Procurorii PICCJ obțin arestarea a altor doi inculpați în dosarul armelor de foc letale aduse din Turcia
- Antonia Hendrik
- 29 mai 2026, 17:06
Procurorii PICCJ au cerut arestarea preventivă a altor doi bărbaţi într-un dosar care vizează contrabanda cu arme de foc letale aduse din Turcia. Solicitarea a fost admisă de instanţă, cei doi fiind plasaţi în arest preventiv pentru 30 de zile. Ancheta indică faptul că aceştia ar fi acţionat împreună cu o persoană deja trimisă în judecată într-un dosar separat privind vânzarea armelor în judeţul Dâmboviţa.
Procurorii PICCJ obțin arestarea a altor doi inculpați pentru 30 de zile
Potrivit anchetatorilor, faptele s-ar fi desfăşurat în mai multe etape, în toamna anului 2025. Între 17 şi 25 septembrie, unul dintre inculpaţi, împreună cu o altă persoană deja trimisă în judecată, ar fi achiziţionat din Turcia zece arme de foc letale cu ţeavă lungă şi lisă. Armele ar fi fost expediate ilegal spre România, fiind transportate şi introduse pe teritoriul ţării prin intermediul celui de-al doilea inculpat din dosar.
„În cursul zilei de astăzi, 29 mai 2026, propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a celor doi inculpaţi a fost admisă de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti”, a transmis Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Măsura a fost dispusă la solicitarea procurorilor din cadrul Secţiei de urmărire penală, care au formulat acuzaţii de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Transporturi succesive de armament din Turcia
Ulterior, în perioada 9–13 octombrie 2025, acelaşi inculpat, împreună cu persoana deja trimisă în judecată într-un dosar separat, ar fi achiziţionat din Turcia încă şapte arme de foc letale, de data aceasta pistoale cu ţeavă scurtă. Potrivit procurorilor, acestea ar fi fost transportate şi introduse ilegal în România printr-un mecanism similar celui utilizat anterior.

Procurorii PICCJ: arme letale. Sursa foto: Arhiva EvZ
După sosirea în ţară, armele ar fi fost predate în judeţul Dâmboviţa către inculpatul deja trimis în judecată în alt dosar, aflat în legătură cu aceeaşi reţea de distribuţie. Ancheta indică faptul că armele ar fi fost ulterior comercializate pe piaţa neagră.
Legături cu un dosar deja trimis în judecată
Potrivit datelor transmise de anchetatori, persoanele vizate în acest dosar ar fi colaborat cu un inculpat deja deferit justiţiei pentru fapte similare. Acesta ar fi avut rolul de a prelua armele după introducerea lor în România şi de a le valorifica ulterior.
Parchetul General a mai precizat că referatul privind arestarea preventivă a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, care a admis măsura solicitată.
Separat, doi dintre inculpaţii implicaţi în dosarul armelor aduse ilegal din Turcia şi vândute anul trecut în România, contra sumei de 4.500 de euro, au fost deja trimişi în judecată de procurori. Aceştia sunt acuzaţi de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, în formă continuată, dosarul aflându-se în continuare pe rol.