SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Guvernul ungar nu își va schimba poziția pro-pace, nici măcar sub presiunea americană

Guvernul ungar nu își va schimba poziția pro-pace, nici măcar sub presiunea americană

Guvernul ungar nu își va schimba poziția nici măcar sub presiunea americană, potrivit căreia viețile pot fi salvate doar cu o încetare a focului și cu pace. Astfel a reacţionat...

Trei directori ai Băncii Internaţionale de Investiţii, vizaţi de sancțiunile SUA

Trei directori ai Băncii Internaţionale de Investiţii, vizaţi de sancțiunile SUA

Trei directori ai Băncii Internaționale de Investiții - înființată în Rusia și cu sediul la Budapesta, Ungaria - au fost incluși pe lista persoanelor supuse sancțiunilor de către Statele Unite....

Tânărul suspectat pentru scurgerea de informații din SUA a fost arestat. Va ajunge vineri în fața instanței

Tânărul suspectat pentru scurgerea de informații din SUA a fost arestat. Va ajunge vineri în fața instanței

FBI a anunțat că suspectul principal pentru scurgerea de informații din SUA a fost arestat joi, 13 aprilie. Acesta a provocat una dintre cele mai grave breșe din sistemul american...

Sumă colosală pompată de SUA în Ucraina. Câte miliarde de dolari au ajuns de la Washington la Kiev

Sumă colosală pompată de SUA în Ucraina. Câte miliarde de dolari au ajuns de la Washington la Kiev

Ministerul Finanţelor de la Kiev a raportat că, de la începutul invaziei ruse la scară largă, Statele Unite ale Americii au oferit Ucrainei un ajutor financiar în valoare de 15,5...

Polițiștii investighează o potențială încălcare a securității în timpul vizitei lui Joe Biden la Belfast, după ce documente „top secrete” au fost găsite pe stradă

Polițiștii investighează o potențială încălcare a securității în timpul vizitei lui Joe Biden la Belfast, după ce documente „top secrete” au fost găsite pe stradă

După ce documente sensibile au fost găsite pe o stradă din Belfast, capitala Irlandei de Nord, poliția investighează acum o posibilă încălcare a securității președintelui american Joe Biden. Documentele găsite...

Spionaj american la Seul: opoziţia sud-coreeană cere o anchetă

Spionaj american la Seul: opoziţia sud-coreeană cere o anchetă

Opoziţia sud-coreeană a cerut Seulului să deschidă o anchetă cu privire la presupusul spionaj efectuat de Statele Unite în ţară, după scurgerea de documente care par să indice că Washingtonul...

Ungaria consideră că SUA se numără printre primii trei adversari ai săi. Dezvăluirile unui document CIA

Ungaria consideră că SUA se numără printre primii trei adversari ai săi. Dezvăluirile unui document CIA

Potrivit unei estimări a CIA (Agenția Centrală de Informații a SUA, n. red.) recent dezvăluite, premierul ungar Viktor Orban a spus că SUA se numără printre primii trei adversari ai...

Trump îl acuză pe Macron că  „îl pupă în f**d” pe preşedintele chinez: „Ok, Franţa merge în China acum!”

Trump îl acuză pe Macron că „îl pupă în f**d” pe preşedintele chinez: „Ok, Franţa merge în China acum!”

Donald Trump l-a acuzat pe președintele francez Emmanuel Macron că "îl pupă în fund" pe omologul lui chinez, Xi Jinping, după vizita la Beijing, într-un interviu difuzat marţi. Emmanuel Macron...

Spionaj american la Seul: opoziţia sud-coreeană cere o anchetă

Spionaj american la Seul: opoziţia sud-coreeană cere o anchetă

Opoziţia sud-coreeană a cerut Seulului să deschidă o anchetă cu privire la presupusul spionaj efectuat de Statele Unite în ţară, după scurgerea de documente care par să indice că Washingtonul...

Război în Ucraina - Blindatele americane luptă la Bahmut. Nordul orașului Donetsk a devenit un intens câmp de confruntare

Război în Ucraina - Blindatele americane luptă la Bahmut. Nordul orașului Donetsk a devenit un intens câmp de confruntare

Mai mulți soldați ucraineni luptă pe străzile din Bahmut împotriva invadatorilor ruși, grupați lângă un blindat ușor de tipul Humwee, donat de Statele Unite. În filmare apar soldații Batalionului 1...

