temperaturi

Temperatura este o mărime fizică a unui sistem termodinamic care exprimă prin valori numerice diferite proprietatea de mai cald sau mai rece a sistemului respectiv. Astfel, la o temperatură mai ridicată este mai cald, iar la una mai joasă, mai rece.

Temperatura este un parametru care caracterizează viteza medie cu care se mișcă atomii ce alcătuiesc o substanță. În cazul încălzirii unui corp viteza poate crește până la o anumită limită. La o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut, atomii și moleculele și-ar înceta mișcarea complet, dar atingerea acestei stări nu este posibilă prin mijloace termodinamice.

Unitatea de măsură în Sistemul Internațional (SI) este kelvinul (K).

Temperatura 0 K este cea numită zero absolut și este punctul în care moleculele și atomii au cea mai mică energie termică. De obicei se folosesc două scări de temperatură, scara Celsius, cu precădere în țările europene și scara Fahrenheit, în Statele Unite. Acestea se definesc cu ajutorul scării Kelvin care constituie scara fundamentală a temperaturilor în știință și tehnică.

Cele mai folosite sensuri sunt:

Temperatura aerului, un indicator din meteorologie

Temperatura corpului, un indicator al stării de sănătate a unei persoane.

COD GALBEN de vânt puternic. Temperaturile vor coborî chiar sub MINUS 25 grade. Vezi zonele afectate

COD GALBEN de vânt puternic. Temperaturile vor coborî chiar sub MINUS 25 grade. Vezi zonele afectate

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni dimineață, o atenționare nowcasting Cod galben de vânt puternic valabilă până la ora 14.00 în cinci județe din Moldova. Potrivit meteorologilor, în județele...

Află unde este cel mai gros strat de zăpadă din România

Află unde este cel mai gros strat de zăpadă din România

În aceste zile a nins abundent în unele zone, iar până pe 2 ianuarie, meteorologii au anunțat temperaturi de - 25 de grade. Până pe 2 ianuarie, vremea va fi...

Cel mai GEROS REVELION din ultimii 50 de ani. Autoritățile au emis un AVERTISMENT pentru noaptea aceasta. Temperaturile din marile orașe

Cel mai GEROS REVELION din ultimii 50 de ani. Autoritățile au emis un AVERTISMENT pentru noaptea aceasta. Temperaturile din marile orașe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de ger valabilă până în dimineața zilei de 2 ianuarie, în întreaga țară. În noaptea de Revelion temperaturile prognozate pentru...

Prognoza meteo: Temperaturi extrem de scăzute în ultimele zile din an

Prognoza meteo: Temperaturi extrem de scăzute în ultimele zile din an

În Transilvania, valorile termice prognozate scad si la -22 de grade Celsius, în timp ce maximele din data de 31 decembrie se vor încadra între -15 şi -6 grade Celsius....

RECORD de temperatură: Cea mai caldă dimineață de 24 decembrie înregistrată până acum în România

RECORD de temperatură: Cea mai caldă dimineață de 24 decembrie înregistrată până acum în România

În unele localități din țară, s-a înregistrat cea mai caldă dimineață de 24 decembrie înregistrată până acum. De altfel, temperaturile au urcat în Ajunul Crăciunului până la 20 de grade...

Cum trăiesc oamenii la -50 de grade Celsius, într-un sat din RUSIA. Imaginile sunt INCREDIBILE! | FOTO

Cum trăiesc oamenii la -50 de grade Celsius, într-un sat din RUSIA. Imaginile sunt INCREDIBILE! | FOTO

Dacă ţi se pare că iarna şi-a intrat în drepturi şi te plângi de frig, trebuie să afli că există un sat în care temperatura medie în luna ianuarie este...

Prognoza meteo: Vreme caldă în weekend. La munte va ninge

Prognoza meteo: Vreme caldă în weekend. La munte va ninge

Ploile vor fi predominante, mai puțin în zona de munte, iar noaptea în Crișana, Maramureș și Transilvania va ninge. Vor fi mai ales ploi, mai puțin în zona de munte...

România ÎNGHEȚĂ bocnă. Cea mai SCĂZUTĂ temperatură din acest sezon: -12 grade la Miercurea Ciuc

România ÎNGHEȚĂ bocnă. Cea mai SCĂZUTĂ temperatură din acest sezon: -12 grade la Miercurea Ciuc

La staţia meteo Miercurea Ciuc s-au înregistrat joi dimineaţa minus 12 grade Celsius, ceea ce reprezintă o nouă minimă naţională în zonele locuite, după ce miercuri au fost minus 10...

