Premisa acestei evaluări, a funcţionării normale a statului de drept este aceea ca fiecare autoritate să rămână în matca ei constituţională. Fiecare autoritate trebuie să-şi cunoască competenţele. Statul de drept are o arhitectură bine conturată. Autorităţile au competenţe complementare, trebuie să-şi respecte cu loialitate respectivele competenţe.

Ce ne spune decizia Curţii Constituţionale care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională, conflict generat de ancheta procurorilor DNA asupra membrulor Gvernului? Ne mai spune decizia CCR că această ingerinţă în activitatea de legiferare, este de o gravitate foarte mare, generându-se astfel conflictul, iar pe viitor procurorii nu pot ancheta astfel de proceduri de anchetare a actelor legislative. Ministerul Public nu îşi poate depăşi atribuţiile prevăzute în lege şi Constituţie. DNA şi-a arogat competenţa de a efectua o anchetă penală într-un domeniu care excede cadrului legal. Ministerul Public a creat o presiune asupra membrilor Guvernului, care afectează buna funcţionare a acestei autorităţi. Eu personal am realizat evaluarea, fără niciun fel de presiune, fără niciun fel de ingerinţă, fără niciun fel de sugestie de la absolut nimeni străin de Ministerul Justiţiei. Ce vă mai pot spune, nu am verificat soluţii din dosar pentru că nici nu ar fi fost posibil. Procurorii şi judecătorii fac parte din autoritatea judecătorească. Statul de drept nu funcţionează dacă autorităţile nu îşi exercită cu loialitate atribuţiile care revin fiecărei autorităţi. Procurorul a ieşit din matca lui constituţională şi a intrat în zona legiuitorului delegat, care a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă.

Curtea Constituţională când a pronunţat decizia, a stabilit şi remediul de urmat, şi anume că procurorii nu pot ancheta miniştri, parlamentari… CC a stabilit echilibrul cu această decizie.

(…) Am selectat mai multe conflicte constatate de CC: unul din 2008, un conflict între Ministerul Public, de data aceasta Parchetul de pe lângă ÎCCJ şi cele două Camere ale Parlamentului.

Cele două decizii exemplificate evidenţiază o varietate de situaţii în crea autorităţile publice de rang constituţional şi-au încălcat reciproc competenţele, iar echilibrul a fost realizat de Curtea Constituţională prin arătarea cauzelor faptelor care au generat conflictul şi prin remediul care să arate ce nu mai trebuie făcut pe viitor pentru a nu se crea alte conflicte de natură constituţională.

O concluzie intermediară este următoarea: echilibru a  fost restabilit de către CC prin pronunţarea deciziei fără alte măsuri extraconstituţionale. Raportul are o primă parte de legalitate şi constituţionalitate. Partea a doua a raportului vizează necesitatea unor mecanisme de sancţionare prin mijloace pe care legea le pune la dispoziţie. Analiza s-a deplasat în sfera oportunităţii, iar această apreciere impune o analiză contextuală. O aceeaşi faptă comisă în acelaşi context, are un plus de gravitate mai mare decât o altă faptă comisă într-un alt context.