Timișoara este un model românesc pentru stilul de viață și influențele central europene din secolele trecute. Au fost perioade când în orașul de pe Bega, se dădea tonul, în ritm cu Imperiul Austro-Ungar. Timișoara ca entitate urbană era sincronă cu marile curente din Europa, fiind imposibil să nu frapeze caracterul baroc al centrului. O astfel de mostră de baroc târziu, rafinament și opulență este cartierul Iosefin.

Numele Iosefin, alternativ Iozefin (în germană Josephstadt, maghiară Józsefkülváros), provine de la cel al împăratului Iosif al II-lea, în timpul domniei căruia a fost întemeiat. În cartierul Iosefin s-au ridicat la începutul secolului XX mai multe palate impozante, de o valoare arhitecturală deosebită, alternând cu clădiri cu un singur etaj sau doar parter dar cu faţade decorate după moda epocii.

Iosefinul, numit iniţial Maierele Vechi, a fost proiectat ca un sat de colonişti germani, pe de-o parte şi de alta a Canalului Bega. Casele aveau grădini luxuriante, folosite de burghezii din Cetatea bănățeană drept refugii. În 1744 se primeşte aprobarea de înfiinţare. După a doua sa vizită în Banat, în 1773, împăratul Iosif al II-lea de Habsburg acceptă ca acest cartier să îi poarte numele. Pe malul Begăi se construiesc mori, în 1846 se deschide Fabrica de Ţigări — cea mai veche din România de azi —, apoi fabrica de ciocolată Kandia, cea de pălarii, uzina de apă industrială.

Construit iniţial aproape de cetatea fortificată, Iosefinul era separat de zidurile cetăţii prin zona Non Aedificandi. S-a dezvoltat separat, cu ajutorul Canalului Bega, pe care se transporta marfa, şi in jurul gării. Astăzi limita dintre cartiere nu mai există, zidurile cetăţii fiind demolate la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Poarta de intrare a cartierului

Poarta de intrare a cartierului Iosefin este astăzi podul spre Piaţa Maria. Clădirile de aici au fost construite după 1890, când s-au ridicat interdicţiile militare considerându-se că cetatea Timişoarei nu mai avea importanţă strategică. Iosefinul vechi se întinde din Piaţa Mocioni (fostă Piaţa Küttel, cunoscută şi ca „Sinaia”), unde este Biserica Ortodoxă, construită între anii 1931-1936. Casele scunde alternează cu cele înalte, amplasate în stil german, cu plan rectangular şi culori variate.

Piaţa Maria şi-a luat numele de la Monumentul Sfânta Maria, ridicat pe locul unde se spune că a fost executat Gheorghe Doja. Altă legendă spune că în momentul torturii, călugării care intonau imnuri au văzut pe cer chipul Sfintei Maria, după aceea hotărând să ridice pe acel loc o statuie din lemn. Aceasta a fost înlocuită, la începutul secolului trecut, cu statuia Sfintei Marii, din marmură de Cararra, proiectată de arhitectul László Székely.

Palatul Apelor

Una dintre clădirile valoroase, imediat după podul Traian, este fostul palat al societăţii de hidroameliorări Timiş-Bega, cunoscut astăzi sub numele de Palatul Apelor. A fost ridicat între anii 1900-1902 de Karl Hart după planurile celebrului arhitect budapestan Leopold Baumhorn, după ce râul Bega a devenit navigabil.

Clădirea, care avea iniţial un etaj, a fost înălţată ulterior de către Artur Tunner, devenind mai impozantă, dar păstrându-şi în acelaşi timp armonia arhitecturală, cu elemente de Renaştere vieneză. Un efect deosebit este creat de acoperişul supraînălţat al părţii centrale a edificiului şi de coloanele duble de pe faţadă, care scot în evidenţă frontoanele. Decorul este prolific, cu reprezentări de peşti şi alte figuri stilizate inspirate de mediul acvatic sau figurile antropomorfe. În prezent, clădirea este sediul regionalei C.F.R.

Cazinoul din Iosefin: moda „five o’clock”

Tot pe actualul bulevard 16 Decembrie 1989 (fost Hunyadi út) se afla Cazinoul, construit în 1903 după proiectul arhitectului budapestan Emil Töry. Deasupra intrării, la intersecţia străzilor, se afla un balcon, cele două etaje fiind despărţite printr-un brâu, iar acoperişul se remarca prin frontonul triunghiular aflat deasupra.

La parter şi într-o bună parte a primului etaj funcţiona un cazino a cărui denumire oficială era „Délvideki Kasino”. A introdus la Timişoara moda „five o’clock”-ului. Acesta fusese preluat de contele Szécheny István, care a înfiinţat, în 1827, un cazino la Budapesta. Era un loc select, un club al oamenilor prosperi în care aveau acces doar membrii acestuia, comercianţi sau funcţionari cu un anumit standard.

Ţinuta membrilor clubului – costum cu cravată sau papion – era obligatorie. În sala interioară se aflau atât mese de joc cât şi locuri pentru întâlniri literare. Membrii clubului se întâlneau să citească ziare, să studieze în bibliotecă, să joace cărţi, îşi dădeau întâlniri, ascultau muzică în sala de concerte a cazinoului (actuala sală Lira).

