Veste uimitoare venită de la Istanbul. Rusia și Ucraina au ajuns la un acord în privința exportului de cereale

Veste uimitoare venită de la Istanbul. Rusia și Ucraina au ajuns la un acord în privința exportului de cerealeSursa foto: Dreamstime.com

Rusia şi Ucraina urmează să semneze vineri, 22 iulie, la Istanbul, un acord privind exportul cerealelor prin porturile din Marea Neagră. Anunțul a fost făcut făcut de oficialii de la Ankara. La ceremonia de semnare, dacă se va concretiza, vor participa Recep Tayyp Erdogan și Antonio Guterres, secretarul general al ONU. Ucraina a anunțat că exportul de cereale se va face prin trei porturi, în cazul încheierii acordului cu Rusia.

Rusia şi Ucraina au ajuns la o înțelegere cu privire la exportul de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră, a anunțat președinția turcă. Conform acesei surse, citate de AFP, cele două părți urmează să semneze, vineri, 22 iulie, un acord în acest sens, la Istanbul. La acest eveniment urmează să participe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi secretarul general al ONU Antonio Guterres. Practic, se poate spune că acordul dintre cele două state va fi girat de Turcia și de ONU. Ceremonia este programată să aibă loc la ora 13.30 GMT, la palatul Dolmabahçe din Istanbul, a adăugat sursa citată.

Acest acord ar trebui să permită înființarea unui culoar prin Marea Neagră, prin care navele cu cereale ucrainene să poată naviga în siguranță. Porturile ucrainene sunt blocate de navele rusești încă din primele zile ale războiului. Iar acest lucru a afectat exportul cu cereale ucrainene în statele lumii. La New York, purtătorul de cuvânt adjunct al ONU, Farhan Haq, a anunţat că secretarul general Antonio Guterres şi cei doi negociatori ai săi sunt aşteptaţi la Istanbul.

„Secretarul general va merge în această seară (joi) la Istanbul, în cadrul eforturilor de a asigura un acces mondial complet la produsele alimentare ucrainene şi la alimente şi îngrăşăminte ruseşti”, a spus oficialul ONU.

Recep Tayyip Erdoğan

Sursa: La prensa Latina

Cum se va face exportul de cereale din Ucraina

Exporturile de cereale blocate în Ucraina din cauza invaziei ruse vor fi reluate din trei porturi de la Marea Neagră, în cazul concretizării unui acord negociat între Kiev şi Moscova. Anunțul a fost făcut de un membru al delegaţiei ucrainene, aflat la Istanbul. Rusia şi Ucraina au purtat în ultimele zile discuţii, sub medierea Turciei şi ONU, pentru deblocarea exporturilor de cereale. Până la 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate în porturile ucrainene, ameninţate de flota rusă şi de minele marine pe care Kievul le-a amplasat pentru a împiedica un atac naval.

„Exporturile vor avea loc din trei porturi: Odesa, Pivdeni şi Cernomorsk. Sperăm că pe viitor vom putea să extindem” livrările şi în alte locuri, a spus deputatul ucrainean Rustem Umerov.

El a precizat că securitatea convoaielor va fi asigurată de un grup de supraveghere al ONU cu sediul la Istanbul, iar navele ruseşti nu vor fi autorizate să pătrundă în apele ucrainene.