Vladimir Putin, umilit de Recep Erdogan. Cât de tare va strica asta relațiile dintre Turcia și Rusia. Video

Vladimir Putin, umilit de Recep Erdogan. Cât de tare va strica asta relațiile dintre Turcia și Rusia. Video Sursa foto: Captura video

Vladimir Putin a fost lăsat să aștepte aproape un minut de către președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan, înainte de întâlnirea pe care au avut-o la Tehran. Momentul jenant s-a petrecut în fața mass-media, iar totul a fost înregistrat. Un filmuleț care circulă pe rețelele de socializare, de la întâlnirea celor doi, arată postura neplăcută în care a fost pus țarul de la Kremlin de către sultanul de la Ankara.

Un clip video care circulă pe rețelele de socializare arată că Vladimir Putin a fost pus într-o situație delicată omologul său de la Ankara, înainte de întrevederea de la Teheran. Recep Tayyip Erdogan l-a lăsat pe Vladimir Putin să-l aștepte.

Acesta a fost nevoit să stea în picioare până la sosirea omologului său, lucru care nu i-a convenit deloc, chiar dacă a încercat să mascheze acest lucru. Momentul a fost cu atât mai neplăcut pentru „țarul” de la Kremlin cu cât totul s-a petrecut în fața jurnaliștilor care au imortalizat imaginile.

În imagini se vede că Vladimir Putin care evită să privească spre obiectivele camerelor de luat vederi, încearcă să-și păstreze calmul și controlul. Este evident că acesta nu este obișnuit să aștepte după alții și că nu se simte deloc confortabil.  De altfel, pe tot parcursul întrevederii, atât timp cât presa a avut acces, Vladimir Putin părea stânjenit în fața omologului său care a adoptat o postură relaxată, superioară

Ne puteți urmări și pe Google News

Vladimir Putin a participat la Teheran la prima sa vizită externă de la declanșarea invaziei rusești din Ucraina, El s-a întâlnit cu liderul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, dar și cu omologul iranian, Ebrahim Raïssi.

Putin i-a mulțumit lui Erdogan pentru mediere

La întâlnirea pe care a avut-o cu Recep Tayyip Erdogan, președintele Rusiei, Vladimir Putin a afirmat că se înregistrează progrese în negocierile privind exporturile de cereale din Ucraina prin Marea Neagră. El i-a mulţumit omologului său turc Recep Tayyip Erdogan pentru „medierea” în acest dosar, după cum relatează AFP.

„Aş vrea să vă mulţumesc pentru eforturile de mediere, pentru că aţi propus Turcia ca teren de negociere în privinţa problemelor de producţie alimentară, a problemelor de exporturi de cereale prin Marea Neagră”, a declarat Putin, conform unor afirmaţii incluse într-un comunicat de presă transmis de Kremlin.

El a subliniat că datorită medierii oficialilor de la Ankara, discuțiile pe acest subiect au avansat chiar dacă nu au fost lămurite toate chestiunile în discuție

„Datorită medierii dvs., am avansat. Este adevărat, nu sunt reglate încă toate chestiunile, însă există mişcare şi este un lucru bun”, a adăugat Vladimir Putin.

Întâlnire în trei la Teheran

Președintele Rusiei, Vladimir Putin și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan se află la Teheran pentru o întâlnire cu omologul lor iranian, Ebrahim Raisi. Temele de discuție sunt legate de conflictul din Siria, dar şi despre războiul din Ucraina.

Un alt subiect abordat la discuțiile din Iran este legat de mecanismele care ar permite reluarea exporturilor de cereale ucrainene, prin culoare maritime sigure. Porturile ucrainene de la Marea Neagră sunt blocate de ofensiva militară rusă în această ţară, iar acest lucru face să crească riscul provocării unei crize alimentare mondiale.