Tinerii români - ultimii la sport, primii la distracţie

Tinerii români - ultimii la sport, primii la distracţie

Chiar dacă majoritatea tinerilor din Europa sunt atraşi să participe în primul rând la activităţi sportive atunci când vine vorba de timpul lor liber, România se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte cât de mult dau tinerii pe la un club sportiv.

În toate ţările membre, mai puţin România, activităţile în cluburi sportive au fost menţionate de cei mai mulţi dintre respondenţii la Eurobarometrul „Tineret în acţiune”. Studiul a fost dat publicității în timpul Săptămânii Europene a Tineretului care s-a desfășurat concomitent în peste 30 de țări.

Nici nu este de mirare că doar 13% dintre tinerii români au participat în ultimul an la activităţile unui club sportiv, dacă luăm în considerare faptul că acest domeniu este subfinanţat de ceva vreme. În acest an, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret a primit în acest an cu aproape 18 milioane de lei mai puţin, iar sedentarismul este în creştere, la fel şi obezitatea în rândul tinerilor. Potrivit ultimilor statistici, peste 40% dintre copiii şi adolescenţii români sunt predispuşi la obezitate.

Dacă la sport stăm prost, acelaşi Eurobarometru arată că ne aflăm printre primele locuri în ceea ce priveşte participarea în cluburile de distracţie sau cu activităţi speciale pentru tineri. „România are una dintre cele mai mari procente în ceea ce priveşte participarea la activităţi organizate de cluburile pentru tineret sau cele de petrecere a timpului liber – 24%”, potrivit Eurobarometrului. Nici activităţile culturale nu sunt foarte apreciate de către tinerii români, doar 14% dintre aceştia alegând să-şi petreacă timpul la teatru, spectacole sau cinema, sub media europeană. În plus, la nivelul UE, tinerii care au un nivel mai înalt de educaţie sunt mai atraşi de activităţile culturale, decât cei care au renunţat la şcoală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oricum, pe primul loc la activităţi culturale preferate se află spectacolele de muzică şi mersul la film, urmate de vizitarea muzeelor sau monumentelor istorice.

În ceea ce priveşte participarea la alegeri, România stă bine. Peste 80% dintre tineri au participat în ultimii trei ani la alegerile fie locale, naţionale sau europene.

Şi la capitolul voluntariat românii stau mai bine decât în trecut, sărind peste media europeană de participare. 24% dintre tinerii români susţin că s-au implicat în activităţi sociale sau comunitare şi asta în ciuda faptului că doar rareori munca lor este recunoscută printr-o diplomă sau un certificat.