Tragedia din Piatra Neamț. Mesajul președintelui Israelului, Reuven Rivlin
- Tudor Borcea
- 15 noiembrie 2020, 16:13
Din Israel, șeful statului a trimis condoleanțe pentru victimele incendiului de la Spitalul din Piatra Neamț, spunând că se roagă pentru cei răniți.
„Gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor tragicului incendiu de ieri, de la secția ATI a Spitalului din Piatra Neamț, și ne rugăm pentru recuperarea rapidă a celor răniți. Poporul israelian este alături de România și trimitem sincere condoleanțe românilor și Președintelui Klaus Iohannis”, se arată în mesajul președintelui Reuven Rivlin, postat duminică pe pagina Facebook a Ambasadei statului Israel în România.
Un mesaj de condoleanțe și de sprijin pentru victimele tragediei din Piatra Neamț a fost trimis și de Papa Francisc.
„Ieri, într-o structură spitalicească din România, în care erau internați mai mulți pacienți afectați de coronavirus, a izbucnit un incendiu care a provocat victime. Îmi exprim apropierea mea și mă rog pentru ei, să ne rugăm pentru ei!”, a îndemnat Suveranul Pontif.
„Am aflat cu multă durere despre tragedia provocată de incendiul din secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț, în seara zilei de sâmbătă, 14 noiembrie 2020, incendiu în urma căruia şi-au pierdut viaţa 10 persoane și alte 7 au ajuns în stare critică.
În aceste momente pline de suferință și tulburare, ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedați și pentru însănătoșirea grabnică a celor răniţi, între care se află și medicul de gardă care a pus viața pacienților săi mai presus de propria sa viaţă.
Adresăm un părintesc mesaj de condoleanţe şi consolare familiilor pacienților decedați, rudelor, prietenilor, precum şi întregului personal medical care i-a îngrijit și care a încercat să le salveze viața”, se arată în mesajul Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.