15 persoane din 35 participante la parastas, au prezentat dupa 6-18 ore, ameţeli, cefalee, greţuri, vărsături, dureri abdominale, febră şi scaune diareice. 14 dintre acestea, cu vârsta cuprinsă între 15 și 79 ani, sunt internate la Spitalul Județean de Urgență Vaslui cu toxiinfecții alimentare, după ce săptămâna trecută au participat la un parastas și au mâncat colivă. Mihaela Vlada, directorul executiv DSP Vaslui, a declarat că în urma analizei de laborator a tuturor alimentelor consumate la masă, a fost depistată salmonella în colivă. Aceasta a fost preparată în propria gospodărie de către organizatorii parastasului și dusă ulterior la restaurant.

Direcția de Sănătate Publică Vaslui, a demarat o anchetă epidemiologică.

 

Te-ar putea interesa și: