Una dintre marile enigme la care nu au putut răspunde oamenii de știință e pe cale să fie rezolvată. De ce s-a micșorat creierul uman?
- Nicolae Comănescu
- 9 ianuarie 2022, 18:47
Oamenii de știință au constatat că volumul creierului a scăzut în ultimele milenii și au încercat să înțeleagă cauza pentru care s-a produs această transformare.
Oamenii de știință opinează că dimensiunea creierului uman a scăzut de la sfârșitul ultimei ere glaciare. Și asta după ce creierul s-a mărit de patru ori în cele șase milioane de ani de când Homo a avut un strămoș comun cu cimpanzeii.
Oamenii beneficiază de un creier considerat mare, care la începutul evoluției și-a mărit dimensiunile. În urmă cu 20.000-30.000 de ani, omul de Cro-Magnon și Homo sapiens aveau printre cele mai mari creiere cunoscute. Dar în urmă cu aproximativ 3.000 de ani, în timpul actualei ere geologice, a Holocenului, dimensiunea creierului uman a început să scadă.
De ce s-a micșorat volumul creierului uman
Dimensiunile sale s-au micșorat de la 1.500 la 1.350 centimetri cubi. Adică, și-a pierdut cam 10 la sută din volum, o pierdere echivalentă cu o minge de tenis. Oamenii de știință știu de mult timp despre acest fenomen, dar au avut dificultăți în a explica cauzele acestuia.
Recent, o echipă de biologi, antropologi și specialiști în neuroștiințe de la universitățile Dartmouth și Boston din Statele Unite ale Americii (SUA) pare să se fi apropiat de rezolvarea acestui mister. Aceștia au publicat rezultatele unui studiu pe frontiersin.org.
Conform oamenilor de știință, reducerea dimensiunii creierului uman este legată de utilizarea inteligenței colective în societățile umane. „Oamenii trăiesc în grupuri sociale în care mai multe creiere contribuie la apariția inteligenței colective”, spun ei. Prin urmare, micșorarea creierului ar putea fi legată de schimbul de cunoștințe și de luarea deciziilor la nivel de grup.
Au fost studiate dimensiunea creierului furnicilor și consumul de energie al acestora
Potrivit oamenilor de știință, furnicile sunt principalul reper pentru a înțelege mecanismele care au dus la micșorarea dimensiunii creierului uman. Această specie are în comun cu oamenii aspecte legate de viața socială, cum ar fi luarea deciziilor colective, diviziunea muncii și producerea hranei. Oamenii de știință au pornit de la principiul că aceste asemănări ar putea indica în general ce factori pot influența schimbările în dimensiunea creierului uman.
Prin urmare, au fost studiate dimensiunea creierului furnicilor și consumul de energie al acestora. În acest fel, oamenii de știință au înțeles că inteligența colectivă și diviziunea muncii au jucat un rol în variația dimensiunii creierului.
Nu s-a redus și nivelul de inteligență al oamenilor
Dimensiunea creierului furnicilor scade atunci când acestea împărtășesc cunoștințe și se specializează într-o sarcină individuală. Creierul consumă mai puțină energie dacă are mai puține cunoștințe de stocat și trebuie să facă doar o sortare simplificată a informațiilor colectate. Prin urmare, creierul nu mai trebuie să fie la fel de mare ca în trecut la furnici. Cam același lucru se întâmplă și la oameni, conform sursei citate.
Chiar dacă este clar că dimensiunea creierului uman a scăzut, asta nu înseamnă că s-a redus, în consecință, și gradul de inteligență. Conform unui studiu științific internațional din 2015, coordonat de Universitatea din Viena, dimensiunea creierului nu determină inteligența umană. Conexiunea adecvată a materiei albe și a materiei cenușii este mult mai importantă decât masa cerebrală în sine.