Anunţ FĂRĂ PRECEDENT! Rusia ameninţă SUA cu represalii
- Ionut Gogean
- 8 octombrie 2017, 19:58
Rusia a lansat, duminică, un atac fără precedent la adresa mijloacelor de comunicare ale SUA, ameninţând cu represalii dacă activitatea postului RT (Rusia Today) vor fi îngrădite de administraţia Trump, aşa cum s+a anunţat anterior.
Postul RT a fost în nenumărate rânduri acuyat că serveşte drept organ de propagandă politică al Kremlinului.
„Tot ceea ce se face legat de RT pe teritoriul american, după ce o vom califica drept o limitare a activităților (postului), putem face și noi împotriva presei și ziariștilor americani în Rusia”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, potrivit Agerpres.ro.
Totodată, Zaharova a mai subliniat că nu va face distincţie între mediile publice, care primesc finanţare de la stat şi cele private.
Rusia a denunţat presiuni fără precedent la care sunt supuse canalele media ruse, în special RT şi agenţia de ştiri Sputnik.
Directoarea RT, Margarita Simonian, a declarat săptămâna trecută că RT va înceta să mai emită în SUA dacă va fi obligată să se înregistreze ca „agent străin”, pentru că acest lucru îi va limita mult activitatea.
„În cel mai rău caz vom părăsi teritoriul Statelor Unite și vom înceta să mai emitem acolo. În cel mai rău caz Rusia va răspunde cu aceeași monedă măsurilor americane”, a insistat ea.