Temperatură record pentru această perioadă. Vezi ce fel de iană ne așteaptă

Temperatură record pentru această perioadă. Vezi ce fel de iană ne așteaptă

În două localități din România s-au înregistrat noaptea trecută temperaturi record pentru această perioadă. Staţiile meteo din Miercurea Ciuc şi Topliţa au înregistrat în caeastă fimineață cea mai scăzută temperatură...

Ninsori, ploi abundente şi temperaturi sub limita îngheţului în următoarele două săptămâni

Ninsori, ploi abundente şi temperaturi sub limita îngheţului în următoarele două săptămâni

Ultimele două săptămâni de toamnă aduc ploi abundente şi temperaturi sub limita îngheţului şi ninsori dupa data de 25 noiembrie. Temperaturile scad treptat, iar ploile se vor transforma treptat în...

Invazie de BUBURUZE în Arad. Oamenii adună insectele din case cu LOPATA

Invazie de BUBURUZE în Arad. Oamenii adună insectele din case cu LOPATA

Mai multe localități din judeţul Arad se confruntă zilele aceastea cu o invazie de buburuze. Numărul insectelor este atât de mare înâct oamenii le adună din case cu lopata. Specialiştii...

Ai mânca-o aşa? Poate fi ţinută la 40 de grade Celsius şi peste trei ore

Ai mânca-o aşa? Poate fi ţinută la 40 de grade Celsius şi peste trei ore

Ideea nu este nouă, ea apărând de prin anii 30. Ciocolata rezistentă la căldură a devenit deja realitate. Doi cercetători angajaţi de compania Cadbury sunt cei care au rezolvat această...

Îţi PLACE şi a devenit rezistentă: Se înmoaie la temperatura de 28 de grade Celsius şi se topeşte la 32 - 35 de grade

Îţi PLACE şi a devenit rezistentă: Se înmoaie la temperatura de 28 de grade Celsius şi se topeşte la 32 - 35 de grade

Doi cercetători angajaţi de compania Cadbury sunt cei care au rezolvat această problema Ciocolata rezistentă la căldură a devenit deja realitate. Doi cercetători angajaţi de compania Cadbury sunt cei care...

PROGNOZA METEO. Vremea se va încălzi, temperaturile urcând până la 22 de grade Celsius

PROGNOZA METEO. Vremea se va încălzi, temperaturile urcând până la 22 de grade Celsius

Începând de azi, în mare parte din țară, valorile termice diurne vor fi în creștere. Vor mai fi înnorări și, local, ploi slabe în Oltenia, precum și în jumătatea de...

PROGNOZA METEO. Cum va fi VREMEA până la mijlocul lunii octombrie

PROGNOZA METEO. Cum va fi VREMEA până la mijlocul lunii octombrie

Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza estimativă pentru următoarele două săptămâni, pe baza produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia....

Temperaturi EXTREME în ultimele zile de vară. Zero grade Celsius la Miercurea Ciuc

Temperaturi EXTREME în ultimele zile de vară. Zero grade Celsius la Miercurea Ciuc

Temperaturile au coborât deja până la limita înghețului în județul Harghita, acolo unde a fost înregistrată vineri dimineață, în intervalul 5.30 - 6.30, o minimă de 0,1 grade Celsius. Meteorologii...

PROGNOZA METEO. Temperaturile se vor situa între 9 și 29 de grade Celsius

PROGNOZA METEO. Temperaturile se vor situa între 9 și 29 de grade Celsius

Valorile termice vor marca o scădere și în regiunile sudice și sud-estice, astfel încât temperaturile se vor situa între 9 și 29 de grade C. În nordul, centrul și estul...

România PÂRJOLITĂ de CANICULĂ. COD GALBEN de temperaturi EXTREME în toată țara. 38 de grade la umbră

România PÂRJOLITĂ de CANICULĂ. COD GALBEN de temperaturi EXTREME în toată țara. 38 de grade la umbră

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare COD GALBEN de CANICULĂ, care va afecta întreaga ţară. Potrivit ANM, în zilele de miercuri şi joi (13 şi 14 august)...

VIN TEMPERATURI peste 37 de grade C. S-a activat planul de caniculă!

VIN TEMPERATURI peste 37 de grade C. S-a activat planul de caniculă!

Ca urmare a informării meteorologice a Administraţiei Naţionale de Meteorologie, pentru perioada 12-14 august anul curent, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a solicitat direcţiilor de sănătate publică şi serviciilor de urgenţă...

POGNOZA METEO. Canicula s-a instalat în sudul și sud - estul țării, iar la munte, local, va mai ploua

POGNOZA METEO. Canicula s-a instalat în sudul și sud - estul țării, iar la munte, local, va mai ploua

Vremea va fi călduroasă, local caniculară, în special în sudul și estul Moldovei, Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei, unde temperaturile maxime ating 37 de grade C. Aici,...