Transportatorii și agricultorii rămân în stradă. Cele 10 solicitări la care nu renunță protestatarii
- Antonia Hendrik
- 18 ianuarie 2024, 10:41
Transportatorii și agricultorii care au rămas în stradă susțin că ei nu au fost chemați la negocieri, iar asociațiile prezente la discuțiile cu autoritățile nu îi reprezintă. De asemenea, au anunţat că nu renunţă la principalele revendicări din listă prezentată mai jos.
Transportatorii și agricultorii rămân în stradă. Pe lângă diminuarea asigurărilor RCA, protestatarii au 10 revendicări la care nu vor să renunţe. Reamintim că zeci de camioane și utilaje agricole au circulat și în noaptea de meircuri spre joi cu viteză redusă pe DN2. În tot acest timp, protestatarii nu au mai contenit să-și spună nemulțumirile.
Transportatorii și agricultorii rămân în stradă
Un transportator a declarat că nu renunţă la protest până nu vede negru pe alb scris ceva de guvernanţi.
„Nu se rezolvă nimic din ce cerem. Totul să aprobe, ca să vedem negru pe alb scris pe ceva, dată Ordonanță, ceva. Așa ca să... Pe vorbe, nu avem încredere. Micșorarea RCA-ului, micșorarea prețului la motorină. Să scadă impozitele”.
Un fermier, prezent la protest, a declarat că va reveni în fiecare seară dacă nu vede ceva oficial publicat.
„Eu plec acum, la 06:00 mă scol, intru în grajd și toată ziua o să muncesc la el și mâine seară o să fiu din nou aici. Până când nu e scris și publicat, nu mai avem încredere. O să venim seară de seară aici. Noi nu cerem altceva decât dreptul să muncim. Ne afectează pe noi, dacă noi scumpim, îi afectează și pe restul”.
Transportatorii și agricultorii. Sursa foto: Arhiva EVZ
Principalele 10 revendicări ale protestatarilor
Transportatorii și agricultorii au trimis guvernanților o listă cu revendicări. Principalele revendicări la care nu renunţă:
1. Recunoașterea transportului rutier drept sector economic strategic și elaborarea unor măsuri care să susțină acest sector economic pentru a rămâne competitiv și a aduce în continuare venituri directe la bugetul Statului (este cel mai mare exportator de servicii din România, aduce peste 5 miliarde de euro anual în economia românească, contribuind la reducerea deficitului valutar);
2. Diminuarea RCA la 5.000 de lei la o masă maximă tehnic admisibilă 40 de tone și introducerea în polița RCA a tractărilor și asistența națională / internațională;
3. Posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil pentru firmele de transport licențiate direct din pompă. 4. Introducerea unei alocații de hrană pentru lucrătorii detaşaţi, neimpozabilă, în valoare de 60 EUR/zi, care să se adauge la plafonul maxim de 87,5 EUR/zi în limita căruia se poate acorda indemnizaţia de detaşare si mărirea plafonului neimpozabil de la trei la patru salarii de bază.
Transportatorii și agricultorii. Sursa foto: Arhiva EVZ
Transportatorii și agricultorii vor mutarea controalelor rovinietei
O altă revendicare este cea cu privire la rovinietă. Transportatorii cer, de asemenea, respectarea Regulamentului European 1100/2008.
5. Scurtarea timpilor de trecere a frontierei prin modificarea OG 43 şi respectarea Regulamentului European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor și dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere).
6. Mutarea controalelor rovinietei, cântarului şi a măsurării gabaritului pe teritoriul naţional la cel puţin 15 km de punctul de trecere a frontierelor, respectând astfel şi Regulamentul European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor și dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere)
Transportatorii și agricultorii. Sursa foto: Arhiva EVZ
Protestatarii mai cer schimbarea acordării subvențiilor APIA
Transportatorii și agricultorii mai au pe lista cu revendicări simplificarea acordării ajutoarelor din agricultură şi eliminarea falșilor producători.
7. Anularea Legii 370/2022 prin care se modifică plafonul pentru stabilirea tipului de impozitare la microîntreprinderi de la 1.000.000 euro la 500.000 euro și revenirea la același plafon de 1.000.000 euro, conform vechii legi.
8. Acordarea subvențiilor APIA aferente anului în curs până la finalul lunii ianuarie a următorului an, inclusiv pentru fermierii aflați în eșantionul de control clasic și prin teledetecție, precum și accelerarea proceselor pentru compensările financiare asociate celorlalte scheme de plată directă (eco-scheme, măsuri de agro-mediu etc.).
9. Reglementarea comerțului în piețe prin prioritizarea comerțului local, eliminarea falșilor producători.
10. Simplificarea acordării ajutoarelor din agricultură prin debirocratizare modului de depunere a cererilor unice.