usl

USL a fost o coaliție politică formată în februarie 2011 din partide de orientare politică diferită (stânga și dreapta), cu scopul principal de a prelua guvernarea și de a se opune președintelui de atunci, Traian Băsescu. A fost înregistrată oficial ca alianță politică la Tribunalul București în decembrie 2011.

Alianţa PSD-ALDE, sub semnul întrebării. Care sunt PRETENŢIILE lui Tăriceanu

Alianţa PSD-ALDE, sub semnul întrebării. Care sunt PRETENŢIILE lui Tăriceanu

Deşi Liviu Dragnea, Victor Ponta şi Călin Popescu-Tăriceanu se întrec în declaraţii belicoase referitoare la oportunitatea unei moţiuni de cenzură – cândva, după alegerile locale –, fluturând o viitoare reanimare...

Înainte de a-și reîmpărți Bucureștiul, prietenii din USL invadează televiziunile

Înainte de a-și reîmpărți Bucureștiul, prietenii din USL invadează televiziunile

Pe la începutul anilor 2000, când Adrian Năstase era în culmea puterii, toate televiziunile primiseră, subteran, indicaţia ca Traian Băsescu să nu apară pe post.  Cu o excepţie: se puteau...

Robert Turcescu, MESAJ către bucureşteni: "Haideţi la vot ca să învingem SONDAJELE MINCINOASE! PSD şi PNL vor refacerea USL!"

Robert Turcescu, MESAJ către bucureşteni: "Haideţi la vot ca să învingem SONDAJELE MINCINOASE! PSD şi PNL vor refacerea USL!"

Candidatul PMP la Primăria Bucureştiului - Robert Turcescu - i-a îndemnat pe bucureşteni (în cadrul unei dezbateri electorale, găzduite de B1 TV) să iasă în număr mare la vot, pentru...

Daciana Sârbu, agent electoral discret al PSD

Daciana Sârbu, agent electoral discret al PSD

Soţia fostului premier Victor Ponta a intrat în campania electorală a PSD. Europarlamentarul a bifat deja o acţiune într-un mic fief PNL. „Merg oriunde e nevoie”, a declarat Daciana Sârbu...

De ce îl curtează Dragnea pe Tăriceanu

De ce îl curtează Dragnea pe Tăriceanu

Deşi a reiterat faptul că USL a murit şi că nu e interesat de reanimarea acestui proiect, preşedintele PSD Liviu Dragnea a readus în discuție (duminică, la România TV) eventualitatea...

Dosar „Vot Diaspora 2014”: Solicitarea justiţiei în cazul Corlăţean, discutată marţi de conducerea Senatului

Dosar „Vot Diaspora 2014”: Solicitarea justiţiei în cazul Corlăţean, discutată marţi de conducerea Senatului

Biroul permanent al Senatului va discuta, marţi, solicitarea Justiţiei privind începerea urmăririi penale faţă de fostul ministru de Externe Titus Corlăţean. Andrei Alexandru, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, a...

PNL şi UNPR pregătesc alternativa la USL 3.0

PNL şi UNPR pregătesc alternativa la USL 3.0

După ce PSD şi ALDE au invocat posibilitatea refacerii unei variante a USL după alegerile locale, şi UNPR şi PNL ar fi tentate de o alianţă Ca şi contrapondere la...

Dragnea despre eventualitatea refacerii USL: „Nu cred în ciorba reîncălzită!”

Dragnea despre eventualitatea refacerii USL: „Nu cred în ciorba reîncălzită!”

Uniunea Social Liberală (USL) a fost un proiect bun, de mare succes, dar care a murit şi aparţine acum istoriei, a precizat luni, la Senat, preşedintele PSD, Liviu Dragnea. "USL-ul...

Defuncta USL, reanimată ca să i se încaseze „pensia”

Defuncta USL, reanimată ca să i se încaseze „pensia”

Foștii premieri Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu susțin la unison nevoia refacerii USL. EVZ a aflat că nu există negocieri concrete, ci doar interese electorale: atragerea electoratului din perioada...

Rareş Bogdan şochează din nou: USL se va REFACE pentru alegerile din toamnă. Iohannis- suspendat, Tăriceanu-preşedinte interimar. DNA va fii desfiinţată

Rareş Bogdan şochează din nou: USL se va REFACE pentru alegerile din toamnă. Iohannis- suspendat, Tăriceanu-preşedinte interimar. DNA va fii desfiinţată

Realizatorul Realitatea TV Rareş Bogdan, un apropiat al preşedintelui Iohannis, a prezentat noi detalii despre planul pus la cale de liderii PSD şi ALDE care ar viza suspendarea şefului statului...

