uniunea europeana

Uniunea Europeană (UE) este o organizație internațională formată din 27 de state membre situate în Europa. Scopul UE este de a promova pacea, securitatea și bunăstarea în Europa prin cooperare economică și politică, precum și prin crearea unei părți comune a pieței și a unei monede unice, euro. UE are, de asemenea, un rol în protejarea drepturilor cetățenilor săi și în promovarea valorilor democratice și a statului de drept. UE are o serie de instituții, inclusiv Consiliul European, Comisia Europeană, Parlamentul European și Curtea Europeană de Justiție, care lucrează împreună pentru a lua decizii și a implementa politica și legislația UE.

Uniunea Europeană a apărut prin Tratatul de la Maastricht din 1993. Acest tratat a înființat Uniunea Europeană și a stabilit un set de obiective pentru cooperarea politică și economică între statele membre. Acest tratat a adus împreună Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Otelului (1951), Comunitatea Economică Europeană (1957) și Uniunea Europeană a Monedei (1969) într-o singură organizație.

Cu toate acestea, ideea unei uniuni europene a început mult mai devreme decât acest tratat, încă din anii 1940, când liderii europeni au început să vadă nevoia unei cooperări mai strânse între statele lor pentru a preveni conflictele care au dus la cele două războaie mondiale. Prima etapă importantă a acestei cooperări a fost crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Otelului în 1951.

Proteste masive pro-UE la Londra: Guvernul May, răvășit de dispute, e pe buza destrămării. Pulsul Planetei

Proteste masive pro-UE la Londra: Guvernul May, răvășit de dispute, e pe buza destrămării. Pulsul Planetei

La Londra, sâmbătă a fost zi de proteste masive. Zeci de mii de oameni s-au reunit pentru a cere Guvernului May organizarea unui al doilea referendum pentru a decide rămânerea...

S-a lămurit de ce liberalii au depus  moțiunea de cenzură. Ludovic Orban face declarații fulminante

S-a lămurit de ce liberalii au depus moțiunea de cenzură. Ludovic Orban face declarații fulminante

Președintele PNL, Ludovic Orban, a făcut declarații, duminică seara, foarte interesante despre principalele motive pentru care partidul pe care-l conduce a depus o moțiune în Parlament împotriva Guvernului Dăncilă Președintele...

Situație tensionată la mini-summitul de la Bruxelles. Italia vrea soluții radicale privind migrația

Situație tensionată la mini-summitul de la Bruxelles. Italia vrea soluții radicale privind migrația

Italia vrea ca toate ţările Uniunii Europene să accepte partea lor de migranţi economici care ajung în comunitatea europeană sau să primească mai puţine fonduri europene - astfel sună o...

Profesor dr Murat Aslan “Turcia a sugerat Uniunii Europene să nu se mai joace. Turcii s-au săturat de UE"

Profesor dr Murat Aslan “Turcia a sugerat Uniunii Europene să nu se mai joace. Turcii s-au săturat de UE"

Turcia, unul dintre actorii cheie din Regiunea Mării Negre și a Balcanilor, are o poziție diferită în privința aderării altor țări la Uniunea Europeană, considerând că, în ceea ce privește...

AVERTISMENT! Președintele Bundestagului SPRIJINĂ ITALIA  în problema migranților, avertizând că țara AR PUTEA PLECA din UE

AVERTISMENT! Președintele Bundestagului SPRIJINĂ ITALIA în problema migranților, avertizând că țara AR PUTEA PLECA din UE

Președintele Bundestagului, Wolfgang Schauble, a ţinut cu Italia în disputa sa asupra crizei migranților cu doar câteva ore înainte ca liderii UE să se confrunte cu un summit de urgență....

Traian Băsescu a pus DIAGNOSTICUL lui Liviu Dragnea: „PSIHOPAT” şi  „INCULT”

Traian Băsescu a pus DIAGNOSTICUL lui Liviu Dragnea: „PSIHOPAT” şi „INCULT”

Într-o nouă reacţie pe contul personal de socializare, fostul preşedinte Traian Băsescu îl spulberă pe Liviu Dragnea punându-i diagnosticul de psihopat avid de putere. În postare îi „denunţă” şi pe...

Italia devine ŢINTA tărilor UE care sunt PRO MIGRANŢI: Dupa Franţa atacă Spania: „Egoismul italienilor se poate răspândi"

Italia devine ŢINTA tărilor UE care sunt PRO MIGRANŢI: Dupa Franţa atacă Spania: „Egoismul italienilor se poate răspândi"

După disputa dintre Macron și Salvini, premierul spaniol Paedro Sanchez lansează acuzații grave împotriva guvernului italian cu privire la problema migranților. "Există guverne ca cel italian care face politici anti-europene...

SOROS VREA O MINI-UNIUNE EUROPEANĂ în Balcani. Ce i se pregăteşte României dacă UE se dezintegrează

SOROS VREA O MINI-UNIUNE EUROPEANĂ în Balcani. Ce i se pregăteşte României dacă UE se dezintegrează

Uniunea Europeană e pe punctul să se destrame, dar George Soros nu renunță la construcțiile supra-statale. Ultima sa propunere este constituirea unei Uniuni Balcanice. Ce se ascunde în spatele acestei...

