Mircea Radu tocmai a lansat prima sa carte „Povești cu gust” , la Editura Curtea Veche Publishing. Acest volum nu este o simplă carte de bucate, dimpotrivă. Mircea Radu se relevă un adevărat narator, povestind cu mult umor surprinzătoare întâmplări din trecutul său, unele din copilărie, altele din vremurile mai apropiate. Fiecărei povești îi asociază, cumva de la sine, datorită unor fine și discrete jocuri ale memoriei și ale gustului, o rețetă.

Convingerea lui Mircea Radu e că bucatele pe care le prezintă în această carte nu sunt doar hrană, pentru a potoli foamea, nu sunt doar stimulii simțurilor – gustul, mirosul, văzul –, ci și „madlena lui Proust“ care te proiectează, de pildă, într-o copilărie magică, declanșând amintiri și întreținând plăcerea de a sta la masă și de a spune povești. Povești cu gust, firește.

„Pisică vreau să mă fac”

La şcoală, în clasele primare, învăţătoarele îi întreabă pe toţi copiii: „Tu ce-ai vrea să te faci când ai să creşti mare?“ De parcă ar fi după ei… Dar asta cred că e trecută ca obligaţie, cu litere bolduite, în contractul dintre dascăli şi Minis terul Educaţiei. Doctoriţă, profesor, avocată, cosmonaut — copilul spune ce îi trece prin cap în momentul ăla sau ce a văzut acasă. Şi eu am fost întrebat — şi am spus că vreau să mă fac pisică.

Dar nu orice pisică, ci voiam să fiu motanul Iliuță al vecinei mele, o fată ai cărei ochi erau de un albastru-violet ce nu există în realitate decât la flori. La flori și la fata asta, care avea nume de floare, dar nu contează, imediat ce te uitai în ochii ei identitatea devenea o chestiune secundară.

Avea ea nişte blugi cum nimeni nu mai văzuse: când îi îmbrăca şi blugii începeau să meargă, bărbaţii îşi ţineau respiraţia pentru a prelungi momentul — nu ştiu dacă ai remarcat, dar atunci când eşti cu capul sub apă şi te ţii de nas, timpul curge mult mai lent. Şi se făcea atât de linişte, încât nu se auzeau decât tocurile ei pe asfalt. Toţi tipii de la mine de pe stradă suspinau după blugii ei. Sau după ochii ei, nu am idee, că eram prea mic ca să jonglez cu amănunt e. „Pisică vreau să mă fac“, am simțit nevoia să repet în fața unei învățătoare care amu țise. Și am continuat, în gând, că numai pisica aia o vedea goală pe fata-cuochi- de-floare care ședea la mine-n bloc. Numai Iliuță ăla știa cum arată vecina mea fără blugi… Nu mai țin minte dacă am fost dat afară sau dacă am fost păstrat în clasă, cert e că am aflat de curând că fata asta nu mai e.

Nu mai e deloc…

Dar timpul o să treacă, şi o să vină primăvara, şi or să se umple câmpiile şi grădinile de ochi ca ai ei. Şi mă gândesc că, acolo unde s-a dus, s-a întâlnit cu Iliuţă ăla, care o aştepta de multă vreme. Vreme în care a stat mut şi încremenit, privind goliciuni nemaivăzute, pe care mintea omenească nu le poate pricepe, indiferent de anotimp… (Mircea Radu)

Rețetă

Ingrediente pentru cremă: ● 300 ml de smântână ● 500 g de ciocolată albă ● 100 g de unt ● 200 g de fulgi de cocos ● 2 linguri de făină de migdale ● o linguriță de esență de migdale ● 200 g de cremă de brânză light ● 300 g de fructe de pădure.

Preparare: Se prepară pandișpanul. 6 albușuri de ou se bat în trei sferturi de cană de zahăr, iar gălbenușurile, tot 6, se bat cu două linguri de ulei și se pun peste albușuri. Se adaugă o cană și jumătate de făină și esențe de rom și de migdale. Se coace. ( la fel ca la rețeta Tartă cu vișine, de la pagina 146).

Crema. Se încălzește smântâna, peste care se adaugă untul și ciocolata mărunțită, amestecând încontinuu, până ce se omogenizează. Se lasă la răcit. Când s-a răcit, se procesează crema în mixer, adăugând făina de migdale, esența de migdale, crema de brânză și fulgii de cocos. Fiecare blat se unge cu această compoziție, se suprapun, iar deasupra se presară fructele de pădure proaspete.

Te-ar putea interesa și: