SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Viral pe internet!  Mai multe vedete au cântat celebra piesă "I Will Survive” înaintea învestirii lui Donald Trump

Viral pe internet! Mai multe vedete au cântat celebra piesă "I Will Survive” înaintea învestirii lui Donald Trump

Inedit şi totodată interesant faptul că Donald Trump nu reuşeşte să înduplece toată America şi să devină cât de cât simpatic. Emma Stone, Natalie Portman, Amy Adams, Matthew McConaughey şi...

De ce este SABOTATĂ luna de miere a lui Trump? Momentul CRUCIAL în care noul președinte a DETONAT bomba în fața lui Hillary și a Democraților

De ce este SABOTATĂ luna de miere a lui Trump? Momentul CRUCIAL în care noul președinte a DETONAT bomba în fața lui Hillary și a Democraților

Donald Trump este primul președinte din istoria Statelor Unite căruia nu i se acordă o „lună de miere” de către opoziție. Un editorial al lui David Horowitz pentru Breitbart. Potrivit...

Rusia, ÎNCOLȚITĂ de 19 state. REACȚIA celor de la Kremlin, după MARELE SCANDAL internațional

Rusia, ÎNCOLȚITĂ de 19 state. REACȚIA celor de la Kremlin, după MARELE SCANDAL internațional

Numai puțin de 19 țări au cerut ca Rusiei să i se interzică dreptul de a organiza competiții sportive, după mare scandal de dopaj. Astfel, găzduirea Campionatului Mondial de fotbal...

Harta țărilor din lume cu CEL MAI MARE CONSUM de alcool pe an. România se află pe locul OPT

Harta țărilor din lume cu CEL MAI MARE CONSUM de alcool pe an. România se află pe locul OPT

România nu este exclusă din topul unui viciu care nu ne face cinste! Vouchercloud.com a publicat recent o hartă interactivă cu cele mai ”alcooliste” țări din lume folosind date adunate...

Russia Today (RT), post de propagandă al Kremlinului, a INTRAT PESTE emisia americanilor de la C-Span

Russia Today (RT), post de propagandă al Kremlinului, a INTRAT PESTE emisia americanilor de la C-Span

Transmisiunea pe internet a canalului american C-SPAN a fost întreruptă joi timp de circa zece minute şi înlocuita de un program al televiziunii ruse de stat RT, transmite AFP. "In...

Vezi ce autor român A DAT LOVITURA pe piața internationala de carte! Romanul său a fost vândut deja în 38 de țări

Vezi ce autor român A DAT LOVITURA pe piața internationala de carte! Romanul său a fost vândut deja în 38 de țări

Eugen Ovidiu Chirovici este primul autor român contemporan al cărui volum s-a vândut în peste 38 de țări din toată lumea, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania...

Dosarul închisorilor secrete ale CIA de pe teritoriul României, dezbătut la CEDO (I)

Dosarul închisorilor secrete ale CIA de pe teritoriul României, dezbătut la CEDO (I)

Scandalul prezenței în România a centrelor secrete de detenție CIA a revenit în actualitate, zilele trecute, când directorul cotidianului România Liberă, Sabin Orcan, a scis un comentariu pe Facebook, din...

Eminescu în SUA | Istoriile lui Alex. Ştefănescu

Eminescu în SUA | Istoriile lui Alex. Ştefănescu

Înainte de a-l cunoaște pe Adrian G. Sahlean (Adrian Săhleanu) l-am cunoscut pe tatăl său, Victor Săhleanu (1924−1997), strălucit om de știință, originar, ca și mine, din nordul Moldovei.  Nu...

Noul Secretar de Stat al SUA, Rex Tillerson, la audieri: relații bune cu Rusia, dar știm ce a făcut deja Moscova și nu mai acceptăm încălcarea liniilor roșii! | PULSUL PLANETEI

Noul Secretar de Stat al SUA, Rex Tillerson, la audieri: relații bune cu Rusia, dar știm ce a făcut deja Moscova și nu mai acceptăm încălcarea liniilor roșii! | PULSUL PLANETEI

Secretarul de stat american desemnat de Donald Trump, fostul director general al companiei ExxonMobil, Rex Tillerson, a fost audiat în fața comisiilor reunite de politică externă ale Senatului și Camerei...

Revolta intelectualilor - interviu cu academicianul Ioan Aurel Pop. „România este încă un stat vulnerabil, fiindcă nu este și nici nu va fi o mare putere!”

Revolta intelectualilor - interviu cu academicianul Ioan Aurel Pop. „România este încă un stat vulnerabil, fiindcă nu este și nici nu va fi o mare putere!”

Ultima parte a interviului cu Ioan Aurel Pop, rector al Universității Babeș- Bolyai din Cluj-Napoca, scriitor și istoric, tratează câteva dintre cele mai fierbinți teme care vizează siguranța Europei, implicit...

Declaraţie INCENDIARĂ a unui membru PSD

Declaraţie INCENDIARĂ a unui membru PSD

Invitat în emisiunea Perfect Imperfect de la TVR 1, deputatul PSD, Nicolae Bacalbaşa, a făcut o declaraţie incendiară despre noul preşedinte al SUA, Donald Trump. „Eu cred că Trump este...

Previziuni 2017: Economia europeană, dominată de incertitudini politice şi reapariţia NAŢIONALISMULUI ECONOMIC

Previziuni 2017: Economia europeană, dominată de incertitudini politice şi reapariţia NAŢIONALISMULUI ECONOMIC

Economia europeană este dominată de incertitudini politice, având în vedere alegerile generale care vor avea loc în mai multe state din regiune, iar comerţul global va fi afectat de reapariţia...

Joe BIDEN face o vizită în UCRAINA, înainte de încheierea mandatului său. De ce merge vicepreședintele american la Kiev

Joe BIDEN face o vizită în UCRAINA, înainte de încheierea mandatului său. De ce merge vicepreședintele american la Kiev

Joseph Biden, vicepreşedintele în exerciţiu al SUA, este aşteptat, duminică, în Ucraina, pentru a participa la o întrevedere cu preşedintele Petro Poroshenko, a declarat un oficial al preşedinţiei ucrainene. Biden...

Primele zile de mandat ale Președintelui Donald Trump | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI

Primele zile de mandat ale Președintelui Donald Trump | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI

Luna ianuarie a acestui an va marca o schimbare majoră în politica Statelor Unite, odată cu începutul mandatului noii administrații. Ce ar fi de urmărit în primele zile de după...

Trump, în prima conferință de presă după plecarea lui Obama: RECUNOSC că Rusia ar putea fi în spatele atacurilor cibernetice din campania electorală

Trump, în prima conferință de presă după plecarea lui Obama: RECUNOSC că Rusia ar putea fi în spatele atacurilor cibernetice din campania electorală

Preşedintele-ales al SUA, Donald Trump, a susținut astăzi o conferință de presă, unde a răspuns la întrebările jurnaliștilor în special ce ține de relația sa cu Rusia. Totodată Donald Trump,...

Tillerson RUPE tăcerea: Rusia e un PERICOL, aliații din NATO au dreptate să fie îngrijorați

Tillerson RUPE tăcerea: Rusia e un PERICOL, aliații din NATO au dreptate să fie îngrijorați

Secretarul de Stat american nominalizat de Trump, fostul CEO al ExxonMobil Rex Tillerson, a declarat că Rusia reprezintă un "pericol". Fostul patron al gigantului perolier, audiat de Comisia pentru Afaceri...

Un american a RECRUTAT 45 de fete din Moldova pentru prestarea serviciilor sexuale pe internet

Un american a RECRUTAT 45 de fete din Moldova pentru prestarea serviciilor sexuale pe internet

De la o zi la alta se dovedeşte că internetul crează conexiuni primejdioase, mai ales pentru tinerele fete dar şi pentru băieţi cărora le influenţează gândirea, le conduce minţile spre...

A făcut RAVAGII pe Internet după ce a pozat în costum de baie. Cum arată actrița din serialul de comedie Modern Family

A făcut RAVAGII pe Internet după ce a pozat în costum de baie. Cum arată actrița din serialul de comedie Modern Family

A făcut RAVAGII pe Internet! Este sexy, are 18 ani și o carieră în cinematografie. La 8 ani de la apariţia serialului de comedie Modern Family , un film cu...

Ambasada SUA îndeamnă autoritățile române „să colaboreze pentru a continua lupta împotriva corupţiei”

Ambasada SUA îndeamnă autoritățile române „să colaboreze pentru a continua lupta împotriva corupţiei”

Ambasada Statelor Unite ale Americii felicită noul Guvern şi noul Parlament al României și așteaptă cu interes să colaboreze cu premierul Sorin Grindeanu și membrii Cabinetului său. „Aşteptăm cu interes...

DRAMĂ în LUMEA MUZICII! Toți fanii unui cântăreț renumit sunt în DOLIU

DRAMĂ în LUMEA MUZICII! Toți fanii unui cântăreț renumit sunt în DOLIU

Dramă în lumea muzicii! Cântărețul american Buddy Greco, devenit celebru pentru hitul “The Lady Is a Tramp,” a murit marți la venerabila vârstă de 90 de ani, în Las Vegas,...