Ungaria nu se lasă intimidată și șantajată de Uniunea Europeană. Maghiarii nu vor să facă niciun compromis

Ungaria nu se lasă intimidată și șantajată de Uniunea Europeană. Maghiarii nu vor să facă niciun compromis

Relația dintre Ungaria și Uniunea Europeană este din ce în ce mai tensionată, iar oficialii de la Budapesta au anunțat că nu vor să dea înapoi în ceea ce privește politicile interne.

Ungaria nu va da înapoi în privința politicilor care au determinat Uniunea Europeană să-i impună penalităţi financiare şi să demareze proceduri legale împotriva a ceea ce Bruxelles-ul a catalogat drept încălcări ale valorilor comunitare. Anunțul a fost făcut de şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, conform Agerpres.

Oficialii maghiar arată că nu vor să dea înapoi

„Noi nu facem compromisuri asupra acestor probleme pentru că suntem o ţară suverană, o naţiune suverană. Şi nimeni, nici măcar Comisia Europeană, nu ne poate şantaja privind aceste politici”, a declarat Szijjarto.

În capul listei politicilor guvernamentale controversate se află o lege despre care Bruxelles-ul susţine că încalcă drepturile fundamentale ale comunităţii LGBT. Această lege a determinat executivul european să întârzie miliarde de euro destinate Ungariei în cadrul măsurilor de relansare economică, o decizie pe care Szijjarto a catalogat-o drept pur politică şi drept un şantaj. Această lege, susţine diplomatul ungar, este menită să-i protejeze pe copii de pedofili şi de propaganda homosexuală.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu vom face compromisuri cu privire la viitorul copiilor noştri”, a declarat Szijjarto pentru AP. Legea, care a trecut în luna iunie, face ilegală promovarea sau prezentarea operaţiilor de schimbare de sex şi a homosexualităţii pentru minori sub 18 ani în conţinutul media. Legea prevede totodată şi pedepse mai dure pentru pedofilie. Criticii acestei legi susţin că amestecă pedofilia cu homosexualitatea şi că stigmatizează minorităţile sexuale.

S-a vorbit chiar de retragerea Ungariei din UE

Aceste măsuri au fost respinse cu emfază de majoritatea liderilor europeni. Premierul olandez Mark Rutte a sugerat ca premierul de dreapta ungar Viktor Orban să-şi retragă ţara din UE dacă nu vrea să respecte principiile colective ale constructului comunitar.

Recent, câţiva lideri politici americani şi formatori de opinie conservatori au vizitat Ungaria şi au lăudat politicile Budapestei privind imigraţia. Joi, fostul vicepreşedinte american Mike Pence a participat la Budapesta la o conferinţă dedicată valorilor familiei şi politicilor de creştere demografică, subiecte care formează unul dintre pilonii centrali ai politicilor conservatoare ungare.

„O abordare (faţă de problema declinului demografic) susţine că ar trebui să atragem fluxurile migratorii spre Europa. Aceasta este o abordare cu care nu suntem de acord”, a declarat Szijjarto, care a mai spus: „nu vom permite nimănui să pătrundă ilegal în Europa”.