Ultima veste despre STAREA DE SĂNĂTATE a lui Sir Alex Ferguson
- Alexandru Toader
- 8 mai 2018, 13:26
În vârstă de 76 de ani, scoțianul Alex Ferguson, legendarul antrenor al lui Manchester United, a ieșit din comă, după ce a suferit o hemoragie craniană.
Presa din Anglia a anunțat că Sir Alex Ferguson a ieșit din comă și vorbește. Marele tehnician a fost operat sâmbătă, după ce a suferit o hemoragie craniană. Jurnaliștii din Albion au titrat că Ferguson este conștient și a discutat cu medicii despre situația sa. Însă, reprezentații spitalului „Salford Royal”, din apropiere de Manchester, în care este internat fostul antrenor, nu au dat până acum vreo declarație oficială.
„S-a trezit, e conştient! S-a ridicat în fund şi a vorbit cu familia şi cu rudele aflate în rezerva de la Salford Royal Hospital. A întrebat despre rezultatul intervenţiei prin care a trecut...”, susţin sursele celor de la „The Sun”.
Alex Ferguson a condus formația Manchester United vreme de 26 de ani, și le-a adus „Diavolilor” 38 de trofee. A plecat pe „Old Trafford” în 2016.