Atenționare de călătorie: Grevă navală din Grecia care afectează transportul de pasageri

Atenționare de călătorie: Grevă navală din Grecia care afectează transportul de pasageriAtena. Sursa foto: Adrian Zavoianu | Dreamstime.com

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Grecia, informând că Federația Maritimă Panelenă organizează o grevă de 48 de ore, în perioada 22-23 octombrie 2024. Acest protest va afecta transportul maritim de pasageri, deoarece toate feriboturile și navele vor rămâne andocate în porturi.

Atenționare de călătorie legată de mersul feriboturilor

Greva va afecta atât turismul, cât și localnicii, având în vedere că feriboturile reprezintă un mijloc important de transport în insulele grecești. În această perioadă, toate navele de pasageri își vor suspenda parcursul, afectând astfel călătoriile programate.

MAE recomandă turiștilor să își ajusteze planurile de călătorie și să se informeze din timp cu privire la eventualele modificări.

„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Federația Maritimă Panelenă a anunțat organizarea unei greve de 48 de ore, în perioada 22-23 octombrie 2024. În acest context, feriboturile și celelalte nave de transport pasageri vor rămâne andocate în porturile grecești,” se arată în respectiva atenționare de călătorie a MAE.

Asistență consulară pentru cetățenii români

MAE subliniază că cetățenii români aflați în Grecia pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena și Consulatului General de la Salonic. De asemenea, în caz de urgențe, există linii telefonice dedicate, disponibile 24 de ore pe zi.

„MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106714035) și Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088). De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena (+306978996222) și Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076). MAE recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro (Sfaturi, alerte de călătorie), https://atena.mae.ro și http://salonic.mae.ro.” se arată în respectiva atenționare de călătorie.

Recomandări suplimentare legate

Pentru informații suplimentare legate de călătoriile în Grecia, MAE mai recomandă în respectiva atenționare de călătorie, consultarea paginilor oficiale și a aplicației „mAIGreece”, disponibilă și în limba română. Aplicația oferă detalii utile pentru turiști, facilitând accesul la informații despre condițiile actuale de călătorie și măsurile de siguranță.

Respectiva aplicație poate fi consultată la adresa https://www.gov.gr/en/upourgeia/upourgeio-tourismou/tourismou/maigreece sau la varianta mai ușor de reținut https://mintour.gov.gr/en/.