Lovitură pentru Twitter. Radioul public american NPR a anunţat că își închide conturi deoarece platforma ar întreprinde acţiuni care ne subminează credibilitatea

Lovitură pentru Twitter. Radioul public american NPR a anunţat că își închide conturi deoarece platforma ar întreprinde acţiuni care ne subminează credibilitatea

Radioul public american NPR a anunţat miercuri că "conturile sale (...) nu vor mai fi active pe Twitter", după ce platforma lui Elon Musk l-a catalogat drept "media de stat",...

Aliatul NATO aflat la granița cu Rusia se va întâlni cu cei mai importanți producători de arme din SUA

Aliatul NATO aflat la granița cu Rusia se va întâlni cu cei mai importanți producători de arme din SUA

Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki pornește marți într-o călătorie de trei zile în SUA, care va include o întâlnire cu vicepreședinta Kamala Harris și un tur al producătorilor de arme din...

Mirabela Dauer, dezvăluiri despre iubitul secret. Cine este bărbatul care a înnebunit-o

Mirabela Dauer, dezvăluiri despre iubitul secret. Cine este bărbatul care a înnebunit-o

Mirabela Dauer este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste din România. Cântăreața se poate lăuda cu o carieră de succes. În ceea ce privește viața personală, Mirabela a...

Statele Unite s-au săturat, ar putea veni sancțiuni americane împotriva Guvernului Orbán

Statele Unite s-au săturat, ar putea veni sancțiuni americane împotriva Guvernului Orbán

Administrația americană condusă de Joe Biden pregătește măsuri împotriva Guvernului Orbán S-a pus problema impunerii unor sancțiuni împotriva unor persoane influente, mai exact, s-ar lua un fel de măsură împotriva...

Macron, după vizita la Xi Jinping: „Europa nu poate urma SUA”

Macron, după vizita la Xi Jinping: „Europa nu poate urma SUA”

Europa trebuie să-și reducă dependența de Statele Unite și să evite să fie târâtă într-o confruntare între China și Statele Unite pe tema Taiwanului, a declarat președintele francez Emmanuel Macron...

SUA plănuiesc sancționarea unor politicieni maghiari. Ungaria tocmai ce a semnat un acord important cu Rusia

SUA plănuiesc sancționarea unor politicieni maghiari. Ungaria tocmai ce a semnat un acord important cu Rusia

Politica de apropiere a regimului politic de la Budapesta, față de Rusia, și de interesele acesteia, nu au trecut neobservate în Statele Unite. Ministrul de Externe de la Budapesta s-a...

Ipoteză năucitoare. Planurile militare ucrainene au fost scurse de politicieni de la Washington

Ipoteză năucitoare. Planurile militare ucrainene au fost scurse de politicieni de la Washington

Mai multe planuri militare ucrainene, care se refereau la contraatacul mult anunțat, au ajuns în presa din Statele Unite. Scurgerea de informații este considerată cea mai mare de la scandalul...

Misiunea UE în Armenia ar putea arunca umbră asupra acordului Azerbaidjan- UE privind gazele naturale

Misiunea UE în Armenia ar putea arunca umbră asupra acordului Azerbaidjan- UE privind gazele naturale

Misiunea de monitorizare a Uniunii Europene (UE) în Armenia și raportul Parlamentului European, care condamnă încălcările drepturilor omului în Azerbaidjan, ar putea arunca o umbră asupra acordului ue privind gazele...

Un document clasificat a scos la iveală faptul că Egiptul voia să furnizeze Rusiei rachete și praf de pușcă

Un document clasificat a scos la iveală faptul că Egiptul voia să furnizeze Rusiei rachete și praf de pușcă

Un document secret a deschis drumul negocierilor privind armele furnizate de Egipt către Rusia, unde președintele egiptean Abel Fattah El-Sisi plănuia să furnizeze Kremlinului zeci de mii de rachete. Unul...

SUA și Filipine încep un exercițiu militar fără precedent în ultimii 30 de ani

SUA și Filipine încep un exercițiu militar fără precedent în ultimii 30 de ani

SUA şi Filipine au demarat marţi cele mai importante exerciţii militare comune din ultimii peste 30 de ani, desfăşurate anual în această ţară din Asia de Sud-Est, într-un moment în...