Toți credincioșii pun azi pâine și sare la pragul casei lor. Ce semnifică această tradiție de Buna Vestire

Toți credincioșii pun azi pâine și sare la pragul casei lor. Ce semnifică această tradiție de Buna Vestire Sursa foto: Arhiva EVZ

Există mai multe tradiții și obiceiuri legate de ziua în care este sărbătorită Buna Vestire. Unul dintre acestea spune că trebuie să pui în pragul casei tale pâîne și sare. Nu multe persoane știu cum te ajută acest lucru.

Creștinii sărbătoresc sâmbătă, 25 martie, Buna Vestire. Este important de precizat că aceasta este prima sărbătoare, dintre cele dedicate Maicii Domnului, care a fost confirmată prin documente. Vesta Nașterii lui Hristos a dus adusă la cetatea din Galilea, din Nazaret, de către Arhanghelul Gavriil. „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35).

De această zi sunt legate mai multe obiceiuri și tradiții. Este recomandat să punem la pragul casei pâine și sare. Nu multe persoane știu ce semnifică acest obicei. Tradiția spune că în această zi, când sunt aduse numai vești bune, oamenii nu au voie să se certe pentru că este un mare păcat. În plus, cine se va certa azi va avea parte de necazuri pe tot parcursul anului.

De ce punem pâine și sare la pragul casei în ziua de Buna Vestire

Tradiția spune că trebuie să punem pâine cu sare la pragul casei pentru ca îngerii să se hrănească cu acestea și să ne vegheze locuința pe tot parcursul anului. În plus, în timpul primului cântec al cucului trebuie să fim deja îmbrăcați în haine curate. În această zi este recomandat să mâncăm pește. Buna Vestire este cunoscută în calendarul popular și sub denumirea de Ziua Cucului sau Blagoveştenia.

Ne puteți urmări și pe Google News

În această zi este anunțată venirea primăverii prin cântecul cucului. Există un obicei de a numără de câte ori cucul cântă în această zi pentru a afla câți ani mai avem de trăit. O altă tradiție spune că ouăle nu trebuie să fie puse azi la cloșcă deoarece vor ieși cu două capete și patru picioare. De asemenea, în unele zone. pomii fructiferi din livezi erau stropiți cu țuică pentru a avea roade bogate. Oamenii din Maramureș adună toate lucrurile de care nu au nevoie și le dau foc în această zi, potrivit Doctorul zilei.