temperaturi

Temperatura este o mărime fizică a unui sistem termodinamic care exprimă prin valori numerice diferite proprietatea de mai cald sau mai rece a sistemului respectiv. Astfel, la o temperatură mai ridicată este mai cald, iar la una mai joasă, mai rece.

Temperatura este un parametru care caracterizează viteza medie cu care se mișcă atomii ce alcătuiesc o substanță. În cazul încălzirii unui corp viteza poate crește până la o anumită limită. La o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut, atomii și moleculele și-ar înceta mișcarea complet, dar atingerea acestei stări nu este posibilă prin mijloace termodinamice.

Unitatea de măsură în Sistemul Internațional (SI) este kelvinul (K).

Temperatura 0 K este cea numită zero absolut și este punctul în care moleculele și atomii au cea mai mică energie termică. De obicei se folosesc două scări de temperatură, scara Celsius, cu precădere în țările europene și scara Fahrenheit, în Statele Unite. Acestea se definesc cu ajutorul scării Kelvin care constituie scara fundamentală a temperaturilor în știință și tehnică.

Cele mai folosite sensuri sunt:

Temperatura aerului, un indicator din meteorologie

Temperatura corpului, un indicator al stării de sănătate a unei persoane.

Prognoza meteo, 20 august. Temperaturile vor fi greu de suportat și furtuni

Prognoza meteo, 20 august. Temperaturile vor fi greu de suportat și furtuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de sâmbătă, 20 august. Vremea va fi caniculară în majoritatea regiunilor țării. Temperatura maximă va atinge 38 de grade...

Vești proaste de la ANM. Urmează o toamnă plină de probleme în România, la nivel meteorologic

Vești proaste de la ANM. Urmează o toamnă plină de probleme în România, la nivel meteorologic

Conform unei analize ce vizează toamna acestui an, vremea va pune probleme, mai ales agriculturii. Vremea se va menține caldă și seceta va continua și după finalul lunii august. Vești...

Prognoza meteo, 18 august. Vreme instabilă în toată țara, canicula își pune serios amprenta

Prognoza meteo, 18 august. Vreme instabilă în toată țara, canicula își pune serios amprenta

Canicula rămâne o constantă în România, și astăzi, 18 august, chiar dacă în multe regiuni se vor înregistra și precipitații, după cum au anunțat meteorologii. Temperaturile vor fi ridicate. Vremea...

Prognoza meteo 15 august - 12 septembrie. ANM anunță temperaturi ridicate până la jumătatea lunii septembrie

Prognoza meteo 15 august - 12 septembrie. ANM anunță temperaturi ridicate până la jumătatea lunii septembrie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 15.08.2022 - 12.09.2022. Meteorologii anunță o vreme destul de frumoasă cu temperaturi specifice pentru această lună. Septembrie va debuta...

Prognoza meteo, 16 august. Vreme plină de surprize în toată țara. Vești neașteptate de la ANM

Prognoza meteo, 16 august. Vreme plină de surprize în toată țara. Vești neașteptate de la ANM

Vremea va fi caracterizată de instabilitate, și astăzi, după cum au anunțat specialiștii de la ANM. Pe arii restrânse se vor înregistra ploi însemnate cantitativ, iar temperaturile maxime vor urca...

Prognoza meteo, 14 august. Vreme caldă, dar schimbătoare. După-amiază își fac apariția ploile torențiale

Prognoza meteo, 14 august. Vreme caldă, dar schimbătoare. După-amiază își fac apariția ploile torențiale

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 14 august. Vremea va fi caldă, dar instabilitatea atmosferică va fi una ridicată. Maxima zilei va atinge 32...

Prognoza meteo pentru minivacanța de Sfânta Maria 2022. Vremea ploioasă și temperaturi scăzute

Prognoza meteo pentru minivacanța de Sfânta Maria 2022. Vremea ploioasă și temperaturi scăzute

Între 13 și 15 august, ANM a anunțat că în mai multe regiuni din țară vor fi ploi. Mai mult, în zonele de munte, vremea va fi mai rece în...

Greșeala pe care foarte multă lume o face atunci când pune ciorba în frigider. Cum poate fi păstrată această mâncare

Greșeala pe care foarte multă lume o face atunci când pune ciorba în frigider. Cum poate fi păstrată această mâncare

Specialiștii în alimentație au dezvăluit cât trebuie ținută ciorba la frigider, dar și care sunt ingredientele care o păstrează gustoasă. Gospodinele trebuie să fie atente la temperatura locului în care...

