traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

Băsescu, ironic la adresa PNL. „Vin cu un plus de fantezie în a fi penibili”

Băsescu, ironic la adresa PNL. „Vin cu un plus de fantezie în a fi penibili”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat vineri seară că PNL nu poate spune că „e mai puțin ridicol decât PSD” în contextul desemnării lui Ludovic Orban pentru un nou mandat...

Băsescu, atac dur la autorități în combaterea coronavirusului. „Spectacol ieftin”

Băsescu, atac dur la autorități în combaterea coronavirusului. „Spectacol ieftin”

Fostul președinte Traian Băsescu a criticat, vineri, întârzierea președintelui Klaus Iohannis de instituire a stării de urgență, pe fondul extinderii virusului COVID-19. „Cel mai greu lucru de explicat este de...

Băsescu l-a desfiinţat pe Orban: „Poate Iohannis va renunţa la acest circar”

Băsescu l-a desfiinţat pe Orban: „Poate Iohannis va renunţa la acest circar”

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, l-a criticat în termeni duri pe premierul Ludovic Orban, care a declarat vineri că se va autoizola după ce senatorul PNL Constanţa Vergil Chițac...

Gafă fatală pentru Iohannis? Băsescu i-a arătat greşeala imensă

Gafă fatală pentru Iohannis? Băsescu i-a arătat greşeala imensă

Fostul președinte Traian Băsescu l-a criticat în direct la TVR pe actualul şef al statului, Klaus Iohannis, despre care spune că greșește în plină epidemie de Coronavirus. Despre ce este...

Băsescu știe secretele demisiei lui Cîțu: ”Nimeni nu se aștepta la așa ceva”

Băsescu știe secretele demisiei lui Cîțu: ”Nimeni nu se aștepta la așa ceva”

Fostul președinte Traian Băsescu, în prezent europarlamentar PMP, este de părere că în spatele deciziei lui Florin Cîțu de a-și depune mandatul de premier s-ar afla o revolt a liderilor...

Băsescu premier? Asta da răsturnare de situație!

Băsescu premier? Asta da răsturnare de situație!

Fostul șef al statului, Traian Băsescu va fi propus de Partidul Mișcarea Liberală în funcția de premier. La viitoarele consultări cu partidele parlamentare de la Cotroceni, PMP va merge la...

Ce va fi în România? Băsescu are informaţii grele. Când va lovi haosul?

Ce va fi în România? Băsescu are informaţii grele. Când va lovi haosul?

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat că România va fi atinsă curând de un număr foarte mare de cazuri de Coronavirus. Europaralamentarul PMP crede că autorităţile române au...

Coronavirus. Băsescu dă de pământ cu autoritățile române. „Aș fi închis metroul”

Coronavirus. Băsescu dă de pământ cu autoritățile române. „Aș fi închis metroul”

Fostul președinte Traian Băsescu a făcut, luni, o analiză critică asupra modului în care autoritățile române se ocupă de problema coronavirusului, spunând că se așteaptă ca în următoarele două luni...

Traian Băsescu, profeție alarmantă: „M-aș bucura să nu am dreptate!”

Traian Băsescu, profeție alarmantă: „M-aș bucura să nu am dreptate!”

Traian Băsescu a avertizat că România riscă să se confrunte cu o problemă serioasă de epidemie Traian Băsescu, fost președinte al României, a declarat că sunt șanse mici ca țara...

Băsescu, foc și pară pe colegii de ideologie. Cum se pierd bătăliile în puncte cheie

Băsescu, foc și pară pe colegii de ideologie. Cum se pierd bătăliile în puncte cheie

Fostul președinte Traian Băsescu susține că partidele de dreapta sunt iresponsabile pentru că nu reușesc să se întâlnească și să-și stabilească candidați comuni la cele mai importante primării din țară....

Băsescu: Dreapta pierde alegerile locale! Liderii politici nu au voință și minte

Băsescu: Dreapta pierde alegerile locale! Liderii politici nu au voință și minte

Într-o postare publicată în cursul dimineții liderul PMP Traian Băsescu anunță un posibil eșec al Dreptei în alegerile locale din cauza lipsei de colaborare între lideri. Traian Băsescu: "Dreapta se...

Băsescu sare în apărarea Sorinei Pintea. „Începe, din nou, spectacolul cătușelor”

Băsescu sare în apărarea Sorinei Pintea. „Începe, din nou, spectacolul cătușelor”

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat, joi seară, că nu este de acord cu modul în care a fost tratată Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății. Reamintim că Sorina Pintea...

Traian Băsescu aruncă bomba despre pensii: „Ne pregătim de autodistrugere"

Traian Băsescu aruncă bomba despre pensii: „Ne pregătim de autodistrugere"

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, joi seară, că România va avea un deficit bugetar de peste 6% dacă pensile vor crește cu 40%. De asemenea, Băsescu susține că, în...

Băsescu, analiză devastatoare privind migranții veniți în UE. „Va dura decade”

Băsescu, analiză devastatoare privind migranții veniți în UE. „Va dura decade”

Deschidem sau nu noi granițele de bunăvoie, ni se va întâmpla, pentru că nu o să tragă nimeni în 3.000 de oameni pe care îi ai la frontieră și îți...

Idioţii şi criminalii dracului

Idioţii şi criminalii dracului

Asta mi-a venit să spun, şi chiar am spus, vorbind singur, în această seară, cînd m-am adunat şi eu la televizor, unde am văzut cum o femeie, o doamnă, fost...

Traian Băsescu l-a pus la zid pe Tăriceanu: „El nu o citește, o ia după ureche”

Traian Băsescu l-a pus la zid pe Tăriceanu: „El nu o citește, o ia după ureche”

Traian Băsescu a trimis săgeți către liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, despre care a spus că nu a învățat Constituția și că mai trebuie să stea încă 30 de ani...

Traian Băsescu sare în apărarea Sorinei Pintea: „Mi-e greu să o văd luând șpagă”

Traian Băsescu sare în apărarea Sorinei Pintea: „Mi-e greu să o văd luând șpagă”

Traian Băsescu a declarat că nu crede că Sorina Pintea ar fi luat șpagă. În prezent, fostul ministru al Sănătății se află în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind...

Băsescu și Primăria Capitalei. Sondajul care complică viața PNL. Ce va face liderul PMP

Băsescu și Primăria Capitalei. Sondajul care complică viața PNL. Ce va face liderul PMP

În ciuda celor 14 ani în care a ocupat, succesiv, funcțiile alese cu cel mai mare număr de voturi, Traian Băsescu continuă să fie o amenințare serioasă pentru orice candidat....

Sondaj surpriză! Rareș Bogdan, cel mai periculos adversar al lui Gabriela Firea. Scorul lui Traian Băsescu

Sondaj surpriză! Rareș Bogdan, cel mai periculos adversar al lui Gabriela Firea. Scorul lui Traian Băsescu

Un sondaj realizat de CURS scoate la lumină noi date din bătalia care se dă pentru Primăria Capitalei. Protagoniști sunt Gabriela Firea, Rareș Bogdan, Traian Băsescu și ultimul pe listă,...

Băsescu a fost scos din cărți! Joc la cacealma sau strategie perfectă? „Slavă Domnului”

Băsescu a fost scos din cărți! Joc la cacealma sau strategie perfectă? „Slavă Domnului”

După ce PNL a anunțat că îl va susține pe Nicușor Dan pentru Primăria Capitalei, fostul președinte al României Traian Băsescu, actual europarlamentar PMP, a declarat că el se retrage...