Un bebeluș de 3 zile și-a pierdut viața după ce s-a înecat. Medicii nu au mai putut să-l salveze
- Nicolae Comănescu
- 12 decembrie 2020, 20:02
Destin crunt pentru o fetiță care și-a pierdut viața la 3 zile de la naștere. Problemele au apărut după ce a fost hrănită.
Un bebeluș a murit la trei zile distanță după ce a venit pe lume la Secția de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean din Alba Iulia. Este vorba despre o fetiță, care a fost adusă de ambulanţă în serviciul UPU, vineri, la ora 18:36, din cauza respiraţiei dificile, apărute după ce a fost hrănită cu lapte.
În momentul în care ajuns la urgențe, bebelușul se afla într-o stare foarte gravă. Deși medicii au depus toate eforturile pentru a menține fetița în viață, acest lucru a fost imposibil și a dus la constatarea decesului.
Explicațiile medicilor de la Spitalul Județean din Alba Iulia
„Starea bebeluşului a fost gravă din momentul sosirii în Unitatea de Primiri Urgenţe, fiind intubat şi ventilat mecanic. S-a luat legătura cu centrele universitare, iar cazul a fost acceptat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Deşi s-au oferit toate îngrijirile medicale de specialitate necesare, starea pacientei s-a degradat, suferind multiple stopuri cardio-respiratorii.
La sosirea echipajului din judeţul Mureş starea pacientei era atât de gravă, încât nu a putut fi transportată. Decesul a fost declarat la ora 02:00”, se precizează într-un comunicat al oficialilor de la Spitalul Județean din Alba Iulia.
Problema a apărut în timp ce era hrănit cu lapte
După ce bebelușul a fost intubat și ventilat, s-a luat în calcul varianta ca el să fie transferat la maternitatea din Târgu Mureș sau Sibiu. Ideea a fost abandonată, pentru că starea fizică a nou-născutului era foarte proastă. Bebelușul a fost adus la Alba Iulia, cu o ambulanță, de la Zlatna. Problemele au apărut după ce s-a înecat în timp ce era hrănit cu lapte. A fost intubat chiar din momentul în care a ajuns în salvarea care l-a transportat la Alba Iulia.