Elicopterul președintelui din Iran a fost găsit. Turcia trimite întăriri. Update

Elicopterul președintelui din Iran a fost găsit. Turcia trimite întăriri. Update Ibrahim Raisi. Sursa foto: dreamstime.com

Update 4. Turcia a răspuns solicitărilor Iranului și trimite întăriri. Astfel, un elicopter și dronă vor ajuta la căutarea aparatului de zbor al lui Raisi.

„Iranul a solicitat un elicopter de căutare și salvare cu vedere pe timp de noapte din țara noastră. Șase vehicule din cadrul direcțiilor noastre provinciale AFAD din Van și Erzurum s-au pus în mișcare pentru a ajunge în regiune.”, a transmis Autoritatea de Management al Dezastrelor și Situațiilor de Urgență din cadrul Ministerului de Interne al Turciei (AFAD).

 

Update 3. Aparatul de zbor care îl transporta pe Ebrahim Raisi a fost găsit. În prezent, nu există informații legate de starea președintelui iranian

Ne puteți urmări și pe Google News

„Elicopterul prăbușit a fost găsit de echipele de căutare.”, a anunțat televiziunea de stat, citată de Reuters.

Update 2. Liderul suprem al Iranului a transmis că naţiunea trebuie să se roage pentru Ebrahim Raisi, a relatat televiziunea de stat IRIB, citată de BBC.

  „Poporul iranian nu trebuie să-şi facă griji, nu va exista nicio perturbare în activitatea ţării. ” a precizat acesta.

Elicopterul care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbuşit în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. În acest moment, nu se cunoaşte starea de sănătate a ocupanţilor, relatează Le Figaro.

Update 1. Pagina oficială de Instagram a lui Raisi a făcut un apel către poporul iranian să se roage pentru acesta.

Echipele de intervenție caută în continuare elicopterul în care se află președintele Iranului. La bordul aparatului de zbor se aflau și alți oficiali, respectiv ministrul de externe iranian Hossein Amirabdollahian și guvernatorul provinciei Azerbaidjanul de Est Malek Rahmati. De asemenea, alături de Raisi se afla și Ayatollahul Mohammad Ali Ale-Hashem, reprezentant al liderului suprem iranian în Azerbaidjanul de Est.

Conform celor mai recente informații, elicopterul s-ar fi prăbușit în apropierea unei mine de cupru numită Sungun. Aceasta este situată între Jofa și Varzaqan, în provincia Azerbaidjanul de Est din Iran, la aproximativ 70 de kilometri de orașul Tabriz. Armata iraniană a anunțat că a trimis 14 echipe în regiune.

„Viețile lui Raisi și Amir-Abdollahian sunt în pericol în urma prăbușirii elicopterului. Încă avem speranțe, dar informațiile care vin de la locul accidentului sunt foarte îngrijorătoare,” a declarat un oficial iranian pentru Reuters.

Știre inițială

Autoritățile din Iran sunt în alertă. Elicopterul în care se afla președintele acestui stat, ar fi fost implicat într-un incident. Conform primelor informații, acesta făcea parte dintre-un convoi și se îndrepta spre Azerbaidjanul de Est. De altfel, în aparatul de zbor respectiv s-ar fi aflat și ministrul de externe al Iranului.  Echipele de intervenție fac eforturi pentru a identifica zona în care se află elicopterul.

Elicopterul lui Ebrahim Raisi, implicat într-un accident aviatic

Președintele Iranului călătorea în provincia Azerbaidjanul de Est. Aparatul de zbor în care se afla șeful statului iranian făcea parte dintr-un convoi. Potrivit televiziunii de stat, incidentul ar fi avut loc în apropiere de Jolfa, oraș aflat la aproximativ 600 de kilometri nord-vest de Teheran.

Președintele iranului

Sursa foto: Platforma X

.Până în prezent nu există informații oficiale legate de accident sau de persoanele care se aflau la bord.Conform Associated Press, agențiile iraniene au prezentat variante diferite legate de caz. Conform Reuters, care citează presa iraniană, elicopterul lui Ebrahim Raisi ar fi aterizat forțat.

Președintele călătorea spre Azerbaidjanul de Est

În prezent, autoritățile iraniene desfășoară operațiuni de căutare. Acestea încearcă să localizeze aparatul de zbor, care ar fi aterizat forțat. Conform primelor informații, președintele Iranului călătorea în provincia iraniană Azerbaidjanul de Est.

Condițiile meteo nefavorabile din zonă ar reprezenta un impediment pentru echipele de salvare ale Iranului, conform televiziunii de stat. În ultimele ore, în zona respectivă s-au înregistrat ploi abundente și vânt puternic.

Ebrahim Raisi, prezent inaugurarea unui baraj

Duminică dimineața, președintele Iranului a luat parte la inaugurarea unui baraj. La același eveniment a luat parte și președintele azer Ilham Aliyev. Până în prezent, cele două națiuni peau construit împreună trei baraje pe râul Aras.

Ebrahim Raisi

Sursa foto: Platforma X

Conform presei iraniene, flota militară aeriană a acestui stat cuprinde numeroase aparate de zbor care provin de dinainte de Revoluția din 1979. În elicopterul lui Raisi s-ar fi aflat și ministrul de externe al Iranului.