Tradiții, semnificații și credințe vechi de Sfântul Ioan Botezătorul. Ziua care încheie marile sărbători de iarnă

Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită pe 7 ianuarie, este una dintre cele mai respectate zile din calendarul creștin-ortodox. Ea vine imediat după Bobotează și marchează finalul ciclului sărbătorilor de iarnă, moment în care tradiția spune că oamenii revin treptat la viața de zi cu zi, dar cu sufletul curățit și cu gândurile îndreptate spre un an mai bun. În jurul acestei sărbători s-au țesut de-a lungul secolelor numeroase obiceiuri populare, credințe și superstiții care încă se păstrează, mai ales în satele românești, acolo unde memoria tradițiilor este mai puternică decât oriunde.

Semnificația zilei în credința populară

Sfântul Ioan este cunoscut în primul rând ca Înaintemergătorul Domnului, cel care L-a botezat pe Mântuitor în apele Iordanului. În mentalitatea populară, însă, el este mai mult decât un personaj biblic: devine ocrotitorul casei, al copiilor și al familiei. Mulți cred că această zi trebuie ținută cu sfințenie pentru ca pruncii să se nască sănătoși, pentru ca bolile să ocolească locuințele oamenilor și pentru ca animalele din gospodărie să fie ferite de primejdii.

Tot în tradiția românească s-a împământenit ideea că ziua de Sfântul Ioan trebuie să fie una a veseliei. Se spune că cine se trezește posomorât, nu râde și nu se bucură în această zi, își va duce tristețea tot anul. De aceea, mesele se pregătesc în liniște, oamenii se vizitează între ei, iar în multe locuri se păstrează obiceiul de a-i sărbători pe cei care poartă numele Ion, Ioana sau derivatele acestora.

Sfântul Ioan Botezătorul. Sursă foto: basilica.ro

Obiceiuri vechi: Iordănitul femeilor și ospățul de după sărbători

În trecut, în unele zone ale țării, ziua de 7 ianuarie era legată de un ritual spectaculos numit „Iordănitul” sau „Torontoiul”. Era un prilej prin care femeile din sat își afirmau solidaritatea și puterea comunității. Nevestele mai în vârstă le primeau în rândul lor pe cele tinere, le conduceau simbolic la apă, le stropeau și apoi se adunau toate la o masă bogată, semn că perioada petrecerilor se încheie, dar bucuria vieții rămâne. Astăzi, multe dintre aceste practici s-au pierdut sau s-au simplificat. În unele sate a mai rămas doar ideea ospățului comunitar, o masă care adună rudele și vecinii laolaltă. Chiar dacă forma s-a schimbat, spiritul a rămas același: începutul anului trebuie întâmpinat cu unitate și împăcare.

Căsnicia lui Meghan și Harry, pe butuci. Acum fosta actriță participă singură la evenimente

Posibilă dronă găsită pe plajă. Obiectul a fost găsit între Tuzla și Costinești

O tradiție aparte spune că dimineața, înainte de a porni la treburile zilnice, oamenii se stropeau cu agheasmă nouă, primită la Bobotează. Se credea că apa sfințită alungă răul, curăță sufletul și aduce protecție. În același timp, bătrânii obișnuiau să spună că după Sfântul Ioan „se botează gerul”, adică frigul începe să-și piardă din putere, iar iarna intră într-o fază mai blândă. Chiar dacă natura nu ascultă mereu de aceste credințe, ele au rămas în mentalul colectiv ca semn al speranței și al renașterii.

Sărbătoarea s-a adaptat, însă, și vremurilor moderne. Dacă odinioară oamenii mergeau din casă în casă pentru a-i felicita pe cei care poartă numele Ioan sau Ioana, astăzi mulți preferă să trimită mesaje pe telefon sau felicitări virtuale. Chiar dacă mijlocul s-a schimbat, gestul rămâne același: dorința de a transmite binecuvântare, sănătate și protecție.

Ce nu se face de Sfântul Ioan

Tradiția populară a rânduit ca această zi să fie una de rugăciune și liniște. Fiind sărbătoare mare, marcată în calendar cu cruce roșie, oamenii evitau munca fizică grea și treburile obositoare. Nu se spăla, nu se cosea, nu se făcea curățenie generală și nu se muncea la câmp. Se considera că cine încalcă aceste reguli își aduce singur necazurile asupra casei.

Există, de asemenea, credința că nu este bine să se folosească în mod excesiv cuțitul. Mâncarea se rupea, nu se tăia, iar vinul roșu era evitat pentru că amintea de sângele și suferința martiriului. În unele zone nu se mătura și nu se arunca gunoiul, pentru că, spune bătrânii, odată cu praful „pleacă norocul din casă”. La fel, candela nu se stingea, simbol al luminii care veghează asupra familiei.

Viața și jertfa Sfântului Ioan

În spatele acestor tradiții stă însă și povestea vieții Sfântului Ioan. Istorisirile bisericii amintesc faptul că el a fost întemnițat pentru că i-a mustrat lui Irod viața nelegiuită. Urma apoi cererea Irodiadei, prin intermediul fiicei sale, și sfârșitul tragic al Botezătorului. De aceea, multe dintre rânduieli sunt legate de respectul pentru suferință, pentru adevăr și pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume.

Dincolo de toate aceste obiceiuri, Sfântul Ioan rămâne o zi a speranței. Oamenii cred că dacă intră în această sărbătoare împăcați, fără ceartă și fără supărări, anul va fi mai blând și mai liniștit. Casele se umplu de urări, copiii sunt binecuvântați, iar cei care poartă numele sfântului sunt sărbătoriți cu bucurie.