În whisky să ne duelăm sau în maşini să ne măsurăm?! Un nou episod în războiul vamal SUA-UE

În whisky să ne duelăm sau în maşini să ne măsurăm?! Un nou episod în războiul vamal SUA-UE

SUA ar putea să introducă o taxă vamală de 20% pentru importurile de autoturisme din Uniunea Europeană. Preşedintele american, Donald Trump, a ameninţat azi UE că ar putea recurge la...

Trump a primit RĂSPUNSUL: De ASTĂZI Uniunea Europeană TAXEAZĂ produsele care provin din SUA

Trump a primit RĂSPUNSUL: De ASTĂZI Uniunea Europeană TAXEAZĂ produsele care provin din SUA

Merkel se arată extrem de supărată pe Trump deoarece giganții germani din industria auto sunt primele victime ale războiului comercial declanşat de preşedintele SUA. Tarifele UE pe unele importuri de...

"Acord istoric" între UE şi Grecia după 8 ani

"Acord istoric" între UE şi Grecia după 8 ani

Acordul prevede prelungirea cu zece ani a scadenţei unor împrumuturi de 96 de miliarde de euro din programul de asistenţă financiară (aproximativ 40% din totalul pe care Grecia trebuie să-l...

Mâncarea cea mai ieftină din UE, în România

Mâncarea cea mai ieftină din UE, în România

Prețurile la bunurile și serviciile de consum s-au situat în România la 52% față de media europeană, pe parcursul lui 2017. Altfel spus, țara noastră a înregistrat anul trecut cele...

BREXIT cu surprize „backstop”. Îngrijorări la Bruxelles. Negocieri deschise pentru „toate rezultatele”

BREXIT cu surprize „backstop”. Îngrijorări la Bruxelles. Negocieri deschise pentru „toate rezultatele”

Liderii europeni vor sublinia necesitatea ca UE să se pregătească pentru "toate rezultatele posibile" la finalul negocierilor asupra retragerii Marii Britanii din Uniune, inclusiv pentru lipsa unui acord, potrivit unui...

Justiția din România în atenția UE. Un oficial al Comisiei Europene a recunoscut că MONITORIZEAZĂ evoluția modificărilor Codului de procedură penală

Justiția din România în atenția UE. Un oficial al Comisiei Europene a recunoscut că MONITORIZEAZĂ evoluția modificărilor Codului de procedură penală

Comisia Europeană monitoriează, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare pe Justiție (MCV), modificările operate de Parlament, luni seara, asupra Codului de procedură penală Comisia Europeană monitoriează, în cadrul Mecanismului...

Salvini: Vrem să punem capăt acestui trafic cu fiinţe umane! UE debarcă 932 de migranţi şi două trupuri neînsufleţite în Sicilia

Salvini: Vrem să punem capăt acestui trafic cu fiinţe umane! UE debarcă 932 de migranţi şi două trupuri neînsufleţite în Sicilia

Nava Diciotti a Gărzii de coastă italiene a sosit în portul Pozzallo (în sudul Siciliei), cu aproape 1000 de migranţi la bord, în pofida lui Salvini 40 dintre cei aflaţi...

Ce conține Planul de COMBATERE a IMIGRAȚIEI Merkel - Macron

Ce conține Planul de COMBATERE a IMIGRAȚIEI Merkel - Macron

Liderii Germaniei și Franței au căzut de acord asupra unui pachet de măsuri pe care îl vor supune aprobării la summit-ul UE din 29-29 iunie. Cancelarul german, Angela Merkel, şi...

SCENARIU APOCALIPTIC. Ne AȘTEAPTĂ o CONFRUNTARE VEST-EST în Uniunea Europeană. Istoria ALTFEL decât o înveți la școală

SCENARIU APOCALIPTIC. Ne AȘTEAPTĂ o CONFRUNTARE VEST-EST în Uniunea Europeană. Istoria ALTFEL decât o înveți la școală

Dispariția Uniunii Europene nu este doar temerea lui George Soros sau a înalților funcționari de la Bruxelles, ci un scenariu luat în calcul de strategii militari. Într-un raport de 102...

PREVIZIUNI APOCALIPTICE pentru Europa! George Soros spune CE NE AȘTEAPTĂ în următoarea perioadă

PREVIZIUNI APOCALIPTICE pentru Europa! George Soros spune CE NE AȘTEAPTĂ în următoarea perioadă

Miliardarul american de origine maghiară George Soros a atras atenția că Europa se confruntă în momentul de față cu o „criză existențială” și prezintă un plan cu trei direcții pentru...

S-a deschis poarta TRANSFERURILOR politice. Declarațiile șocante ale unui important liberal: „Pe PNL, nu se mai poate baza nimeni”

S-a deschis poarta TRANSFERURILOR politice. Declarațiile șocante ale unui important liberal: „Pe PNL, nu se mai poate baza nimeni”

Avocatul Gheorghe Piperea, specialistul care i-a fost alături lui Daniel Zamfir în lupta cu abuzurile bancare, a comentat plecarea liberalului din PNL Avocatul Gheorghe Piperea, specialistul care i-a fost alături...

Ungaria ÎNDEAMNĂ la UNITATE: Membrii UE ar trebui să urmeze exemplul Italiei şi să INTERZICĂ navele lui Soros

Ungaria ÎNDEAMNĂ la UNITATE: Membrii UE ar trebui să urmeze exemplul Italiei şi să INTERZICĂ navele lui Soros

Antal Rogan, șeful cabinetului primului ministru, a afirmat că țările care găzduiesc sute de mii de migranți se confruntă cu probleme serioase, de zi cu zi şi totul se datorează...