Opinii EVZ
Turcia: terorism, lovitură de stat, stat paralel, autoritarism. Fragilitatea statului nereconciliat | PULSUL PLANETEI
Turcia rămâne o enigmă încă pentru publicul larg, pentru societatea civilă apărătoare a drepturilor omului ca şi pentru mass media occidentală, inclusiv cea de la noi din ţară.
Criteriile de evaluare a Turciei rămân împărţite între cele democratice europene occidentale - lucru normal dacă e să judecăm că Turcia continuă negocierile de aderare la UE – şi cele ale unei puteri regionale dominate de un partid islamist şi dependente de un lider cu personalitate marcantă, pătruns de importanţa unei misiuni pe care o are şi chiar a unei mitologii ce-l înconjoară, Recep Tayyip Erdogan.
UE a salutat modificările constituţionale prin care Armata şi-a pierdut rolul de garant al laicităţii statului, la începutul administraţiei Erdogan, când preşedinte al Turciei era Abdullah Gul. Prin controlul civil asupra Armatei se acoperea un principiu fondator al democraţiei care excludea lovitura militară de stat sau dominaţia de influenţă a Armatei sau serviciilor speciale asupra treburilor publice. Turcia a îmbrăţişat această prevedere şi a utilizat-o în cazul a două presupuse tentative de lovitură de stat, Ergenekon şi Sladgehammer, efectul fiind dominarea completă a armatei prin schimbări repetate la nivelul Statului Major General.
Un lucru nu putem nega însă Turciei: se confruntă cu terorismul – PKK, Stat Islamic, DKPC-extema stângă anarhistă refugiată în Grecia; a suferit o tentativă de lovitură de stat, cu încercarea de asasinare a preşedintelui care se afla cu familia în vacanţă, bombardarea Parlamentului aflat în sesiune cu toţi parlamentarii în interior şi tentativa de a trage asupra aeronavei prezidenţiale şi de a bloca aterizarea lui Erdogan în Turcia. În final, când mulţimea a ieşit în stradă apărând democraţia şi, implicit, pe preşedintele ales Erdogan, puciştii din armată au tras şi a făcut peste 200 de morţi civili; în fine aşa numitul stat paralel, o construcţie pe baza influenţei unui cleric musulman şi al sistemelor sale de şcoli şi mass media. Feitullah Gulen a reuşit să se insinueze prin intermediul structurilor alumni în justiţie, poliţie, dar şi armată. Iar cel mai în măsură să cunoscă acest sistem era tocmai Erdogan, fostul aliat şi pupil al lui Gulen, care l-a ajutat să vină la conducerea statului.
Cel mai ciudat episod a fost atunci când un procuror şi poliţia au oprit un convoi de transport special al MIT, serviciul secret al Turciei, şi a generat un caz în instanţă în care era implicat chiar Hakan Fidan, atotputernicul şef al serviciilor secrete turce. Un asemenea război interinstituţional, bazat pe influenţe oculte eterne, este inacceptabil în orice societate democratică occidentală. Iar puterea legitimă aparţine instituţiilor rezultate prin vot şi prin sistemul democratic, nicidecum unor structuri parastatale, “statul paralel”, potrivit tuturor regulilor democratice, în ciuda oricărei forme de admiraţie a acestei construcţii de islam intelectualicist produs de Gulen şi a unei mega- afaceri de salutat şi invidiat la nivel global.
Nu ştiu dacă există o legătură directă între lovitura militară ratată şi Gulen. Şeful statului Major al Armatei turce, capturat de pucişti, susţine că a fost pus să discute telefonic cu Gulen însuşi. Alţii spun că lovitura de stat militară a fost rezultatul precipitat al anunţului viitoarei epurări a tuturor ofiţerilor legaţi de mişcare Gulen. Până când nu există date certe şi probe, subiectul e greu de decis. Însă rămâne în discuţie prestigiul şi credibilitatea, dar mai ales securitatea şi stabilitatea unui aliat şi unui partener strategic major precum Turcia, structura sa de conducere şi capacitatea sa de guvernare.
Epurarea în grup pe motiv de apartenenţă la o mişcare nu e acceptabilă în Occident, pentru că nu este individualizată fapta şi simpla opţiune ideologică sau religioasă este consierată pentru judecarea faptelor unui grup în întregul său. Da, e adevărat. Dar pentru organizaţia Al Qaea? Dar pentru Stat Islamic? Nu există cumva legi care discută acuzarea oricui aparţine organizaţiei teroriste sau a oricui a mers în teatrul de operaţiuni terorist? Dacă Turcia a declarat(şi conferinţa Islamică a recunoscut) organizaţia lui Gulen drept FETO- organizaţie teroristă, acţiunea în grup, în masa, asupra tuturor adepţilor nu funcţionează la fel? Adică eliminarea din instituţiile statului, nu neaparat condamnarea în grup, urmând ca răspunderea penală să fie individualizată în funcţie de faptele fiecăruia.
Şi de aici ajungem la autoritarismul şi căderea în represiune în Turcia. Toată lumea e de acord că un regim militar de juntă, instalat după lovitura de stat, nu era democraţie. La fel lovitura de stat însăşi nu face parte din regulile democratice. Apoi Erdogan şi AKP au fost alese democratic în Turcia. Căderea în autoritarism vine din condamnarea în grup a mass media şi jurnaliştilor incomozi puterii, din epurarea profesorilor universitari şi schimbarea decanilor universităţilor, din distrugerea unui întreg sistem de învăţământ pe motiv că proprietarul ar fi putut sau chiar l-a utilizat în lovitura de stat. Acţiunile în forţă restabilesc ordinea şi controlul legitim asupra instrumentelor de putere, dar crează perdanţi şi ridică semne de întrebare asupra limitelor de funcţionare a situaţiei de urgenţă. Şi, deşi toate partidele(inclusiv kurzii) au susţinut puterea aleasă în faţa puciştilor, iar democraţii ce protestau în Piaţa Tacsim nu s-au alăturat puciului, represiunea fără discernământ şi lipsa unei formule de reconciliere naţională, eventual relansarea procesului de pace cu kurzii, poate duce la o putere autoritară discreţionară care fragilizează, în fapt, nu întăreşte statul turc. Iar dacă oportunitatea şi lecţiile învăţate nu sunt utilizate constructiv, viitorul val de proteste din poziţii democratice va duce la măturarea legitimă, în stradă, a puterii ce se impune prin forţă şi exclusivism abuziv sau prin cădere în autoritarism.
Recomandările noastre
