Pe 16 noiembrie 1945 soseşte în România Mark Ethridge, trimis special al preşedintelui SUA. În contextul anilor 1945-1947, americanul e cel mai înalt reprezentant occidental care vizitează România pentru a se convinge, la faţa locului, de realitatea pe care o sesizau rapoartele trimişilor SUA şi ai Marii Britanii la Bucureşti.
Aceste documente semnalau, cu îngrijorare, treptata instaurare a dictaturii comuniste, dar, mai ales, colonizarea sălbatică a României de către sovietici. Strigăte de alarmă în acest sens primiseră Washingtonul şi Londra şi de la liderii PNŢ şi PNL. Evident, Iuliu Maniu cere lui Mark Ethridge o întrevedere. În Misiune dificilă, generalul C.V.R. Schuyler, reprezentantul SUA în Comisia Aliată de Control, relatează despre convorbirea dintre fruntaşul naţional-ţărănist şi trimisul Americii. Potrivit memorialistului, Iuliu Maniu s-a plîns de teroarea instalată în România de către comunişti, dar, mai ales, de exploatarea nemiloasă, fără precedent în istorie, a economiei naţionale de către ocupanţii veniţi de la Răsărit. Discuţia a fost însă mult mai largă. Ceea ce nu ne spune Schuyler ne dezvăluie mărturiile documentare strînse între copertele volumului Cartea Albă a Securităţii (1944-1947). Din cîte se ştie, Serviciul Special de Informaţii, trecut cu arme şi bagaje de partea comuniştilor, avea oameni infiltraţi peste tot. Normal, aşadar, ca respectivul serviciu să afle imediat despre conţinutul dialogului dintre Maniu şi Mark Ethridge. Potrivit Notei informative din 30 noiembrie 1945, marele om politic român i-a zis-o scurt trimisului american:
„Politica mea a fost permanent constantă de a lupta împotriva oricui ar vrea să aservească ţara unei puteri străine. Legionarii care s-au încadrat în partidul meu fac politica mea. Ei au luptat chiar împotriva fostului lor şef, Horia Sima, care făcea parte din guvernul Tătărescu, în timp ce eu am luptat în mod permanent împotriva infiltraţiei germane, care apoi ne-a dus la dictatura lui Antonescu. Sînt considerat reacţionar. Într-adevăr, am reacţionat şi voi reacţiona întotdeauna împotriva tuturor acelora care vor să aservească ţara unei puteri străine. Aşa am făcut ieri, împotriva acelora care au lucrat cu Germania şi pentru ea, aşa fac azi, împotriva acelora care ne aservesc Uniunii Sovietice, aşa aş face mîine, dacă englezii sau americanii ar avea aceleaşi practici faţă de România, ca Germania sau Uniunea Sovietică”. Interlocutorul lui Iuliu Maniu nu era Vîşinski. Era trimisul Americii, al ţării de care se legau, în acel moment, toate speranţele ţărăniştilor, ale democraţilor români în general.
Judecînd după temenelele făcute occidentalilor de politicienii aflaţi azi la putere în România, după felul dezgustător în care ei cerşesc surîsurile oricărui trimis al Apusului, ne-am fi aşteptat ca Iuliu Maniu, rămas singur în faţa sovieticilor, să dea dovadă de ceea ce se numeşte, la ora actuală, pentru a ascunde oportunismul, diplomaţie. S-ar fi putut manifesta mai puţin categoric în afirmarea independenţei naţionale a României nu numai faţă de URSS, dar şi faţă de orice altă ţară care ar fi încercat să atenteze la suveranitatea naţională. Contrazicîndu-ne aşteptările, Iuliu Maniu îşi reafirmă orgolios stindardul luptei sale de-o viaţă: cea împotriva oricărei politici de aservire a României unei puteri străine, fie aceasta chiar Statele Unite ale Americii.
Ne puteți urmări și pe Google News
Atitudinea lui Iuliu Maniu e cea a unui patriot exemplar. Din nefericire, nici unul dintre politicienii de azi, inclusiv cei care se i pretind urmași, nu-i făcut din aceeaşi plămadă.
Recomandările noastre
