Tot ce nu știai despre somn. Ce înseamnă când un angajat adoarme la serviciu

Tot ce nu știai despre somn. Ce înseamnă când un angajat adoarme la serviciuNoi studii despre percepția asupra calității somnului. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Lipsa somnului şi a odihnei poate avea consecințe grave asupra organismului uman, atrag atenția specialiști. Deficitul de odihnă afectează activitățile de zi cu zi, productivitatea la serviciu, iar pe termen lung sănătatea persoanei. Studiile de specialitate arată că aproape 16% dintre români suferă de insomnie cromică.

Problemele cu somnul, chiar dacă nu sunt pe lista de priorități, ar trebui să provoace îngrijorare, atrage atenția medicul Alexandru Pavel, psihiatru în cadrul centrului medical Bellanima. Acesta explică ce trebuie să facem pentru a recunoaște semnele insomniei și când e cazul să apelăm la ajutor specializat. Lipsa somnului poate afecta productivitatea muncii și activitățile de zi cu zi.

Conform studiilor aproximativ 6% dintre adulții din țările industrializate suferă de insomnie cronică. În România, prevalența insomniei este estimată la 15.8%. Afecțiunea este mai frecventă la femei prin comparație cu bărbați, iar numărul cazurilor crește o dată cu înaintarea în vârstă.

„Există un consens al experților din cercetarea somnului asupra unui program «normal» de somn pentru un adult, respectiv între 7 și 9 ore de somn pe noapte. Putem considera că există o problemă atunci când o persoană raportează acuze subiective, repetitive, de calitate redusă a somnului, precum treziri nocturne frecvente, dificultăți de a adormi sau de menține somnul pe parcursul nopții, acuze de somn agitat”, a arătat Alexandru Pavel.

Sursa foto: Bellamina

Adulții acuză somnul la serviciu

În opinia sa se poate un semnal de alarmă trebue tras atunci când o persoană prezintă somnolență pe parcursul zilei. Dacă oboseala persistă, apar dificultăți de concentrare sau modificări ale dispoziției cel în cauză trebuie să se adreseze medicului.

„De altfel, aproximativ 40% dintre adulți afirmă că somnolența din timpul zilei interferă cu munca sau activitățile sociale cel puțin câteva zile pe lună ca o consecință a lipsei de somn. Astfel, somnolența diurnă, poate determina tulburări de concentrare, accidente rutiere, reducerea productivității și a performanței la locul de muncă”, a explicat medicul Alexandru Pavel.

sursa foto: commons.wikimedia.org

Ce este insomnia și de ce apare în cazul adulților?

Potrivit specialistului, vorbim de insomnie când o persoană nu poate adormi sau se trezește des sau foarte devreme. Dacă situația persistă cel puțin 3 nopți pe săptămână, de-a lungul a cel puțin trei luni trebuie să ne facem griji. Insomnia primară, care nu este determinată de boli psihice, fizice sau de consumuri de substanțe, apare ca o consecință a stresului la serviciu sau acasă.

„Din acest moment, majoritatea persoanelor intră într-un cerc vicios, în care cu cât se străduiesc mai mult să adoarmă cu atât devin mai agitate, crescând dificultatea de a adormi”, avertizează medicul.

Astfel, dacă o persoană a dormit toată viața mai puțin de 7 ore și acest lucru reprezintă o normalitate în viața sa, nu putem vorbi, însă, despre o insomnie.

„Există câteva reguli în psihiatrie ce ne ajută să diferențiem o situație fiziologică, normală de una patologică: intensitatea simptomelor, persistența acestora și consecințele asupra funcționalității. O persoană care resimte insomnia ca fiind intens neplăcută sau deranjantă, persistentă în timp (mai mult de câteva nopți în fiecare lună), iar consecințele acesteia (somnolența pe timpul zilei, dispoziția, problemele de concentrare) îi afectează performanța la muncă sau relațiile cu cei din jur, ar trebui să solicite o evaluare”, a clarificat specialistul.

Sursa: Tero Vesalainen | Dreamstime.com

În ce condiții se impune o vizită la medic

În opinia sa, în astfel de cazuri se impune o vizită la un medic psihiatru care poate face o evaluare corectă. Alexandru Pavel spune că insomnia este asociată cu boli cardiovasculare (hipertensiune arterială, boală cardiacă ischemică), sindrom metabolic (obezitate, toleranță alterată la glucoză), respiratorii, gastrointestinale, renale și musculoscheletale. Drept urmare, trebuie tratată cu mare atenție pentru ca lucrurile să nu degenereze.

„Aproape toate tulburările mintale pot asocia tulburări ale somnului, însă cele mai frecvente care se asociază cu insomnia sunt: depresia, tulburările de anxietate și dependența de alcool. Trebuie avut în vedere că prezența unei tulburări psihice este de 2-3 ori mai frecventă la persoanele cu insomnie. Din punct vedere al bolilor fizice, insomnia este asociată cu boli cardiovasculare (hipertensiune arterială, boală cardiacă ischemică), sindrom metabolic (obezitate, toleranță alterată la glucoză), respiratorii, gastrointestinale, renale și musculoscheletale”, a încheiat medicul Alexandru Pavel.

Ne puteți urmări și pe Google News