Un brașovean stârnește invidia colecționarilor de mașini. Cel mai rar model de Dacia din România. VIDEO
- Ionel Sclavone
- 30 octombrie 2021, 22:22
Una dintre cele mai rare mașini de colecție din lume este deținută de un inginer din Brașov. Acesta a muncit cinci ani să o restaureze.
Foarte puțini dintre iubitorii de automobile au auzit de Dacia Estafette, un model care s-a fabricat în doar 624 de exemplare, la Mioveni, înainte de 1989. Este o dubiță cu opt locuri care a fost restaurată la Brașov de un inginer mecanic, Levente Dudi.
Dacia Estafette a fost fabricată, la Pitești, după o autoutilitară Renault, care mai circulă și acum pe unele șofese din Franța. Inițial, vehiculul a fost gândit ca mașină de transpot marfă, însă brașoveanul a adaptat-o pentru a putea transporta și pasageri.
Fabricată în anii ’70 acest model de Dacie nu a ajuns la oamenii de rând. Cele câteva sute de exemplare care au fost puse în circulație au intrat în dotarea unor instituții de stat. Explicația opririi producției ar fi că în acea perioadă lumea se confrunta cu o criză a petrolului. Iar Estafette circula cu benzină, în timp ce modelul TV mergea cu diesel și era mai fiabil din acest punct de vedere.
Un inginer pasionat de mașini de epocă
Trei Dacii, două Opel-uri, două Volkswagen-uri, în total şapte maşini de epocă deţine Levente Dudi. Pentru cele şapte maşini rare a închiriat o hală la ţară, pe care o împarte cu alţi pasionaţi ca şi el. Inginerul şi-a cumpărat prima maşină în 2004, iar de atunci a ajuns la o colecție de șapte mașini de epocă, a cărei vedetă este Dacia Estafette.
După ce a achiziționat-o, inginerul mecanic a lucrat cinci ani să o restaureze, dat fiind că era total nefuncțională. Avea doar acte și caroserie. Cel mai greu i-a fost să refacă partea de tinichigerie, dat fiind că podeaua a trebuit refăcută în totalitate.
Cel mai ușor i-a fost, inginerului să refacă motorul, de Dacie 1300. Aceasta pentru că încă mai sunt mecanici care se pricep, iar piesele se mai găsesc de cumpărat.
În cele din urmă a rezultat un vehicul Dacia unic în România, singurul care mai funcționează din cele 600 de exemplare care au circulat prin România. Maşina are acum culoarea roşie, specifică tractoarelor care se fabricau la uzina din Braşov, însă iniţial ea a fost vopsită verde şi pe urmă gri.
Istoria singurei Dacia Estafette din România.
Dacia Estaffete din Brașov a ieșit de pe linia de ansamblare a fabricii de la Mioveni în anul 1977. A fost livrată unei unități militare din București care deservea Comitetul Central. Imediat după revoluție, maşina a ajuns la o altă unitate militară din Constanța. Iar de aici a fost cumpărată de un localnic, unde a și rămas până când a achiziționat-o braşoveanul Levente Dudi.
Se presupune că mașina a fost folosită pentru transportul cadourilor de protocol de la Ministerul Apărării. Actualul proprietar a ajuns la această concluzie după ce a găsit, în mașină, rătăcită, o veche carte de vizită a fostului ministru al Apărării Victor Babiuc.