Tenis. Duelul românesc de la Birmingham, dintre  Sorana Cîrstea și Ana Bogdan s-a terminat

Tenis. Duelul românesc de la Birmingham, dintre  Sorana Cîrstea și Ana Bogdan s-a terminat Sursa foto: Arhiva EvZ

 Primul tur al turneului de tenis pe iarbă, WTA 250 de la Birmingham, a adus o confruntare sută la sută românească, între Sorana Cîrstea (38 WTA) și Ana Bogdan (61 WTA).

La cea de a treia întâlnire directă, Sorana Cîrstea s-a impus pentru prima dată, trecând în turul doi al competiției.

Partida dintre Sorana Cîrstea și Ana Bogdan, venită din calificări, s-a defășurat pe durata a trei seturi, încheiate cu scorul de 6-4, 2-6, 6-3, după două ore și 8 minute de joc.

Ana Bogdan a avut avantaj de un break în primul set, pe care l-a cedat însă, Sorana Cîrstea reușind să câștige de două ori contra serviciu și adjudecându-și astfel primul act cu 6-4.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bogdan a revenit în setul secund, în care s-a impus categoric, cu 6-2, dar nu a mai putut face față adversarei sale, cedând la 4-3 un break, după ce anterior anulase un alt break avans al Soranei Cîrstea.

Sorana Cîrstea o va întâlni pe Magdalena Frech

Cîrstea, favorită numărul 8, va întâlni în turul secund pe câștigătoarea dintre poloneza Magdalena Frech (72 WTA) și sportiva cehă Barbora Strycova (690 WTA), beneficiara unui wildcard.

Prezența în tutul secund, îi aduce lui Cîrstea 30 de puncte WTA și un premiu de 3.920 de euro, în timp ce Ana Bogdan va încasa 2.804 euro.

Atât Ana Bogdan, cât și Sorana Cîrstea au participat și la turneul de la Rolland Garos, dar au plecat foarte repede acasă, fiind învinse. Perechea Ana Bogdan/Bernarda Pera (România/SUA) a fost eliminată în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland-Garros. Ele au fost învinse de echipa Asia Muhammad/Giuliana Olmos (SUA/Mexic), cap de serie numărul 12, scor 7-6 (4), 6-4. Meciul a durat o oră şi 43 de minute. Premiul pentru participarea în primul tur la dublu este de 17.000 de euro.

Și Sorana Cîrstea a părăsit turneul de Grand Slam de la Roland Garros, după ce a fost învinsă în trei seturi de Jasmine Paolini (locul 53 WTA), scor 5-7, 6-2, 2-6. Românca a înregistrat 14 erori neforțate în timpul jocului, față de cele 3 comise de Jasmine Paolini.