TĂRICEANU ŞI ISĂRESCU AU VORBIT DESPRE CRIZA ECONOMICĂ
- Adam Popescu
- 5 februarie 2008, 15:31
Premierul, însoţit de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi de ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a dat, astăzi, explicaţii privind criza economică ce a cuprins ţara noastră. Astfel că, guvernul va adopta în perioada următoare o serie de politici economice prudente şi va ţine în frâu creşterile salariale şi „pomenile electorale”.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu, a declarat astăzi, după o întrevedere cu guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, că „2008 va fi un an al măsurilor economice luate cu chibzuinţă” , chiar dacă este an electoral.
„Am analizat măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare pe 2008”, a declarat Tăriceanu, care a avertizat că şi politica salarială va fi una la fel de chibzuită. „Dacă nu vom duce o politică salarială prudentă, vom avea o corecţie pe venit a inflaţiei”, a adăugat primul-ministru.
Avertismente de renunţare la „pomenile electorale”, îndreptate către Guvern, au venit şi dinspre BNR.
Guvernatorul Mugur Isărescu a precizat că singura metodă ca până la sfârşitul anului inflaţia să ajungă în marja dorită este renunţarea la creşterile salariale nejustificate.
„BNR salută angajamentul Guvernului de a face eforturi pentru ca politica salarială să fie rezonabilă. Nu pot fi creşteri salariale peste pruductivitatea muncii în acelaşi timp cu creşterea cursului de schimb. Nu trebuie să mai redescoperim America în acest sens. Vedem un pericol major în această spirală a salariilor”, a susţinut Isărescu.
BNR a decis ieri majorarea ratei dobânzii la 9%, pentru a ţine în frâu înflaţia. Isărescu a declarat însă că nu consideră că politica Băncii centrale este una agresivă şi a cerut Guvernului să armonizeze politicile bugetare cu cele monetare.
„În condiţiile în care avem un puseu de inflaţie, consider că politica monetară este pe unde ar trebui. Observ cu câtă largheţe analizele asupra leuilui au trecut în extrema cealaltă”, a mai spus guvernatorul.
Tăriceanu a vrut să afle mai multe despre inflaţie
Tăriceanu s-a întâlnit în această dimineaţă cu Isărescu şi pentru a discuta despre ţinta de inflaţie şi noile măsuri luate de Banca Naţională a României.
Premierul a vrut să afle detalii despre prognoza de inflaţie a Băncii Centrale pentru a coordona politicile fiscal-bugetare ale Guvernului cu cele ale Băncii Naţionale. La discuţii va participa şi ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian.
Întâlnirea vine în contextul în care BNR a anunţat că perspectiva pe termen scurt a inflaţiei s-a înrăutăţit, din cauza amplificării riscurilor macroeconomice.
BNR a invocat propagarea majorărilor de venituri ale populaţiei şi creşterea cheltuielilor publice în perioada electorală, precum şi incertitudinile referitoare la evoluţia cursului de schimb al leului pe fondul persistenţei tensiunilor la nivelul mediului economic internaţional.
Vom reveni cu amănunte. (11:35)