Ungurii, implicaţi într-un scandal uriaş! Tensiuni mari la graniţa României. Polonia a luat poziţie

Ungurii, implicaţi într-un scandal uriaş! Tensiuni mari la graniţa României. Polonia a luat poziţie Sursă: Arhivă EVZ

Presa maghiară de opoziție atrage atenția asupra atitudinii Ungariei față de Rusia, având în vedere războiul declanșat în Ucraina. Din cauză că atitudinea față de Moscova nu ar fi „la locul ei”, șeful statului polonez și-a anulat întrevederea cu omologul său ungar. Mai mult decât atât, președintele János Áder era așteptat, pe data de 23 martie, în orașul polonez Bochnia, cu ocazia Zilei prieteniei polono-ungare, dar acest lucru nu se va mai întâmpla.

Contrat planurilor preliminare, președintele demisionar al Republicii nu se va deplasa la sărbătoarea planificată pentru Ziua Prieteniei polono-ungare; șeful statului polonez nu vrea să se întâlnească cu János Áder, notează presa maghiară de opoziție, criticând atitudinea Budapestei față de Moscova.

Președintele Poloniei nu se mai întâlnește cu președintele Ungariei

De asemenea, János Áder era așteptat pe 23 martie în orașul polonez Bochnia, cu ocazia Zilei prieteniei polono-ungare, dar președintele ungar nu se va mai deplasa în regiune, programul fiind anulat, potrivit publicației nepszava.hu.

„Portalul nostru de știri a fost informat de mai multe surse independente că Statuia Sfintei Kinga, fiica regelui nostru Béla Árpád, ar fi trebuit să fie dezvelită de președintele ungar János Áder și de omologul polonez Andrzej Duda, cele două soții, Anita Herczegh și Agata Kornhauser-Duda, dar organizatorii au anulat programul. Astfel, situația actuală este următoarea: șeful statului ungar nu va mai face călătorii deloc în această zi distinsă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totul are legătură cu atitudinea față de Vladimir Putin

Din cauza poziției pro-ruse a Ungariei, Andrzej Duda nu a dorit să apară în public alături de colegul său ungar, la un astfel de eveniment protocolar.

Atitudinea favorabilă lui Vladimir Putin a guvernului ungar a provocat, de asemenea, tensiuni serioase în cadrul grupului celor patru de la Visegrád. După cum a relatat ziarul nostru, războiul Rusiei împotriva Ucrainei a remodelat în câteva momente relațiile politice europene, dar în multe cazuri și relațiile interstatale. Ungaria a devenit perdantul numărul unu în acest proces”, se arată în articolul publicat de portalul de știri citat.

Budapesta și-a pierdut aliatul cel mai de încredere

În altă ordine de idei, războiul lui Vladimir Putin a schimbat repede pozițiile liderilor europeni în contextul diplomației internaționale. Dacă la București și Varșovia autoritățile europene și americane s-au deplasat în repetate rânduri pentru a-și reitera în mod constant sprijinul și ajutorul și pentru a evalua măsuri ce trebuie implementate spre ajutorarea refugiaților, Budapesta a fost exclusă de la masa rotundă, iar asta în ciuda faptului că Ungaria este vecină Ucrainei.

Războiul a devenit un cântar greu în relațiile dintre guvernele internaționale, în special între cele aflate în estul Europei. În timp ce Budapesta este tot mai singură, București și Varșovia se apropie incredibil de mult – iar asta în ciuda faptului că, anterior, Ungaria și Polonia au luptat cot la cot împotriva ordinelor de la Bruxelles privind schimbarea legilor justiției, apărarea drepturilor omului în comunitatea LGBT etc.