Culisele ședinței în care Zgonea a rămas fără sprijin în PSD

Culisele ședinței în care Zgonea a rămas fără sprijin în PSD

Mâine, social democrații se reunesc într-o nouă ședință a conducerii lărgite pentru a soluționa confl ictul Dragnea- Zgonea. Surse din PSD au declarat pentru EVZ că, cel mai probabil, Zgonea...

Macovei: Furtul de voturi ar trebui să însemne sfârşitul carierei pentru orice politician, USL, părtaşă

Macovei: Furtul de voturi ar trebui să însemne sfârşitul carierei pentru orice politician, USL, părtaşă

Furtul de voturi ar trebui să însemne sfârşitul carierei pentru orice politician, afirmă europarlamentarul Monica Macovei, învinduindu-l nu doar pe liderul PSD, Liviu Dragnea, dar şi fostul PNL, parte a...

Cătălin Predoiu câştigă alegerile numai dacă Gabriela Pandele Firea calcă în străchini la fel ca Victor Viorel Ponta

Cătălin Predoiu câştigă alegerile numai dacă Gabriela Pandele Firea calcă în străchini la fel ca Victor Viorel Ponta

În PNL s-a dat, de fapt, o bătălie între două tabere. Tabăra care voia să-l impună pe Marian Munteanu este şi cea care îi asigura şi promovarea intensă la televiziunea...

Parodia cu Marian Munteanu este doar începutul sfârșitului

Parodia cu Marian Munteanu este doar începutul sfârșitului

Mulţi liberali îmi scriu zilele acestea, pe Facebook, şi mă întreabă supăraţi: de ce vă legaţi doar de noi? De ce nu scrieţi nimic de Gabi Firea şi de ceilalţi...

Traian BĂSESCU: "ASTĂZI vom vedea dacă USL mai EXISTĂ"

Traian BĂSESCU: "ASTĂZI vom vedea dacă USL mai EXISTĂ"

Senatul dă votul final privind iniţiativa legislativă conform căreia Parlamentul României ar trebui să fie format din 300 de aleşi. În acest context, fostul preşedinte al ţării, Traian Băsescu, spune...

Ghici, cine-i regina balului liberal în 2016?

Ghici, cine-i regina balului liberal în 2016?

În prag de alegeri, competiția pentru ”cel mai adevărat liberal” a atins grotescul. Aleargă în această cursă, pe culoarul PNL, cuplul incompetenței politice absolute Gorghiu - Blaga și, pe culoarul...

Opoziție față de Guvernul Cioloș pe aceeași voce. USL a murit, dar nu s-a predat: PNL și PSD se înțeleg din ce în ce mai bine

Opoziție față de Guvernul Cioloș pe aceeași voce. USL a murit, dar nu s-a predat: PNL și PSD se înțeleg din ce în ce mai bine

Deși ne aflăm în plin an electoral, relațiile dintre liberali și social-democrați stau sub semnul armoniei. Cele două partide nu știu ce-i ăla război politic, ba chiar au o relație...

Halucinanta revenire a fantomei USL: Candidaţii PSD şi PNL au ştampila „Garantat Voiculescu!”

Halucinanta revenire a fantomei USL: Candidaţii PSD şi PNL au ştampila „Garantat Voiculescu!”

USL e mai viu ca niciodată şi propune doi candidaţi bine ambalaţi în laboratoarele media ale infractorului Dan Voiculescu. Despre legăturile candidatului PSD Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele cu Dan Voiculescu este inutil...

Guvernul Cioloş se rostogoleşte spre stânga populistă

Guvernul Cioloş se rostogoleşte spre stânga populistă

Executivul de tehnocraţi şi funcţionari de la Bruxelles nu a reuşit, după peste 140 de zile, să rezolve nici o problemă sensibilă moştenită de la guvernarea Ponta.  A acceptat fără...

Cum și-au protejat PSD și PNL conturile de creditorii neplătiți

Cum și-au protejat PSD și PNL conturile de creditorii neplătiți

Deputații au votat un proiect prin care conturile de campanie ale partidelor „au statut de afectațiune specială” și nu pot fi executate În ianuarie 2016, IPP susținea că datoriile principalelor...