În perioada interbelică, aici funcţiona casa de modă „”White-House” iar după cel de-al doilea război a devenit Casa de cultură a municipiului. În curte fusese amenajat un teatru de vară, transformat apoi în cinematograf, dar nici acesta nu mai există astăzi.

Restaurantul de lux Elite

În Piaţa Mocioni, la intersecţia bulevardelor 16 Decembrie 1989 şi Carol I, se înalţă o clădire maiestuoasă, cu 3 frontoane masive, în stilul istoricist eclectic al Timişoarei,  care a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea de primăria oraşului. În cele două etaje au fost amenajate apartamente de închiriat, spaţioase, frumos finisate, cu o curte interioară mare şi o scară monumentală.

Clădirea a devenit însă celebră datorită cafenelei elegante, restaurantului de lux Elite şi grădinii de vară unde se servea celebra bere Pilsner. Era locul preferat de lumea selectă a oraşului pentru a sta la o şuetă. Localul s-a degradat în anii comunismului, când a fost rebotezat cu numele de „Sinaia” şi şi-a pierdut renumele de odinioară.

Casa de Economii

La intersecţia bulevardului Carol I cu strada Ion Ghica, celebrul arhitect Martin Gemeinhardt a construit, în anul 1906, Casa de Economii. Este o clădire în stil Secession floral Gemeinhardt, cu faţada decorată cu motive vegetale şi figurative specifice atât epocii cât şi arhitectulu. Decorurile includ motivul stilizat al stupului de albine, caracteristic instituţiilor bancare.

Palatul Băncii de Economii

Fostul palat al Băncii de Economii – filiala Iosefin, care fusese înfiinţată în 1880, se afla la intersecţia bulevardelor Carol I şi Dragalina. Planul acestei clădiri monumentale, cu două etaje, i-a aparţinut arhitectului Eduard Reiter şi este un model de arhitectură Secession. Clădirea, cunoscută şi sub numele de Ccasa cu turn”, se remarcă prin aceleaşi elemente decorative caracteristice epocii, prezent fiind şi stupul de albine, emblemă a băncilor. La parterul clădirii s-au aflat mai multe magazine renumite pentru în epocă.

După piaţa Scudier (ulterior piaţa Iosefin), care fusese cea mai mare piaţă din oraş, la intersecţia bulevardelor Carol I cu Iuliu Maniu, s-a ridicat, pe partea stângă, palatul Albert Schott, prima clădire cu 3 etaje din cartier. Alături, pe colţul străzii, s-a construit casa Albert Hain cu o arhitectură neobarocă, al cărei proprietar şi-a deschis la parter o farmacie.

Pe partea opusă este palatul Piszika Sándor, tot o clădire reprezentativă pentru stilul Secession, care impresionează prin splendoarea şi bogăţia decoraţiilor.

Palatul Ancora

Un edificiu emblematic pentru activitatea comercială trepidantă desfăşurată pe canalul Bega este palatul Ancora, al cărui proprietar a fost Aladár Kudelich. Ridicat pe malul stâng al Begăi, la intersecţia cu bulevardul Dragalina, acesta se remarcă prin decoraţia neogotică şi turnul de inspiraţie medievală aflat deasupra colţului clădirii, pe care este montată o ancoră, ca simbol al comerţului intens desfăşurat pe canalul navigabil.

Hotelurile din Iosefin: Ancora, Splendid, Leul de Aur

Tot la intersecţia cu bulevardul Dragalina, vizavi de palatul Ancora, se afla hotelul Royal, cunoscut şi sub numele de palatul Karl Weisz, iar pe celălalt mal al canalului, arhitectul Martin Gemeinhardt a construit, în anii 1911-1912, palatul care-i poartă numele. În acest edificiu, al cărei proprietar era renumitul arhitect, a funcţionat hotelul Splendid.

Ca urmare a activităţilor comerciale tot mai intense ale oraşului, mai multe hoteluri au fost construite şi în zona gării, aflată tot în Iosefin. Vizavi de aceasta se afla hotelul Coroana de oţel, care a fost bombardat în timpul războiulu. Tot în preajma gării se afla hotelul şi restaurantul La Coroana, Leul de Aur, a cărui cafenea era socotită cea mai frumoasă din Iosefin, sau Steaua de Aur, care era cel mai îndrăgit.

Gara oraşului

Primul edificiu al gării a fost construit în 1857, când a fost inaugurată calea ferată Szeged-Jimbolia-Timişoara. Clădirea, căreia i s-au adus unele modificări ulterioare, adăposteşte astăzi magazia de mărfuri. La sfârşitul secolului al XIX-lea, ca urmare a extinderii traficului feroviar, s-a ridicat o clădire mai mare, în stil neoclasic, foarte asemănătoare cu actuala gară din Arad.

Iniţial aceasta s-a numit Gara din Iosefin iar după Marea Unire până după al Doilea Război Mondial, a purtat numele „Domniţa Elena”. Clădirea gării a fost bombardată de aviaţia anglo-americană în vara anului 1944 şi în anii ’70 a fost construită actuala gară.