Luna iulie 2022, record în ce privește temperaturile caniculare. Valoarea maximă absolută lunară a fost depășită la 16 stații meteorologice

Luna iulie 2022, record în ce privește temperaturile caniculare. Valoarea maximă absolută lunară a fost depășită la 16 stații meteorologice

În luna iulie 2022, temperatura maximă absolută lunară a fost depășită la 16 stații meteorologice din România. Pe de altă parte, cantitățile de precipitații au fost deficitare, în special în...

Prognoza meteo 8 august - 29 septembrie. Temperaturile ridicate vor persista în următoarele patru săptămâni

Prognoza meteo 8 august - 29 septembrie. Temperaturile ridicate vor persista în următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Începutul de săptămână va fi cu temperaturi uşor mai coborâte, iar de la mijlocul lunii un nou...

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperaturile scad și sunt anunțate ploi torențiale. În sud va fi caniculă

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperaturile scad și sunt anunțate ploi torențiale. În sud va fi caniculă

ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Temperaturile scad în majoritatea regiunilor țării în săptămâna aceasta și vor apărea ploile torențiale. În sud va fi însă caniculă. Săptămâna...

De ce dorm oamenii mai prost în ultima vreme. Canicula „ne afectează şi somnul”. Care este explicația

De ce dorm oamenii mai prost în ultima vreme. Canicula „ne afectează şi somnul”. Care este explicația

Specialiștii au declarat că oamenii dorm din ce în ce mai puțin sau mai prost din cauza temperaturilor ridicate. Canicula afectează somnul, dar și starea de spirit. Oamenii dorm din...

Cod galben de caniculă în toată România până marți. „Disconfortul termic va fi ridicat” Ce spun meteorologii

Cod galben de caniculă în toată România până marți. „Disconfortul termic va fi ridicat” Ce spun meteorologii

ANM a emis sâmbătă o avertizare de cod galben pentru intervalul 6 - 9 august în toată România. Valorile termice vor fi de peste 37 de grade Celsius în mai...

Prognoza meteo, 6 august. Canicula revine în vest, sud și centru. Maxima zilei va ajunge la 38 de grade Celsius

Prognoza meteo, 6 august. Canicula revine în vest, sud și centru. Maxima zilei va ajunge la 38 de grade Celsius

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru ziua de sâmbătă, 6 august. Vremea va fi caldă în toată țara, chiar caniculară în vest, sud și centru. După-amiază pot...

Eficiența aerului condiționat depinde de locul unde este așezat

Eficiența aerului condiționat depinde de locul unde este așezat

Unitatea de aer condiționat internă trebuie să aibă suficient spațiu și aer pentru o funcționare optimă. Persoanele care locuiesc într-un apartament cu două camere și au doar un singură aparat...

Prognoza meteo ANM pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, dar nu vor lipsi nici ploile

Prognoza meteo ANM pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, dar nu vor lipsi nici ploile

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o actualizarea a prognozei meteo pentru următoarele patru săptămâni (08.08.2022 - 05.09.2022). Potrivit ANM, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât...

Prognoza meteo, 5 august. Vreme caldă și însorită în toată țara. Canicula revine în mare parte a teritoriilor

Prognoza meteo, 5 august. Vreme caldă și însorită în toată țara. Canicula revine în mare parte a teritoriilor

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 5 august. Vremea continuă să se încălzească și va fi chiar caniculară în unele zone. Maxima zilei va...

Prognoza meteo, 3 august. Vreme suportabilă în prima parte a zilei, problemele încep după-amiază

Prognoza meteo, 3 august. Vreme suportabilă în prima parte a zilei, problemele încep după-amiază

Vremea de astăzi, 3 august, va fi plăcută în prima parte a zilei, dar după-amiază, în majoritatea regiunilor țării, inclusiv în Capitală, temperaturile din termometre se vor apropia de cota...

Climatologii se gândesc la situații apocaliptice:Temperaturile fără precedent vor deveni o regulă în următorii ani

Climatologii se gândesc la situații apocaliptice:Temperaturile fără precedent vor deveni o regulă în următorii ani

Schimbările climatice cauzate de om au o influență categorică asupra valurilor de căldură ce au cuprins întreagă planetă. Oamenii de știință trag un semnal de alarmă și avertizează că aceste...

Prognoza meteo pentru luna august. ANM anunță temperaturi caniculare în mare parte a țării. Cum va fi vremea pe săptămâni

Prognoza meteo pentru luna august. ANM anunță temperaturi caniculare în mare parte a țării. Cum va fi vremea pe săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, ce cuprinde intervalul 1 august - 29 august 2022. Astfel, ANM estimează media săptămânală a temperaturii aerului,...