Lupta cu grupul Noi suntem Statul continuă. Tudorel Toader, în fața comisiei parlamentare

Lupta cu grupul Noi suntem Statul continuă. Tudorel Toader, în fața comisiei parlamentare

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, urmează să fie audiat de Comisia parlamentară SIPA, înființată în urma dezvăluirilor EVZ în serialul „Noi suntem Statul!”, pentru a lămuri rolul pe care acesta l-a avut în demersurile în ceea ce privește desecretizarea listei celor care au intrat în arhiva SIPA și deoarece s-a exprimat în spațiul public pe marginea mai multor aspecte legate de subiect.

„Vom începere programul audierilor cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, în cazul în care agenda nu-i permite, are ședință de Guvern, CSAT, e plecat din țară sau, Doamne ferește e bolvan, ori are întrevedere cu Frans Timmermans”, a spus, în cadrul ședinței de săptămâna trecută, președintele Comisiei SIPA, Șerban Nicolae. 

Decizia de a-l audia pe Tudorel Toader a fost votată în unanimitate de către membri forului de specialitate.

Totodată, membri Comisiei au decis că vor solicita informații la ministerul Justiției cu privire la obiectivele forului de specialitate și asistență pentru a efectua ulterior o vizită pentru a vedea locul unde este arhiva SIPA. 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News