteaptă la o contracție și mai mare a pieței, pe fondul scăderii puterii de cumpărare și a creșterii accizei.

„Cu o experiență asemănătoare ne-am confruntat în 2013 când, în urma creșterii presiunii fiscale, piața berii s-a redus cu 10%, urmată de o scădere a încasărilor din acciza la bere de peste 5 mln. lei în 2014, când s-a resimțit complet efectul majorării bruște a cuantumului accizei”, a precizat Julia Leferman.

De precizat că de anul viitor creșterea accizei va fi în funcție de inflația pe 2022 după cum relatează Hotnews.

Ne puteți urmări și pe Google News